Secretarul de stat Dan Cârlan a anunţat, astăzi, în cadrul unei conferinţe, că ministerul Mediului va propune o nouă formulă privind taxe de poluare, cu aplicare de la anul.
"Vom propune în Guvern o nouă formulă privind taxarea maşinilor, care să fie trecută prin Parlament conform procedurilor, iar aplicarea ei va începe din 2010", a precizat acesta, citat de Mediafax.
În plus, secretarul de stat a subliniat că noua formula va fi una "echitabilă", întrucât, cea care se aplică, în prezent, este discriminatorie.
"Îi taxăm doar pe cei care îşi cumpără maşini în această perioadă, nu pe toţi poluatorii. Vom căuta să respectăm toate priorităţile pentru ca noua formulă să fie echitabilă. Vom încerca să o aplicăm fără să facem vreo discriminare", a anunţat Dan Cârlan.
Taxa auto de primă înmatriculare a fost introdusă, de ministrul Sulfina Barbu, în 2006, dar a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Odată cu introducerea acesteia, au fost eliminate accizele plătite la importul şi achiziţia autoturismelor de pe piaţa internă.
La jumătatea lunii trecute, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, prin care taxa de poluare pentru autovehicule a fost micşorată cu o treime faţă de nivelul care era înainte.