"Talibanul australian" a scapat din infern

"Talibanul australian" a scapat din infern

Saga judiciara a australianului David Hicks, primul detinut de la baza militara Guantanamo judecat de un tribunal special american, a ajuns la final ieri, odata cu transferarea sa in Australia, unde isi va ispasi restul condamnarii.

In varsta de 31 de ani, Hicks a fost capturat in Afganistan la sfarsitul anului 2001, unde lupta alaturi de talibani , si si-a petrecut cinci ani in lagarul de la Guantanamo, pana la procesul la care a fost condamnat la sapte ani de inchisoare.

In baza unui acord cu procuratura militara, „talibanul australian” a pledat „vinovat”, obtinand in schimb efectuarea restului sentintei intr-o inchisoare australiana. El va termina de ispasit pedeapsa in decembrie anul acesta, insa a fost obligat sa ateste sub semnatura ca nu a suferit rele tratamente si sa se angajeze ca nu va vorbi cu presa timp de 12 luni.

In timpul procesului, Hicks a recunoscut ca s-a antrenat intr-o tabara a retelei teroriste al-Qaida si ca l-a cunoscut pe Osama bin Laden. Nemultumirea crescanda din Australia privind detentia prelungita si lipsa unui proces a dus la scaderea popularitatii premierului australian John Howard. Totodata, opinia publica australiana a pus la indoiala echitatea procesului american.

Tatal sau, Terry Hicks, s-a luptat ani la rand ca sa obtina transferul sub custodia autoritatilor australiene. Ieri, dupa 24 de ore de calatorie cu avionul, David Hicks a ajuns in Australia, fiind preluat de autoritati cu o coloana de masini cum pot fi vazute cu ocazia vizitelor la nivel inalt.

Ne puteți urmări și pe Google News