Era pregătit să devină informatician, dar Dumnezeu i-a hotărât altă soartă. Un talent uriaș este pe drumul cel bun care îl va duce, desigur, în galeria marilor vedete ale operei internaţionale. Nu mai e mult până acolo. De ce nu-l am avea și noi pe Pavarotti al nostru?

Maică-sa a murit la 27 de ani, când el avea doar șase anișori. Taică-său îi abandonase pe amândoi pe când el era încă la grădiniţă. A fost crescut de bunicii săi, cărora el le spune că sunt adevăraţii săi părinţi. Bunicul lui a fost inginer de aviaţie militarăși bunică-sa învăţătoare, așa că a avut parte de o educaţie solidă.

În gimnaziu a făcut parte dintr-o clasă de elevi supradotaţi cu profilul de matematică-informatică. La 14 ani, nimic nu prevestea ce avea să devină la maturitate. Cel mai probabil ar fi ajuns IT-ist în cine știe ce corporaţie multinaţională. Adolescentul de pe atunci habar n-avea mai nimic despre muzica clasică. Asculta muzică la modă, ca toţi cei de vârsta sa și singurele cântece pe care le cântase vreodată erau colindele de Crăciun, cum fac toţi copiii. Asta până l-a auzit nașa sa colindând și mai că l-a dus pe sus să-l asculte o profesoară de canto. Atunci, în 2001, i s-a schimbat destinul.

A terminat liceul de muzică Dinu Lipatti și a absolvit și Conservatorul. A debutat pe o scenă, în 2014, la Cluj, cu rolul lui Alfredo, din Traviata, și a avut un succes copleșitor. Viaţa sa se împarte acum între operăși logodnica sa, Mădălina Stepahnie Radu, cum altfel, și ea soprană. Despre Alin Stoica, cel mai în vogă tenor și solist al Operei Naţionale din București cu siguranţă se va mai auzi. De bine.

„Fenomenul «Pop Opera» s-a dezvoltat foarte mult”

Mai toţi băieţeii visează că, la maturitate, o să devină aviatori, marinari, pompieri sau poliţiști. Alin Stoica a ales, încă din adolescenţă, opera. De ce nu rock, folk sau muzică populară? „Interesantă întrebare. Când m-am dus la liceul de muzică doream să fac muzică ușoară, însă, profesoara, când mi-a auzit vocea, mi-a propus canto clasic. Mi-am zis că pot încerca. După un an de studiu, solfegiul de operă mi-a înlocuit leucocitele!”, își amintește tenorul începuturile carierei sale.

Născut în 1987, are 31 de ani. Când ajunge un tenor la deplina maturitate artistică? Își cântărește vorbele cu atenţie: „Când ești talentat succesul vine de tânăr. Dar numai însoţit de muncă și de inteligenţă în cântat. Da’ nu e neapărat așa... Uite, Nicolae Herlea, cel mai mare bariton al nostru, a fost descoperit târziu, după 30 de ani!”. Chiar, i se mai întâmplă să cânte și melodii de muzică ușoară la evenimente private sau petreceri? Acasă ascultă numai operă sau o mai dă și pe AC/DC sau Holograf? Nu se sfiește să recunoască: „Da! Se întâmplă, dar numai melodii care se grefează pe vocea mea. Fenomenul «Pop Opera» s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Uitaţi-vă doar la Andrea Bocelli sau Josh Groban. Iar eu personalizez orice melodie, fie că e vorba de Sinatra, Elvis sau Tom Jones”.

 

Premiul „Luciano Pavarotti”, echivalentul „Balonului de Aur”

Dacă Alfredo a fost primul rol al lui Alin Stoica, care a fost ultimul? Râde: „Păi, ăsta e și ultimul! ”. Apropo, câte roluri are în repertoriu până acum? Le știe pe toate pe dinafară? Spune că are în portofoliul său șase roluri principale din: „Traviata”, „Boema”, „Carmen”, „Cavalleria rusticana”, „Hamlet” – de Faccio și rolul lui Ciprian Porumbescu din opereta „Lăsaţi-mă să cânt” a lui Gherase Dembrino. Despre acesta spune că e rolul său de suflet: „Probabil, pentru că este 100% românesc!”. Și care i s-a părut cel mai greu? Răspunde pe loc: „Turridu, din Cavalleria rusticana. A fost testul de maturitate vocală. Mai ales că regizor a fost însuși Ion Caramitru!”.

Alin Stoica a luat Marele premiu Luciano Pavarotti, la Sarzana, în Italia, tot cu rolul lui Turiddu. Cât de important este în lumea operei acest trofeu? E precum un Campionat Mondial pentru fotbaliști? Îi place comparaţia, mai ales că e pasionat de fotbal. „Mai degrabă «Balonul de Aur»!”, se amuză Alin Stoica. Dar ce concurenţă a avut? Intră în socoteli: „Am fost 15 concurenţi din România dintr-un total de peste o sută. În finală am rămas doar zece, printre care patru români, lucru excelent pentru ţara noastră”.

De la Pavarotti, Placido și Ludovic Spiess la Costel Busuioc

Caruso, Placido Domingo, Jose Carerras sau Luciano Pavarotti? Care e clasamentul său? Lui Alin Stoica îi e greu. Își strângea fruntea în palme: „Sunt foarte diferiţi... Eu cred că de perfecţiune s-a apropiat cel mai mult Luciano Pavarotti. Iar Placido e de admirat pentru longevitatea vocală și pentru inteligenţa interpretativă. Înregistrările cu Caruso sunt prea vechi să pot avea o părere obiectivă”. Dar la români. Ludovic Spiess, Dorin Teodorescu, Ion Dacian, Ionel Voineag sau, de ce nu, Costel Busuioc? Aici e mult mai circumspect, că sunt de-ai noștri: „Toţi îmi plac în egală măsură, dar aţi uitat de Florin Georgescu și nu pot să nu spun că sunt profund atașat de profesorul meu Ionel Voineag”. Chiar, despre ultimul, Costel Busuioc, un autodidact devenit profesionist, ce părere are? Surâde: „Îl admir foarte mult pe Costel pentru rezultatele remarcabile și pentru curajul său. În plus, el a mediatizat România enorm prin câștigarea acelui premiu în Spania!”.

„Cei mai buni tenori sunt ce mai pufoși”

Pentru un om obișnuit o răceală îl trimite cel mult în concediu medical. Pentru un tenor, un banal guturai, sau o răgușeală temporară, îl scoate din circuit. Horia Brenciu spunea, într-un interviu că, înainte de un concert, el nu vorbește o zi întreagă... Ce sacrificii trebuie să facă un cântăreţ de operă ca să-și întreţină vocea? Tânărul tenor spune că stilul de viaţă se aseamănă mult cu cel al unui sportiv de performanţă: „Trebuie să fii cuminte. Să te ferești de aerul rece, băuturi de la gheaţă, iar somnul este foarte important. Nu contează dacă dormi înainte de concert. Important este să fi odihnit”. Dar are voie să mănânce și să bea orice? Dar să fumeze? Se relaxează. „Teoretic ai voie să mănânci și să bei orice. Poţi și să fumezi, da’ eu nu sunt fumător, iar alcool beau doar accidental, foarte rar. Aș vrea eu, da’ nu am timp”, râde solistul Operei din București. Și, atunci, de ce mai toţi cântăreţii de operă se îngrașă? Răspunde în locul său iubita sa, soprana Mădălina Stephanie Radu: „Ei au un program haotic. Pierd foarte mult timp la repetiţii, mănâncă la ore neregulate și, mai ales, seara, după spectacol, când artistul e stors de energie”. O completează Alin: „Creierul ne cere carbohidraţi. N-avem ce face...”. Soprana închide subiectul, cu umor: „Cei mai buni tenori sunt ce mai pufoși”.

Banii adevăraţi se fac în străinătate, nu în ţară

Se poate trăi din muzica de operă în România? Care este salariul unui solist la Opera din București? Recunoaște că lucrurile nu sunt tocmai roze: „Se poate, dar modest. Se poate întâmpla ca un membru al corului cu vechime să câștige dublu ca un solist”. Spune că principalele venituri sunt spectacolele din străinătate: „Pentru o premieră cu trei reprezentaţii poţi încasa de la 10.000 de euro în sus. Dar se poate ajunge și la câteva sute de mii în cazul cântăreţilor celebri și consacraţi”.

 

Sala Operei e mereu arhiplină

Un procent nesemnificativ dintre români sunt pasionaţi de muzica cultă cu toate că majoritatea a fredonat cel puţin odată o arie de operă sau operetă: „O sole mio”, „La donna e mobile”, „Nessun dorma” sau „Habanera”, Se mai întâmplă să se umple și stadioane, mai ales când vin vedete internaţionale dar, în general, pline sunt doar sălile de concert. De ce? E o muzică prea pretenţioasă sau această atitudine este rezultatul lipsei de educaţie muzicală? Alin Stoica e moderat: „Aici nu e vorba de snobism. Dar, într-adevăr, este vorba de educaţia muzicală în școli și promovarea muzicii clasice care nu se face cum ar trebui. Însă, e bine de știut că la Opera din București sala de aproape 1000 de locuri e întodeauna plină și se bat oamenii pe bilete. Și nu este vorba de un public constant. Sunt unii fideli, un nucleu dur, dar și mulţi tineri!”.

Pentru soprane, mai greu ca pentru tenori

Și în muzica de operă, ca în teatru, film sau orice altă ramură a artelor, sunt orgolii puternice și invidii pe măsură? L-au afectat și, dacă da, când și cu ce prilej? Este sincer, până la capăt: „Evident că sunt orgolii, ca în orice branșă artistică. Normal că am fost afectat, numai că eu sunt un om prietenos care evită și iartă greșelile. Nu sunt ranchiunos!”. Și, pentru cine e mai greu să răzbată în carieră, pentru un tenor sau pentru o soprană? Râd amândoi, și tenorul și soprana.

Răspunsul îl dă, sec, Alin Stoica: „Pentru fete este mai greu. Sunt mai multe ca noi, bărbaţii”. Acum care este următorul său proiect, concert? Spune că are spectacole de sezon, ca mai toţi artiștii în perioada sărbătorilor. „Pe 17 decembrie am fost invitat într-un spectacol «Viena Magic Christmas Edition», la Sala Palatului, împreună cu «Ansamblul Johann Strauss». Și, cu două zile înainte de Crăciun am un alt concert, tot la Sala Palatului, «Colindăm de Centenar», împreună cu alţi colegi de la Operă și cu Mădălina, iubita mea”.