BĂSESCU, mesaj în miez de NOAPTE: „Avem şanse bune”
Fostul președinte Traian Băsescu a scris un mesaj pe Facebook după ce România a pierdut meciul de handbal cu Olanda, în Grupele Principale ale Campionatului European. „România – Olanda 24...
Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.
Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.
Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.
În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.
Fostul președinte Traian Băsescu a scris un mesaj pe Facebook după ce România a pierdut meciul de handbal cu Olanda, în Grupele Principale ale Campionatului European. „România – Olanda 24...
Klaus Iohannis începe să fie asemănat din ce în ce mai mult cu Traian Băsescu. Dacă timp de 3 ani am avut impresia că la Cotroceni se află un Președinte-Tacticos,...
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, vineri, că a trecut cel mai bun moment pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. „Distanța e mare de la ceea ce aș vrea...
Fostul președinte Traian Băsescu a scris, vineri, că liderul PSD, Liviu Dragnea, nu mai deține controlul guvernului, partidului, grupurilor parlamentare și majoritatea parlamentară. Traian Băsescu a afirmat că Liviu Dragnea...
Joi, un nou scandal a izbucnit între fostul președinte Traian Băsescu și jurnalistul Victor Ciutacu, cu privire la speța extrădării jurnalistului turc, la solicitarea Turciei. Dan Voiculescu, menționat și el...
Între fostul președinte Traian Băsescu și Victor Ciutacu s-a iscat un adevărat război. În tot acest scandal a fost atras și Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact. Ciutacu îl acuză pe...
Joi, un nou scandal a izbucnit între fostul președinte Traian Băsescu și juranlistul Victor Ciutacu, cu privire la speța extrădării jurnalistului turc, la solicitarea Turciei. Inițial, Ciutacu l-a criticat pe...
Joi, un nou scandal a izbucnit între fostul președinte Traian Băsescu și juranlistul Victor Ciutacu, cu privire la speța extrădării jurnalistului turc, la solicitarea Turciei. Inițial, Ciutacu l-a criticat pe...
Este război între fostul președinte al României, Traian Băsescu și jurnalistul Victor Ciutacu. Băsescu a fost atacat de Ciutacu, după ce s-a opus extrădării jurnalistului turc Kamil Demirkaya, la solicitarea...
Traian Băsescu a lansat un atac la adresa mai multor nume grele din presă românească. Acesta i-a vizat pe Mihai Gâdea, Mircea Badea, dar și alți jurnaliști de la Antena....
Fostul președinte al României Traian Băsescu a făcut un comentariu pe marginea situației din ultimele zile cu care se confruntă Franța. El susține că președintele Emmanuel Macron dorește să reformeze...
Moment emoționant, sâmbătă seara, la România TV. Traian Băsescu a vorbit despre drama locuitorilor din Bucovina, lucru care i-a produs o emoție puternică. Fostul președinte a început să lăcrimeze când...
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat că revine oficial în politică, după doi ani de retragere din viața politică. „Sunt membru al PNL. Sunt un fost președinte al...
Vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, critică o știre apărută în presă în care, susține acesta, o declarație susținută de vicepreședintele Comisiei de control al SRI și al ALDE, Marian...
Fostul președinte al României Traian Băsescu a declarat duminică seară că președintele Klaus Iohannis va trebui susținut de opoziție pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, iar Liviu Dragnea nu va...
Duminică seară, la România Tv, Traian Băsescu a declarat că parte din Opoziție nu dorește cu adevărat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, adăugând, pe un ton ironic, că poate...
Partidul Mişcarea Populară (PMP) va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. În ceea ce privește lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, acesta se anunță a fi una destul...
Traian Băsescu este de părere că planul PSD prin care Klaus Iohannis ar putea fi suspendat pentru refuzul de numire a unor miniștri în Guvernul Viorica Dăncilă este unul ce...
Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit din spatiile gratilor motivul pentru care în 2008 a dat dispoziție prin intermediar ca 2 milioane de dolari să ajungă la Bogdan Olteanu pentru numirea...
Discursul lui Laufer, scris de un fost colaborator al lui Vadim Tudor cu binecuvântarea lui Băsescu. Fostul premier Victor Ponta desființează declarațiile făcute ieri de Ilan Laufer, în care social...