Tânăr de 21 de ani, reținut după lovirea unui bărbat în urma unui accident rutier la Brașov

Tânăr de 21 de ani, reținut după lovirea unui bărbat în urma unui accident rutier la BrașovSursă foto: Poliția Română

Un tânăr de 21 de ani, care a lovit un bărbat de 65 de ani pe care l-a considerat vinovat pentru un accident rutier, a fost reținut de polițiștii Secției 4 din Municipiul Brașov, potrivit unui comunicat oficial emis de IPJ Brașov.

Tănărul care a lovit un bărbat în Brașov a fost reținut

Polițiștii Secției 4 din Brașov s-au sesizat din oficiu, după ce, pe data de 20 octombrie, în urma unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe Calea București, tânărul de 21 de ani din orașul Râșnov a coborât din mașină și l-a agresat fizic pe conducătorul auto considerat responsabil de producerea tamponării.

„”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov - Secţia 4 Poliţie s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal, în care a fost dispusă măsura reţinerii unui bărbat, după ce ar fi agresat fizic o persoană implicată într-un accident rutier soldat cu avarii”,  a anunțat marți IPJ Brașov.

Deși bărbatul de 65 de ani din municipiul Bistrița nu a depus plângere împotriva tânărului, imaginile au fost surprinse de un martor, iar pe baza imaginilor polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.

Polițiștii au identificat toate persoanele implicate în accident

Ca urmare a investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 4, au fost identificate toate persoanele care au fost implicate în incidentul rutier.

Val de accindente pe străzile din România

Sursa foto: Dreamstime

Reprezentanții IPJ Brașov au precizat că evenimentele rutiere soldate cu pagube materiale trebuie soluționate exclusiv conform prevederilor legislației în vigoare, fie în mod amiabil între conducătorii auto implicați, fie la sediul unității de poliție.

Tânărul de 21 de ani, reținut pentru 24 de ore după agresiunea în trafic

IPJ Brașov a precizat că apelarea la orice formă de agresivitate în trafic este tratată cu maximă fermitate, iar manifestările violente atrag măsuri imediate de pedepsire, potrivit Codului Penal.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Ne puteți urmări și pe Google News