Te-ai fi așteptat la asta? Câți bani „sparg” românii pentru locuințele lor
- Mihaela Dan
- 16 martie 2020, 17:10
Şase din zece proprietari de case sau apartamente alocă bugete de aproximativ 10.000 de euro pentru amenajarea locuinţelor nou achiziţionate, în timp ce valoarea medie alocată pentru modernizarea imobilelor de închiriat este cu 15% mai mare decât cea pentru cele locuite de către proprietari, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată luni.
„Şase din zece proprietari de case sau apartamente alocă bugete de aproximativ 10.000 de euro pentru amenajarea locuinţelor proaspăt achiziţionate. Restul de patru din zece se duc către bugete de aproximativ 6.000 - 8.000 de euro. Culorile folosite pentru încăperi sunt, în principiu, împărţite în trei categorii, adică o nuanţă de culoare predominantă, cum ar fi griul sau verdele închis, apoi o nuanţă pastel şi, într-o proporţie mai mică, o nuanţă electrică - de galben, roz sau portocaliu”, susţine Mehmet Hortoglu, director general Soho Design, companie care oferă soluţii complete de design interior pentru specialişti şi pentru clienţi finali.
Potrivit specialiştilor din domeniu, în eventualitatea în care va exista o stagnare a ritmului de dezvoltare a sectorului imobiliar, una dintre alternative vizează proiectele de renovare ale proprietarilor care au cumpărat proprietăţi, în urmă cu 5-6 ani, şi au în plan să le reamenajeze.
„Amenajarea apartamentelor sau a caselor care urmează să fie scoase la închiriere urmează alte criterii decât în cazul spaţiilor rezidenţiale locuite de proprietari, conform monitorizării realizate de Soho Design, companie care oferă soluţii complete de design interior pentru specialişti şi pentru clienţi finali. La închiriere se recomandă şi se foloseşte cel mai des stilul minimalist, mai versatil, dar utilizându-se obiecte şi finisaje superioare calitativ, din materiale naturale, organice, care creează o atmosferă de wellbeing. Bugetele sunt în medie mai mari pentru amenajarea spaţiilor destinate închirierii, pentru că investitorii sunt dispuşi să preia mai repede ultimele tendinţe în design la nivel international”, sunt de părere experţii.