Mesajul lui Tăriceanu, cu privire la vizita Papei Francisc: „Sper ca valorile pe care le întrupează să ne inspire pe toți”
- Emanoil Ursache
- 31 mai 2019, 09:52
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a scris pe Facebook, vineri, că își dorește ca valorile pe care le promovează și le reprezintă Papa Francisc să inspire poporul român.
„Pentru orice naţiune, pentru toţi creştinii, vizita Papei este un eveniment rar şi preţios. În urmă cu douăzeci de ani, prezenţa Sanctităţii Sale Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti, ne-a făcut pe toţi să ne simţim mai uniţi, mai senini, mai mândri de identitatea şi de tradiţiile noastre creştine. De această dată, vom merge în pelerinaj împreună cu Papa Francisc de la Bucureşti la Iaşi şi de la Şumuleu Ciuc la Blaj. Cu ajutorul Papei, vom înţelege mai bine ceea ce ne ţine laolaltă ca români şi creştini, ne vom arăta recunoştinţa faţă de cei şapte episcopi martiri care, în timpul regimului comunist, au avut curajul să-şi mărturisească cu preţul vieţii credinţa în Hristos, în poporul român şi în libertatea conştiinţei. Cred de aceea că vizita Papei trebuie să fie pentru noi toţi - ortodocşi, catolici ori protestanţi - prilejul de a ne pune în valoare unii pe ceilalţi şi de a pune capăt dezbinării din viaţa noastră publică”, a scris Tăriceanu, vineri, pe Facebook.
Preşedintele Senatului a mai menționat ca speră ca vizită Papei Francisc să ajute românii să își regăsească solidaritatea națională și coeziunea socială, lăsând „urme durabile” în societatea românească.
„Sper ca valorile pe care Papa Francisc le întrupează - credinţa în demnitatea persoanei umane, în egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu, grija faţă de cei în nevoi, fraternitatea, simplitatea şi sinceritatea - să ne inspire pe toţi. Sper ca această vizită să lase urme durabile în societatea românească. Avem nevoie de inspiraţie pentru a ne regăsi coeziunea socială şi solidaritatea naţională. Urez bun venit Papei Francisc şi urez tuturor cetăţenilor României să meargă împreună cu Sfântul Părinte pe drumul unităţii de credinţă în valorile care ne fac pe deplin umani: demnitatea, egalitatea şi libertatea”, a concluzionat al doilea om în stat.
Între 31 mai şi 2 iunie Papa Francisc va face o vizită istorică în România, la 20 de ani după cea a Sfântului Ioan Paul al II-lea. Călin Popescu Tăriceanu va participa la evenimentele organizate cu ocazia venirii Suveranului Pontif în România.