"Telefoanele-vedetă" se vând scump în România

"Telefoanele-vedetă" se vând scump în România

Telefoanele performante se vând în România la unele dintre cele mai mari preţuri din lume, mai scump chiar decât în ţări în care salariul mediu pe economie este de trei, patru ori mai mare decât în ţara noastră.

Popularul Apple iPhone 3G, cu capacitate de stocare de 8 GB, poate fi achiziţionat la Orange România la un preţminim de 179 de euro, alături de un abonament de 59 de euro, contractat pe o perioadă de doi ani. Prin comparaţie, în Germania, operatorul T-Mobile vinde acelaşi terminal la preţul de 1 euro, alături de un abonament de 69 de euro. În Marea Britanie, de la operatorul O2 poate fi achiziţionat acelaşi model iPhone la costuri semnificativ mai mici decât în România. Dacă încheie un abonament de 45 de lire (48 de euro) pe lună, clienţii primesc gratuit telefonul. Acelaşi lucru este valabil şi pentru abonamentele de 75 de lire (80 de euro). Cei care aleg un iPhone 8 GB alături de un tarif de 30 de lire (32 de euro) pe lună, plătesc 99 de lire (105 euro) pe telefon.

Şi în cazul Samsung Omnia, alt telefon-vedetă venit şi pe meleagurile noastre, există o situaţie similară. Cei care doresc să-l aibă trebuie să bage adânc mâna în buzunar. La Vodafone România, Omnia poate fi achiziţionat la un preţminim de 429 de euro, la pachet cu abonamentul Vodafone 400 - care costă 51 de euro lunar, contractat pe o perioadă de doi ani. În Marea Britanie, Samsung Omnia este gratuit la Vodafone, alături de un abonament de numai 35 de euro pe lună. Operatorul TIM, din Italia, oferă acelaşi Omnia la liber şi un preţsimilar cu cel din România, însă nu te obligă să semnezi vreun contract sau să iei abonament. Preţuri mari în condiţii dificile Operatorii mobili nu au redus tarifele la produse şi servicii nici după ce leul s-a depreciat abrupt în raport cu euro, iar ei îşi exprimă preţurile în moneda europeană. Astfel, serviciile şi produsele telecom au devenit brusc semnificativ mai scumpe pentru români. Preţurile la care se vând în România telefoanele mobile performante par şi mai mari dacă le punem în contextul actual al crizei. Din ce în ce mai mulţi români rămân fără locuri de muncă, veniturile scad, iar creditarea este aproape îngheţată. Întrebaţi de EVZ dacă în aceste condiţii nu au în vedere reducerea tarifelor, reprezentanţii marilor operatori de pe piaţa locală, Orange, Vodafone şi Cosmote, au refuzat să comenteze.

„Preţurile telefoanelor mobile variază de la o ţară la alta şi depind de mai mulţi factori, printre care strategia producătorului pentru ţara respectivă, relaţia comercială cu un operator sau altul ori poziţionarea geografică a ţării din punctul de vedere al proximităţii faţă de centrele logistice ale producătorului“, ne-au declarat reprezentanţii Orange. În opinia lor, toate aceste elemente pot conduce la diferenţe de preţuri între statele UE.

TABEL

Cât costă iPhone 3G cu capacitate de stocare de 8 GB