TAINELE FLORILOR: Cand schimb pamantul la araucaria?
- Adam Popescu
- 31 ianuarie 2007, 02:00
Va raspunde Petronela Comanescu, biolog, Gradina Botanica, Bucuresti.
Am cumparat din supermarket fructe de litchi. Daca pun semintele in pamant vor rasari plante? Cum ar trebui sa le ingrijesc? Planta sau mai bine spus arborele care produce aceste plante traieste in sudul Asiei, unde este un climat tropical umed. Sansele de germinare sunt mari, dar plantutele ce vor aparea vor supravietui doar daca le asiguri conditiile necesare, adica o temperatura ridicata si o atmosfera foarte umeda. Ai putea crea, cu un pic de imaginatie, o minisera care sa-i asigure conditii prielnice.
Am cumparat o araucaria si mi s-a spus ca trebuie sa-i schimb des pamantul. La ce interval de timp trebuie sa fac insa aceasta operatiune astfel incat sa nu-i creez probleme? Transplantarea nu este necesara decat la doi-trei ani, cu exceptia cazurilor in care radacinile nu mai au loc in ghiveci. Este de preferat sa improspatezi insa stratul de pamant de la suprafata in fiecare primavara, in luna martie. Foloseste un amestec acid, foarte poros, care contine turba fibroasa, pamant de frunze si nisip fin. Ideal ar fi sa pui in amestec si ace de brad. Vasul in care o transplantezi nu trebuie sa fie cu mult mai mare decat cel in care a fost plantata.