"Tatăl adoptiv" al Monicăi Gabor a murit la proces
- Cristi Craioveanu
- 17 februarie 2012, 17:13
Dinu Damaschin a murit, astăzi, la Curtea de Apel Bacău, unde era judecat pentru proxenetism.
Lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău după terminarea procesului, în timp ce aștepta ca judecătorii să delibereze asupra cererii sale de eliberare din arest. La Curtea de Apel Bacău a fost chemată o ambulanță, însă eforturile paramedicilor de a-l resuscita s-au dovedit a fi zadarnice. Dinu Damaschin a fost arestat preventiv la sfârșitul anului trecut, în urma unei anchete a DIICOT, care îl acuza de proxenetism. El a anunțat de mai multe ori, pe parcursul procesului, că se află în greva foamei, ba chiar, acum câteva săptămâni, i s-a mai făcut rău la proces, fiind transportat cu ambulanța, la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. "Tatăl adoptiv" al fostei soții a lui Irinel Columbeanu, Monica Gabor, a fost acuzat și de către aceasta că ar fi încercat să obțină bani, de pe urma relațiilor ei. Potrivit procurorilor DIICOT, Dinu Damaschin racola fete din familii sărace, din județul Bacău, cărora le promitea cariere în modelling și televiziune, dar pe care le obliga, apoi, să se prostitueze în București. Fetele erau amenințate și agresate, iar Damaschin le spunea că are relații la nivel înalt, că ar fi președinte al unei asociații pentru protecția drepturilor omului și că nimeni nu are ce să îi facă. Dinu Damaschin avea 55 de ani. Autoritățile susțin că el a fost consultat medical constant, în perioada în care s-a aflat în greva foamei, în arest. Citiți și:
- Monica Gabor: Am fost exploatată sexual de Damaschin şi prietenii lui
- Proxenetul Dinu Damaschin, "tatăl" Monicăi (fostă) Columbeanu, arestat
- "Tatăl vitreg" al Monicăi Gabor, fostă Columbeanu, "săltat" pentru proxenetism
- Scandalul din familia Monicăi Gabor a continuat și după nuntă