Tăriceanu ar mai vrea o dată premier

Tăriceanu ar mai vrea o dată premier

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu susţine că va solicita postul de premier în eventualele negocieri pentru guvernare, dar că nu se va agăţa de această funcţie.

„Sunt gata să şi ţin la această condiţie dacă PNL o cere şi, dacă PNL va considera că nu este o condiţie obligatorie, sigur că atunci nu mă voi agăţa eu personal“, a declarat Tăriceanu miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3.

Premierul a insistat pe ideea că liberalii trebuie să rămână la putere. „PNL nu este un partid cu vocaţie de partid de opoziţie. Politica nu se face din tribună, ci de pe teren“, a spus Tăriceanu. Cu toate acestea, el a precizat că, personal, nu ar fi purtat vreo discuţie în acest sens. „Nu intenţionez până după alegeri să fac vreo negociere în numele PNL cu niciuna dintre formaţiunile politice importante“, a insistat Tăriceanu.   Şi democrat-liberalii au aceeaşi poziţie şi neagă oficial deschiderea din ultima perioadă manifestată faţă de PNL, chiar dacă la nivel informal aceasta este asumată. „Nu discutăm în momentul de faţă nicio politică de alianţă. N-am avut şi nu avem niciun fel de întâlnire. Luaţi-o ca pe o declaraţie oficială“, a spus ieri prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu, adăugând că, personal, crede că „şansa României e o guvernare de dreapta“. Neoficial însă, liderii PDL admit că au avut discuţii de principiu cu liberali ca Ludovic Orban sau Varujan Vosganian.

VEZI ŞI:

EDITORIALUL EVZ: Tăriceanu mai vrea o dată

Ne puteți urmări și pe Google News