Insurgenţii din Afganistan poartă discuţii cu autorităţile pentru a pune capăt conflictului.
Talibanii au întrerupt relaţiile cu organizaţia teroristă al-Qaida şi poartă discuţii cu oficialii afgani pentru a pune capăt conflictului sângeros care macină ţara, relatează CNN, care citează surse implicate în negocieri. Regele saudit Abdullah a mediat, în septembrie, potrivit unei surse, o primă rundă de întâlniri între guvernul afgan şi liderii talibani, care a durat patru zile. Discuţiile directe, un prim demers de acest gen adoptat pentru soluţionarea conflictului, reprezintă un pas înainte în eforturile guvernului saudit de a-şi asuma un rol crucial în stabilizarea situaţiei din Afganistan, unde violenţele se ţin lanţ de la intervenţ ia militară din 2001 condusă de SUA, care a dus la înlăturarea talibanilor de la putere. Pakistanul, considerat un aliatcheie în războiul împotriva terorismului, a fost însă evitat în acest proces de negocieri după ce a fost acuzat în mod repetat că nu a depus toate eforturile pentru combaterea insurgenţei talibane şi a militanţilor al-Qaida. Liderul talibanilor, mollahul Mohammed Omar, nu a participat la aceste discuţ ii, conform unei surse citate. Reprezentanţii săi au declarat, însă, în repetate rânduri în cadrul tratativelor cu oficialii afgani că acesta nu mai este aliatul al-Qaida. A doua rundă de întâlniri este programată peste două luni. Un oficial saudit a susţinut că guvernul afgan consideră că talibanii nu pot fi înfrânţi militar, în timp ce insurgenţii cred că nu vor putea câştiga războiul împotriva coaliţiei internaţionale. Şeful Pentagonului combate defetismul Nici secretarul american al apărării, Robert Gates, nu a exclus ideea negocierilor cu insurgenţii care sunt pregătiţi pentru o reconciliere cu guvernul afgan. „O parte a soluţiei constă în consolidarea forţelor afgane de securitate, dar o altă parte a soluţiei constă în reconcilierea cu persoanele care sunt dispuse să colaboreze cu conducerea afgană“, a explicat Gates.
Totodată, acesta a declarat că, în cursul reuniunii ministeriale informale a Alianţei Nord-Atlantice care va avea loc joi şi vineri la Budapesta, intenţionează să exercite presiuni asupra aliaţilor NATO pentru a trimite trupe şi resurse în Afganistan. „Ne confruntăm cu provocă ri importante în Afganistan, dar nu este un motiv pentru a fi sceptic sau să ne subestimăm şansele pe termen lung“, a declarat acesta. Afirmaţia a venit ca reacţie la spusele unui ofiţer britanic de rang înalt, potrivit căruia o „victorie militară decisivă“ împotriva insurgenţilor este „puţin plauzibilă“. În momentul de faţă, în Afganistan se află circa 70.000 de soldaţi străini.