traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Traian Băsescu, despre "camioanele cu 35 mild. euro" invocate de Irimescu: Să prezinte PROBE sau e "DEZAXAT"! Conducerea SRI să prezinte explicaţii!

Traian Băsescu, despre "camioanele cu 35 mild. euro" invocate de Irimescu: Să prezinte PROBE sau e "DEZAXAT"! Conducerea SRI să prezinte explicaţii!

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că dacă ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, are informaţii legate de transferul a 35 miliarde euro cu camioane din România în Elveţia ar trebui să...

Cu cine vrea să cucerească Timișoara partidul lui Traian Băsescu

Cu cine vrea să cucerească Timișoara partidul lui Traian Băsescu

Traian Băsescu a participat la Timișoara la lansarea candidaților Partidului Mișcarea Populară pentru județul Timiș. Acesta a aunțat că PMP ca încerca să cucerească capitala Banatului cu Marius Dugulescu, candidatul...

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu face noi declarații ULUITOARE

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu face noi declarații ULUITOARE

Ministrul Agriculturii aruncă informații-bombă! După salamul spălat cu dero, spune că din România lui Băsescu s-au scos camioane cu 35 de miliarde de euro.   O altă declarație a ministrului...

Traian Băsescu a pierdut procesul cu CNCD şi trebuie să plătească o amendă pentru declaraţiile la adresa romilor

Traian Băsescu a pierdut procesul cu CNCD şi trebuie să plătească o amendă pentru declaraţiile la adresa romilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv ca fostul preşedinte Traian Băsescu să plătească amenda de 600 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD),...

Răzvan Murgeanu, la DNA

Răzvan Murgeanu, la DNA

Fostul consilier prezidenţial, Răzvan Murgeanu, a intrat în sediul DNA pentru a fi audiat. Ştire în curs de actualizare. Răzvan Murgeanu a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei prezidenţiale...

Băsescu: Discursul lui Ghiţă din Parlament - o mare prostie; nu cred că informaţiile sunt adevărate

Băsescu: Discursul lui Ghiţă din Parlament - o mare prostie; nu cred că informaţiile sunt adevărate

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat că discursul susţinut de deputatul Sebastian Ghiţă miercuri în Parlament reprezintă "o mare prostie" şi că nu crede în veridicitatea informaţiilor lansate...

Surse: Moscheea de la Bucureşti va fi construită

Surse: Moscheea de la Bucureşti va fi construită

Moscheea de la Bucureşti va fi construită, ea oferă mai multe garanţii de securitate, susţin surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, citate de Agerpres. "Nu respingem ideea unei moschei la Bucureşti...

Traian Băsescu: Avem un guvern INUTIL de funcţionare veniţi în concendiu în Bucureşti. Ce ne facem cu "Guvernul meu", domnule Preşedinte?

Traian Băsescu: Avem un guvern INUTIL de funcţionare veniţi în concendiu în Bucureşti. Ce ne facem cu "Guvernul meu", domnule Preşedinte?

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a criticat actualul Guvern condus de Dacian Cioloş, enumerând câteva dintre declaraţiile controversate ale unor miniştri. "Avem un guvern inutil ! 1.O doamnă ministru ne spune...

Patriarhia Română nu se opune moscheii, dar doreşte ceva la schimb în Istanbul

Patriarhia Română nu se opune moscheii, dar doreşte ceva la schimb în Istanbul

Recenta vizită în Turcia a președintelui României Klaus Iohannis a stârnit un val de comentarii şi pasiuni la nivel înalt în politică. Totul a plecat de la declarația președintelui Turciei...

Traian Băsescu: Pescariu, Walter, Florică, Dobrescu, câteva nume de posibili infractori protejaţi de DNA

Traian Băsescu: Pescariu, Walter, Florică, Dobrescu, câteva nume de posibili infractori protejaţi de DNA

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, pe pagina sa de Facebook, că nume precum Dinu Pescariu, Florian Walter, Claudiu Florică sau Dragoş Dobrescu sunt "posibili infractori protejaţi de DNA". El...

Congres PMP. Băsescu a amintit cum a câștigat Capitala în 2000

Congres PMP. Băsescu a amintit cum a câștigat Capitala în 2000

Alegerea lui Băsescu în funcţia de preşedinte al PMP s-a făcut cu glume despre Iohannis şi mesaje unioniste Două ore a durat Congresul Mişcării Populare prin care s-a îndeplinit o...

Palatul Parlamentului. PMP își alege noua conducere

Palatul Parlamentului. PMP își alege noua conducere

Partidul Mişcarea Populară (PMP) îşi alege astăzi, la Palatul Parlamentului, noua conducere în cadrul unui Congres extraordinar al formaţiunii la care sunt aşteptaţi să participe câteva sute de delegaţi, membri...

Traian Băsescu DEZVĂLUIE adevărata MIZĂ din spatele denunţului potrivit căruia ar l-ar f scăpat pe Crin Antonescu de un DOSAR penal

Traian Băsescu DEZVĂLUIE adevărata MIZĂ din spatele denunţului potrivit căruia ar l-ar f scăpat pe Crin Antonescu de un DOSAR penal

Florin Ghiulbenghian a făcut zilele trecute un denunţ la DNA potrivit căruia fostul președinte al PNL Crin Antonescu ar fi negociat cu Traian Băsescu pentru a scăpa de un dosar...

ACUZAŢII DURE marca Traian Băsescu: “TĂCEREA mea are o LIMITĂ. Din 2015, DNA FACE UN JOC care nu e al României.”

ACUZAŢII DURE marca Traian Băsescu: “TĂCEREA mea are o LIMITĂ. Din 2015, DNA FACE UN JOC care nu e al României.”

Traian Băsescu a intervenit telefonic, joi seara, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu la România TV, şi a lansat critici fără precedent la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Conform Romania TV,...

Traian Băsescu despre Crin Antonescu: „O ADVERSITATE politică și individuală. NU NE-AM ÎNGHIŢIT unul pe altul.”

Traian Băsescu despre Crin Antonescu: „O ADVERSITATE politică și individuală. NU NE-AM ÎNGHIŢIT unul pe altul.”

Traian Băsescu şi Crin Antonescu au reacționat și după denunțurile la DNA ale Alinei Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu. Denunțul depus la DNA se referă la o înțelegere...

Operațiunea "Daniel Morar a fost sluga lui Traian Băsescu!" duduie din toate dedesubturile

Operațiunea "Daniel Morar a fost sluga lui Traian Băsescu!" duduie din toate dedesubturile

Duminică, 20 martie 2016, am comentat pe cristoiublog.ro, dezvăluirile făcute de Codruța Kovesi în ultimele sale patru interviuri despre cum a ținut în sertare DNA-ul lui Daniel Morar dosare grele...

Marian Căpățână, declarație năucitoare: “DOAMNE FEREȘTE DE VREUN ATENTAT LA DNA”.
Mircea Băsescu: “Am dovezi că NU am făcut trafic de influență”

Marian Căpățână, declarație năucitoare: “DOAMNE FEREȘTE DE VREUN ATENTAT LA DNA”. Mircea Băsescu: “Am dovezi că NU am făcut trafic de influență”

Mircea Băsescu și Marian Căpățână, condamnați, în primă instanță, la patru ani, respectiv la trei ani de detenție în dosarul în care au fost judecați pentru trafic de influență, după...

Peste 700 de oameni îl așteaptă pe Traian Băsescu la Piatra Neamț. Fostul președinte lansează candidații PMP din județul Neamț

Peste 700 de oameni îl așteaptă pe Traian Băsescu la Piatra Neamț. Fostul președinte lansează candidații PMP din județul Neamț

Președintele PMP Traian Băsescu este așteptat, vineri, 25 martie, la ora 17.00, la Piatra-Neamț. Evenimentul va avea loc la Cinema Dacia Panoramic și peste 700 de membri PMP îl vor...

Traian Băsescu, despre atentatele din Bruxelles: Nu liderii politici europeni vor plăti factura nesăbuinţei, ci cetăţeni europeni nevinovaţi

Traian Băsescu, despre atentatele din Bruxelles: Nu liderii politici europeni vor plăti factura nesăbuinţei, ci cetăţeni europeni nevinovaţi

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, pe pagina sa Facebook, după atentatele teroriste din Bruxelles, că este evident că forţele de securitate sunt incapabile să asigure viaţa cetăţenilor europeni. Băsescu...

Campanie electorală cu iz de TRASEISM politic şi dosare PENALE

Campanie electorală cu iz de TRASEISM politic şi dosare PENALE

Punerea în funcţii a politicienilor urmăriţi penal ori chiar condamnaţi definitiv, reguli de integritate călcate în picioare, traseim politic peste promisiuni făcute în trecut şi includerea a nouă parlamentari veniţi...