Țăranii pot vinde în piețe și fără să fie PFA

Țăranii pot vinde în piețe și fără să fie PFA

Micii producători agricoli își pot vinde în continuare produsele în piețe și oboare fără să se înregistreze la Registrul Comerțului, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

Săptămâna trecută, sindicaliștii din sectorul agricol au anunțat că potrivit OUG 44/2008, micii producători nu-și mai pot vinde produsele în piețe din 25 aprilie, decât dacă sunt înregistrați la Registrul Comerțului.

„Micii producători îşi pot vinde în continuare produsele în pieţe, târguri şi oboare şi în alte locuri stabilite de consiliile locale, pe baza în baza certificatului de producător, aşa cum este prevăzut în HG 661/2001. Nimic nu s-a schimbat în legătură cu posibilitatea vânzării în pieţe, iar activitatea poate continua la fel ca până acum, fără ca aceştia să se înregistreze la Registrul Comerţului', a precizat Dumitru.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu a spus, la rândul său, că micii producători agricoli care vând în pieţe nu au nevoie nici de casă de marcat şi nici de contabil.

Ministrul a adăugat că îi instituția pe care o conduce îi încurajează pe micii producători să îşi dezvolte o formă înregistrată de activitate, pentru că pot fi ajutaţi cu resurse financiare.

„Avem în PNDR măsuri prin care putem sprijini micii producători să îşi dezvolte o activitate comercială pentru a-şi creşte veniturile. Avem măsura 141 pentru fermele de subzistenţă, prin care putem acorda fermierilor până la 1.500 de euro/an /fermă, pe o perioadă de cinci ani, cu o condiţie de eligibilitate, respectiv de a se înregistra ca PFA sau microîntreprindere', a mai arătat Dumitru.

Ministrul a cerut sindicatelor şi federaţiilor de producători să transmită corect informaţiile şi să nu creeze momente de panică din cauza necitirii corecte a legislaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News