Tăriceanu: "Vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei"

Tăriceanu: "Vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei"

"Chiar dacă România a trecut printr-o creştere economică progresivă în ultimii ani, nu putem să consumăm mai mult decât producem. Dacă vom creşte salariile cu 50%, vom avea o inflaţie galopantă şi vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi", a declarat Tăriceanu, în cadrul unei conferinţe de la sediul PNL, prezentând riscurile la care ar fi supusă economia românească dacă ar majora salariile.

El a menţionat că PNL este partidul care gestionează economia României şi că în şedinţa de astăzi a liberalilor au votat să nu susţină nicio majorare de salarii de peste 50%, pentru că o astfel de majorare nu este sustenabilă şi va pune în pericol economia românească.

Mai mult, premierul a spus că dacă s-ar recurge la o astfel de iniţiativă, ar fi nevoit să crească nivelul taxelor percepute de la populaţie, pentru că altfel economia României se va prăbuşi.

"Nu suntem scamatori ca să scoatem din pălărie iepuraşul magic. O creştere salarială ar aduce o inflaţie galopantă, care nu ar fi suportabilă de cetăţeni. Vor ajunge să primească în loc de salariu, multe hârtii fără valoare, cu care să îşi cumpere o pâine de 1000 de lei noi", a mai afirmat premierul.

Majorarea salarilor, o "sarabandă fără sfârşit" Guvernul nu este împotriva majorărilor salariale, dar acestea trebuie să fie susţinute de economie. Aceasta este concluzia Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, şi a premierului Călin Popescu Tăriceanu după întâlnirea de astăzi.

"Trebuie să înţelegem că nu este o măsură doar pentru sectorul educaţiei, pentru că şi reprezentanţii altor categorii socio-profesionale s-ar simţi îndreptăţiţi să ceară aceeaşi mărire. Sindicatele din domeniul sănătăţii, Colegiul Medicilor, funcţionarii publici cer acest lucru. Am intrat într-o sarabandă fără sfârşit a majorărilor salarile fără niciun fel de suport economic", a spus premierul Tăriceanu, citat de Realitatea.

Călin Popescu Tăriceanu a explicat că dacă se vor da salarii peste ceea ce se poate produce, vom intra într-un cerc vicios pe care România l-a cunoscut în anii 90. "Am ieşit din această situaţie, nu vreau să ne întoarcem". În sprijinul afirmaţiilor sale, Tăriceanu a dat exemplu Ungaria unde s-au luat astfel de măsuri în 2002 şi ţara este încă în criză.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 17:13

CITIŢI ŞI:

Premierul Tăriceanu, faţă în faţă cu Salariada

Ne puteți urmări și pe Google News