Haos pe Aeroportul Otopeni. Două curse aeriene au fost anulate. Update
Update: Încă un zbor a fost anulat de pe Aeroportul Otopeni sâmbătă dimineață. Astfel, numărul lor a ajuns la două. Experții spun că situația de la noi e una dintre...
zboruri se referă la acțiunea, procesul sau modul în care un corp (ființă sau aparat) se deplasează prin aer sau spațiu, susținut de forțe aerodinamice sau de propulsie.
Update: Încă un zbor a fost anulat de pe Aeroportul Otopeni sâmbătă dimineață. Astfel, numărul lor a ajuns la două. Experții spun că situația de la noi e una dintre...
Cluj. Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj va extinde rețeaua sa de destinaţii pentru sezonul de iarnă 2024 cu două noi rute internaţionale. Din octombrie, pasagerii vor putea călători cu Wizz...
București. Scandalul Tarom ia amploare, după ce peste 30 de zboruri ale companiei au fost anulate. Zeci de piloți s-au declarat inapți de zbor, iar nemulțumirile acestora nu ar fi...
România. Ministrul Transporturilor așteaptă soluții de la Compania TAROM în urma valurilor de zboruri anulate, așa cum a scris pe Facebook. Asta deși problemele trenează de multă vreme și în...
Recordul mondial pentru cel mai scurt zbor comercial este deținut de zborul dintre insulele scoțiene Papa Westray și Westray, care durează de obicei mai puțin de două minute în aer....
În ultima perioadă tot mai mulți români se confruntă cu zboruri anulate spre destinațiile de vacanță, dar și cu mari întârzieri. Doar în luna iunie, numărul acestora a crescut cu...
În ultima perioadă, numărul de zboruri anulate sau cu întârzieri majore a crescut semnificativ, iar companiile aeriene fie dau vina pe lipsa de personal, fie pe condițiile meteo. Conform datelor...
În ciuda problemelor obișnuite cu zborurile întârziate sau anulate din ani precedenți, companiile aeriene au creat acum o situație de haos pe aeroporturi, ceea ce a condus la înregistrarea a...
În ultimele ore, turiștii s-au confruntat cu întârzieri ale curselor aeriene. Zeci de aeronave nu au ajuns la timp pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, iar unele zboruri au fost anulate....
Românii au avut parte de zile de coșmar la Aeroportul Otopeni. Pasagerii au ajuns în pragul disperării din cauza întârzierilor foarte mari din partea companiei Wizz Air dar și alte...
A fost haos pe aeroportul din Bruxelles după ce zborul spre Cluj a fost anulat și reprogramat de trei ori. Fără să primească vreo explicație din partea companiei, oamenii s-au...
Compania TAROM va introduce două curse speciale pentru tricolorii care merg la Euro 2024. Acestea vor lega Bucureştiul de Frankfurt și vor intra în orarul companiei aeriene începând de săptămâna...
Wizz Air anunță că, în perioada 9 iulie - 23 septembrie, zborurile din București către Sevilla, Madrid și Malaga vor fi temporar relocate de pe Aeroportul Otopeni pe Aeroportul Internațional...
Aeroportul din Chișinău este aglomerat în această perioadă, odată cu începerea concediilor. În acest context, reprezentanții Aeroportului îi sfătuiesc pe călători să se prezinte cu trei ore înainte de îmbarcare,...
Zboruri blocate pe aeroportul „Henri Coandă”. Mai exact, câteva zboruri au fost deviate spre Bulgaria și Serbia din cauza furtunii care s-a abătut asupra României. Iar tei stewardese au fost...
Bayraktar TB2. Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, a transmis Ministerul...
În sezonul estival, numărul zborurilor crește semnificativ. De altfel, în această perioadă, multe companii își lărgesc lista destinațiilor. Dincolo de oferta variată la acest capitol, nu orice zi a săptămânii...
Două companii aeriene vor opera zboruri directe de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre New York, SUA, și Manchester, Marea Britanie. Astfel, după o pauză de peste 20 de ani, compania...
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii i-a întâmpinat pe primii români sosiți pe pământ american....
AnimaWings va fi o companie naţională şi va opera atât curse interne, cât şi internaţionale. Compania este 100% românească, deţinută de acţionarii Christian Tour - fraţii Cristian şi Marius Pandel....