Tânără ucisă în Vâlcea făcuse plângere la Poliţie împotriva criminalului cu câteva ore înainte de tragedie

Tânără ucisă în Vâlcea făcuse plângere la Poliţie împotriva criminalului cu câteva ore înainte de tragedie

Tânăra de 19 ani care a fost ucisă şi îngropată într-o pădure din apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea a sesizat Poliţia, în seara zilei de 21 martie, că a fost agresată de partenerul ei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălete.

Poliţiştii au început verificări în ziua următoare celei în care a fost depusă plângerea, dar nici tânăra şi nici presupusul agresor nu au fost găsiţi.

"La data de 21 martie, noaptea, fata a depus plângere scrisă, la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, că ar fi fost agresată de persoana bănuită. Plângerea a fost înregistrată şi au fost demarate verificări. Poliţiştii i-au căutat pe cei doi pentru audiere, dar nu au fost găsiţi. Au fost audiate persoane din anturajul celor doi, care nu au putut da prea multe relaţii. Nu s-a reclamat în niciun fel dispariţia fetei, crima fiind descoperită doar în urma investigaţiilor poliţiei şi acţiunilor care au avut loc ieri (marţi, 17 aprilie n.r.)", a spus Dăscălete.

Potrivit unor surse judiciare, femeia ar fi murit în noaptea în care a depus plângere la Poliţie, respectiv pe 21 martie. Cu o seară înainte ea a fost agresată de bărbat şi s-a prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri, dar nu a necesitat internare.

În noaptea în care s-a produs crima, agresorul ar fi observat-o pe femeie la terasa unui fast food din municipiul Râmnicu Vâlcea, a discutat cu ea şi apoi au mers împreună la periferia oraşului, în pădurea din zona Goranu, până în apropierea unui pârâu. Acolo bărbatul a lovit-o pe victimă cu pumnii, după care a lovit-o cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, provocându-i decesul. Victima a fost îngropată în apropierea locului în care a fost ucisă.

Corpul tinerei a fost găsit miercuri dimineaţa, în pădure, în zona Goranu, iar fostul ei iubit, un bărbat de acceaşi vârstă, a fost reţinut pentru 24 de ore.