Corporatia taiwaneza Asustek Computer Inc. (ASUS), cel mai mare producator de placi de baza pentru computere personale din lume, va deschide in trimestrul trei al acestui an o reprezentanta in Romania, conform Mediafax.
De aici va fi coordonata activitatea de vanzari, marketing si mentenanta pentru produsele distribuite pe piata autohtona. Mai mult, va fi creat si un serviciu de call-center, care va intregi segmentul de servicii postvanzare, aceasta fiind de altfel o necesitate in politica de vanzari a marilor companii, in lupta cu concurenta.
„Romania este una dintre cele mai interesante si promitatoare piete din Europa de Est si, in general, din toata Europa. Am decis sa deschidem o reprezentanta si speram ca aceasta sa contribuie la dezvoltarea activitatii noastre. Putem obtine performante mai bune daca suntem prezenti pe piata locala”, a declarat Luca Rossi, directorul regional pentru Europa de Est al ASUS.
Compania este prezenta pe piata din Romania de mai multa vreme, prin intermediul unor parteneri locali precum RHS, Romsoft, Tornado Sistems si Flamingo.
Necesitatea deschiderii unei reprezentante a fost determinata de cererea tot mai mare de produse IT de pe piata romaneasca. Astfel, Romania a devenit pentru ASUS o oportunitate ce nu poate fi ratata.
„Ne asteptam ca piata IT din Romania sa creasca in continuare in anii urmatori si speram sa ne incadram in aceasta tendinta prin gamele noastre de produse aflate in extindere”, a adaugat Rossi.
Venituri de 8,53 miliarde USD in 2006
ASUS este unul dintre cei mai mari producatori de componente hardware pentru calculatoarele personale din lume. Portofoliul de produse include PC Desktopuri (computere de birou), laptopuri, servere, placi de baza, adaptoare grafice, monitoare LCD, unitati optice de stocare, carcase, echipamente de retea, precum si telefoane mobile sau PDA-uri (Personal Digital Assistant).
Compania are in palmares mii de premii primite de la organizatii si reviste internationale din domeniul IT, printre care si prestigiosul „National Award of Excellence”, prezentat de Ministerul Economic si forumul iF din Germania distinctia de aur pentru excelenta in design industrial. Veniturile companiei au totalizat 8,53 miliarde de dolari in 2006.