traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

AVERTISMENTUL lui Liviu Dragnea pentru Preşedintele Klaus Iohannis

AVERTISMENTUL lui Liviu Dragnea pentru Preşedintele Klaus Iohannis

Liviu Dragnea a mai făcut declaraţii, sâmbătă, şi cu privire la Klaus Iohannis şi afirmaţiile sale despre viitoare dosare DNA. Invitat, sâmbătă, la emisiunea Alessandrei Stoicescu, Liviu Dragnea l-a criticat...

Ponta, previziune subră pentru viitorul țării: ”Va fi din ce în ce mai rău!”

Ponta, previziune subră pentru viitorul țării: ”Va fi din ce în ce mai rău!”

Incidentele petrecute sâmbătă, la marșul pentru unirea Basarabiei cu România, au stârnit reacții din partea politicienilor. După Traian Băsescu, și fostul premier al României a postat pe facebook o părere...

Traian Băsescu îl DESFIINȚEAZĂ pe Dacian Cioloș după violențele jandarmilor împotriva UNIONIȘTILOR: ”Tre

Traian Băsescu îl DESFIINȚEAZĂ pe Dacian Cioloș după violențele jandarmilor împotriva UNIONIȘTILOR: ”Tre

Traian Băsescu, fostul președinte al României, condamnă violențele jandarmilor împotriva manifestanților unioniști din Piața Victoriei. El spune că pentru astfel de acte Ministrul Afacerilor Interne, Ioan Dragoș Tudorache, și premierul...

ANUNȚ ȘOCANT! Ion Iliescu și Traian Băsescu la ÎNCHISOARE: "În perioada următoare vor fi arestări spectaculoase!”

ANUNȚ ȘOCANT! Ion Iliescu și Traian Băsescu la ÎNCHISOARE: "În perioada următoare vor fi arestări spectaculoase!”

Jurnalistul Radu Moraru a făcut câteva declarații șoc în cadrul unei emisiuni de la România TV, în care a precizat că Ion Iliescu ar urma să fie arestat în următoarele...

REACȚIA lui Iohannis la acuzația lui Udrea potrivit căreia împreună cu KOVESI face DOSARE la comandă

REACȚIA lui Iohannis la acuzația lui Udrea potrivit căreia împreună cu KOVESI face DOSARE la comandă

Președintele Klaus Iohannis a catalogat ca o aberație acuzația Elenei Udrea potrivit căreia șeful statului face dosare la comandă împotriva politicienilor împreună cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. "Mă abțin...

Elena Udrea, audiată din nou la DNA

Elena Udrea, audiată din nou la DNA

Elena Udrea s-a prezentat vineri dimineață la DNA, pentru a da noi declarații în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Procurorii DNA au strâns noi probe, aducându-i Elenei Udrea două...

GO IOHANNIS! Cum s-a transformat președintele României dintr-un MURIBUND POLITIC în URMAȘUL LUI TRAIAN BĂSESCU! CRONICA ELECTORALĂ de Dan Andronic

GO IOHANNIS! Cum s-a transformat președintele României dintr-un MURIBUND POLITIC în URMAȘUL LUI TRAIAN BĂSESCU! CRONICA ELECTORALĂ de Dan Andronic

GO IOHANNIS! Ăsta ar trebui să fie sloganul actualei campanii electorale. Pentru că adevăratul jucător al ultimelor luni este președintele României. Fără Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș ar redeveni un...

Declarație SURPRINZĂTOARE a lui Traian Băsescu: Și eu am primit o CUCUVEA DE LA AMERICANI

Declarație SURPRINZĂTOARE a lui Traian Băsescu: Și eu am primit o CUCUVEA DE LA AMERICANI

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a explicat la Nașul TV că și el a primit o cucuvea de la americani, atunci când a fost președinte. Întrebat de moderatorul emisiunii...

Traian Băsescu, despre sistemul din România: Nu le ajung funcțiile înalte. Vor onorabilitate juridică. După "general" șau "doctor", își mai pun și "inginer". Sunt ridicoli!

Traian Băsescu, despre sistemul din România: Nu le ajung funcțiile înalte. Vor onorabilitate juridică. După "general" șau "doctor", își mai pun și "inginer". Sunt ridicoli!

Traian Băsescu a vorbit la nasul TV despre sistemul din România, în special cel în care se "produc" doctori, generali sau alte persoane cu grade foarte înalte. Fostul președinte al...

Dezvăluirile din PSD ale lui Vasile Dîncu

Dezvăluirile din PSD ale lui Vasile Dîncu

PSD e pregătit pentru toate scenariile după alegerile parlamentare din iarnă, consideră vicepremierul Vasile Dîncu aflat într-o relaţie de prietenie cu preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea. "Eu cred că Liviu Dragnea...

SONDAJ: PNL, în cădere liberă. Traian Băsescu poate ridica PMP dacă decide SĂ CANDIDEZE la parlamentare

SONDAJ: PNL, în cădere liberă. Traian Băsescu poate ridica PMP dacă decide SĂ CANDIDEZE la parlamentare

Un sondaj comandat recent de Partidul Mișcarea Populară indică faptul că PNL se află în cădere liberă în ceea ce privește intenția de vot a românilor. Astfel, liberalii se situează...

KLAUS IOHANNIS RECUNOAȘTE CĂ ȘEFA DNA ÎI DĂ RAPORTUL DESPRE DOSARELE FĂCUTE ADVERSARILOR POLITICI!

KLAUS IOHANNIS RECUNOAȘTE CĂ ȘEFA DNA ÎI DĂ RAPORTUL DESPRE DOSARELE FĂCUTE ADVERSARILOR POLITICI!

Pe vremuri, nu știu dacă acum se mai practică, broșurile de popularizare a culturii, aveau în partea Verificați-vă cunoștințele, pe lîngă întrebări gen, de ce e frunza verde și zăpada...

Traian BĂSESCU, despre cum i-a remarcat pe Dacian CIOLOȘ și pe Florian COLDEA

Traian BĂSESCU, despre cum i-a remarcat pe Dacian CIOLOȘ și pe Florian COLDEA

Printre comentariile pe marginea paltformei lansate de premierul Dacian Cioloș, pe care Traian Băsescu o definește ca fiind ceva foarte ridicol pentru un viitor premier, judecând după proiectele propuse de...

Traian BĂSESCU atacă DUR platforma lansată de premierul Dacian Cioloș: Nu am văzut ceva mai RIDICOL pentru cineva care vrea să fie premier! Eu sunt CEL MAI BUN om politic pentru funcția de PREMIER

Traian BĂSESCU atacă DUR platforma lansată de premierul Dacian Cioloș: Nu am văzut ceva mai RIDICOL pentru cineva care vrea să fie premier! Eu sunt CEL MAI BUN om politic pentru funcția de PREMIER

Traian Băsescu, invitat marți seară la B1 TV, unde a discutat despre alegerile parlamentare din decembrie, negocieri legate de situația politică din ultimii doi ani și a făcut o serie...

Ce PENSII au foștii președinți ai României: Ion Iliescu, pe PRIMUL LOC. Traian Băsescu și Emil Constantinescu, aproape la egalitate

Ce PENSII au foștii președinți ai României: Ion Iliescu, pe PRIMUL LOC. Traian Băsescu și Emil Constantinescu, aproape la egalitate

Foștii președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Cnstantinescu și Traian Băsescu au câte două pensii: una pentru mandatele deținute la Palatul Cotroceni și una pentru activitatea profesională. Dintre cei trei,...

Traian Băsescu ar putea decide viitorul Guvern

Traian Băsescu ar putea decide viitorul Guvern

Partidul Mişcarea Populară, condus de fostul preşedinte Traian Băsescu, ar putea să deţină „votul de aur” în Parlament pentru formarea viitorului Guvern, reiese din cel mai recent sondaj Avangarde. Propunerea...

Alina Bica şi DEZVĂLUIRILE EXPLOZIVE despre „RELAŢIA DEFICITARĂ” cu Laura Codruţa Kovesi. Fosta şefă a DIICOT a VORBIT DESCHIS şi despre ÎNTÂLNIREA dintre ea, Traian Băsescu şi Kovesi

Alina Bica şi DEZVĂLUIRILE EXPLOZIVE despre „RELAŢIA DEFICITARĂ” cu Laura Codruţa Kovesi. Fosta şefă a DIICOT a VORBIT DESCHIS şi despre ÎNTÂLNIREA dintre ea, Traian Băsescu şi Kovesi

Alina Bica şi DEZVĂLUIRILE EXPLOZIVE despre „RELAŢIA DEFICITARĂ” cu Laura Codruţa Kovesi. Fosta şefă a DIICOT a VORBIT DESCHIS şi despre ÎNTÂLNIREA dintre ea, Traian Băsescu şi Kovesi Astfel, luni...

Dragnea i-a adresat o CERERE INEDITĂ lui Klaus Iohannis. Totul are legătură cu viitoarea CAMPANIE ELECTORALĂ

Dragnea i-a adresat o CERERE INEDITĂ lui Klaus Iohannis. Totul are legătură cu viitoarea CAMPANIE ELECTORALĂ

Dragnea i-a adresat o cerere inedită lui Klaus Iohannis. Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a solicitat luni preşedintelui Klaus Iohannis să ceară instituţiilor care nu au atribuţii în acest sens, să nu se implice...

SONDAJ - Răsturnare de situaţie: Traian Băsescu decide viitorul Guvernul

SONDAJ - Răsturnare de situaţie: Traian Băsescu decide viitorul Guvernul

Partidul lui Traian Băsescu, PMP, ar putea deveni "balamaua" fără de care nu se poate face viitorul Guvern, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în perioada 5-12 octombrie. PSD şi ALDE...

WikiLeaks: Ponta a încercat să obțină SPRIJINUL  americanilor pentru RĂSTURNAREA lui Băsescu

WikiLeaks: Ponta a încercat să obțină SPRIJINUL americanilor pentru RĂSTURNAREA lui Băsescu

Victor Ponta trebuia să se întâlnească pe 29 iulie 2012, în plină desfășurare a referendumului pentru demiterea președintelui Băsescu, cu ambasadorul american Mark Gitenstein și cu John Podesta, adevărată eminență...