Teoria Evoluţiei n-a învins încă

Teoria Evoluţiei n-a învins încă

La 200 de ani de la naşterea naturalistului britanic Charles Robert Darwin, conceptul evoluţionist elaborat de acesta nu este încă pe deplin înţeles sau acceptat.

Teoria evoluţiei a devenit, cu greu, fundamentul biologiei moderne, dar în cea mai mare parte a existenţei sale, din 1859 în prezent, a fost respinsă chiar de biologi. Aceştia fie au ignorat-o, fie au combătut-o viguros, în parte sau în ansamblu. Este mai mult decât remarcabil că un om care a murit în 1882, Charles Robert Darwin, continuă să influenţeze dezbaterile actuale din biologie, sociologie sau chiar psihologie.

Deşi au acceptat rapid ideea de evoluţie, biologii au respins-o multă vreme pe cea a selecţiei naturale - mecanismul propus de Dar win pentru procesul evoluţionist. Până la jumătatea secolului 20, ei au ignorat selecţia sexuală, un aspect special al selecţiei naturale, prin care Darwin a explicat „ornamentele masculine“, precum cozile păunilor. Iar în prezent, biologii încă dezbat pe marginea selecţiei la nivel de grup, res pectiv a ideii că selecţia naturală operează şi la acest nivel, precum şi individual.

Darwin a avut tăria intelectuală de a apăra consecinţele profund deranjante ale teoriei sale, precum faptul că selecţia naturală nu are un scop sau un ţel. Alfred Wallace, un naturalist care a realizat independent existenţa selecţiei naturale, a încercat ulterior să explice mintea umană prin spiritualism.

Idei confirmate după 150 de ani

Chiar şi din perspectiva anului 2009, principalele idei ale lui Darwin sunt esenţialmente corecte. El a şi greşit în câteva privinţe: întrucât nu ştia despre mişcarea plă cilor tectonice, comentariile sale despre distribuţia speciilor sunt eronate. Depăşită este şi viziunea sa despre „zestrea urmaşilor“, de oa rece nu avea idee despre gene sau ADN. Aşa părea şi opinia lui despre selecţia la nivel de grup, însă aceasta este sprijinită astăzi de mulţi biologi eminenţi, precum E.O. Wilson şi David Sloan Wilson.

Darwin credea că există o continuitate între oameni şi alte specii, ceea ce l-a făcut să judece că moralitatea umană este înrudită cu simpatia observată la alte specii de animale sociale. Această idee a fost abia recent reanimată de cercetători precum primatologul Frans de Waal.

Cu toate că ştiinţa îi dă dreptate lui Darwin, un număr mare de oameni - în SUA, 48% din populaţie - crede că lumea aşa cum o ştim a fost creată prin intervenţie divină, puţini (15%, în aceeaşi ţară) fiind de părere că teoria evoluţiei este adevărată.

Ne puteți urmări și pe Google News