vacanta

Termenul vacanță se poate referi la:

Vacanță școlară, perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților pe o anumită perioadă, la sfârșitul unui trimestru, semestru sau an de școală ori de studii.

Concediu anual, concediu de odihnă acordat unui salariat.

Interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ sau administrativ își încetează activitatea.

Interval de timp în care un post, o funcție, o demnitate rămân vacante.

El e starul din Romania care a refuzat o super vacanta in Statele Unite ca sa traga ca un nebun la sala

El e starul din Romania care a refuzat o super vacanta in Statele Unite ca sa traga ca un nebun la sala

Ca să fie în formă la primele antrenamente ale lui Reghecampf de anul viitor, Pintilii n-a intrat în vacanță de sărbători. Trage tare la sala. Mai multe detalii pe Sport.ro

UNDE schiezi iarna asta?

UNDE schiezi iarna asta?

În fiecare an, numărul pârtiilor creşte, spre bucuria schiorilor. Aceștia, pentru diversitate, alegeau în anii trecuţi destinaţii europene, precum Austria sau Italia. Oferta românească cuprinde mai bine de 150 de...

UNDE mai pleacă românii cu bani în vacanţa de iarnă: Madeira, Dubai, Abu Dhabi, Sri Lanka şi Istanbul

UNDE mai pleacă românii cu bani în vacanţa de iarnă: Madeira, Dubai, Abu Dhabi, Sri Lanka şi Istanbul

Românii au fost atraşi iarna aceasta de destinaţii noi, cum ar fi Madeira - pentru vacanţa de Revelion -, dar şi de cele tradiţionale, precum Austria, Turcia, Cipru, Spania, Emiratele...

Austeritate: Bugetarii nu primesc nici în 2016 tichete de masă şi prime de vacanţă

Austeritate: Bugetarii nu primesc nici în 2016 tichete de masă şi prime de vacanţă

Bugetarii nu vor beneficia nici anul viitor de tichete de masa, prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă. Cel puţin aşa stabileşte un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea...

PE UNDE mai pleacă în vacanţă românii cu bani: Mauritius, Seychelles şi Maldive

PE UNDE mai pleacă în vacanţă românii cu bani: Mauritius, Seychelles şi Maldive

Zona Caraibelor şi Asia vor fi destinaţiile „vedetă” de vacanţă în anul 2016 pentru românii cu venituri medii. Turiştii cu venituri mari vor prefera destinaţiile din Oceanul Indian, precum Mauritius,...

Este de coşmar ce a păţit o femei dependentă de Botox după ce a căzut şi s-a lovit la gură

Este de coşmar ce a păţit o femei dependentă de Botox după ce a căzut şi s-a lovit la gură

Era convinsă că nu va putea trăit fără buzele sale senzuale pe care le umfla lunar cu botox. În doar câţiva ani a cheltuit peste 60.000 de euro ca să...

Simona Halep: „Deocamdată nu știu cine va fi noul meu antrenor”

Simona Halep: „Deocamdată nu știu cine va fi noul meu antrenor”

Simona Halep a spus că nu s-a hotărât în privința antrenorului cu care va colabora în sezonul viitor și deocamdată are de gând să se bucure de vacanță. Tenismena va...

Vacanţa de ... început de iarnă

Vacanţa de ... început de iarnă

Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar vor intra în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe 9 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei....

I-a stat inima: Radu Pietreanu, de la „Vacanța Mare”, amenințat cu cuțitul

I-a stat inima: Radu Pietreanu, de la „Vacanța Mare”, amenințat cu cuțitul

Un moment tensionat a avut loc ieri, imediat după ce s-a terminat o nouă sesiune de filmări pentru show-ul „Vacanţa Mare”, de la Kanal D.  Radu Pietreanu a fost amenințat...

Elevii bucureșteni intră în vacanță

Elevii bucureșteni intră în vacanță

Luni, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, elevii din București nu vor învăța. Profesorii au obținut ca aceasta să fie zi nelucrătoare pen Contractul Colectiv de Muncă. Conducerile unităţilor...

Memoria EVZ. Axinte a dat cu pumnul pentru 25.000 de lei

Memoria EVZ. Axinte a dat cu pumnul pentru 25.000 de lei

Ești vedetă, nu trebuie să plătești! Asta a susținut în urmă cu 11 ani, în anul 2004, Florin Petrescu, zis Axinte, atunci când se afla la stațiile de taxare la...

Peste trei milioane de elevi şi preşcolari încep mâine cursurile noului an şcolar

Peste trei milioane de elevi şi preşcolari încep mâine cursurile noului an şcolar

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, anul şcolar 2015 - 2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 175 de zile lucrătoare. Excepţie vor face clasele terminale de liceu pentru...

Școala începe luni, 14 septembrie. Ministerul a modificat structura noului an școlar

Școala începe luni, 14 septembrie. Ministerul a modificat structura noului an școlar

Cu câteva zile înainte de începerea anul școlar 2015-2016 Ministerul Educației a modificat structura acestuia mărind vacanța de iarnă cu o săptămână, în timp ce vacanța de vară se încheie...

Un român din doi îşi rezervă vacanţa online

Un român din doi îşi rezervă vacanţa online

Au apus vremurile când românii mergeau din agenţie din agenţie pentru a găsi cea mai bună ofertă. Acum, peste 50% îşi rezervă vacanţa online. Mai mult, aproximativ 72% spun că...

Nu ai fost încă pe Litoral? Poţi cumpăra acum o vacanţă cu 159 lei!

Nu ai fost încă pe Litoral? Poţi cumpăra acum o vacanţă cu 159 lei!

Românii îşi pot cumpăra acum vacanţe la preţuri reduse prin programul "Litoralul pentru Toţi", care se derulează în perioada 31 august - 11 octombrie. Tarifele sunt cuprinse între 159 lei...

OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Străini în parc

OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Străini în parc

Sunt pline parcurile cu copii străini. Au venit în vacanță cu părinții din Italia, Spania și alte țări pe unde părinții lor au fugit de deznădejde sau cu speranță.  Unii...

Trei bărbaţi suspectaţi de ÎNŞELĂCIUNE în domeniul turismului au fost REŢINUŢI de procurori. Prejudiciul: 100.000 de lei

Trei bărbaţi suspectaţi de ÎNŞELĂCIUNE în domeniul turismului au fost REŢINUŢI de procurori. Prejudiciul: 100.000 de lei

Trei bărbați au fost reţinuţi, marţi seara, de procurori, fiind cercetați pentru înșelăciune, după ce în perioada 2013 - 2014 ofereau pachete turistice false. Bărbaţii ar fi păcălit circa 28...

Peste 70% dinntre români folosesc internetul în vacanţă

Peste 70% dinntre români folosesc internetul în vacanţă

Perioada concediilor se apropie de final. Însă, cât sunt în vacanţă, majoritatea românilor - 73% - folosesc internetul, în timp ce 48% dintre aceştia consideră că online-ul le oferă un...

Grecia, lovită de furtună. MAE avertizează cetățenii români care au gânduri de călătorie

Grecia, lovită de furtună. MAE avertizează cetățenii români care au gânduri de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe a trimis o atenționare în care îi previne pe cetățenii români care vor să călătorească în Grecia asupra schimbărilor de vreme din această țară. Ministerul Afacerilor Externe...

Pesediștii se întorc din vacanță. VEZI când au prima ședință

Pesediștii se întorc din vacanță. VEZI când au prima ședință

De mai bine de trei săptămâni social democrații sunt în vacanță. În frunte cu Liviu Dragnea, care se întoarce mâine din Brazilia. Biroul Permanent National al PSD a fost convocat...