traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Sebastian Ghiţă, ACUZAŢII ŞOC: „Oamenii SRI, DNA şi ai Parchetului General sunt implicaţi în numeroase AFACERI ONEROASE. Se urmăreşte ÎNGROPAREA dosarului HexiPharma!” Aflaţi care sunt MECANISMELE acestor inginerii financiare

Invitat la Adevărul Live, deputatul Sebastian Ghiţă – membru al Comisiei pentru controlul SRI – a proferat o serie de acuzaţii incendiare la adresa SRI, DNA şi a Parchetului General....

Cine şi ce destabilizează, de fapt?

Cine şi ce destabilizează, de fapt?

Se spunea că, după ce dl Băsescu va termina mandatul de preşedinte, România se va linişti, pacea va reveni printre Români şi ura, suspiciunea, neîncrederea vor apune.  Ştiam de atunci...

Istoria a 24 de ani de alegeri locale, în procente

Istoria a 24 de ani de alegeri locale, în procente

Datele de la alegerile locale, din 1992 până acum, arată că, la primării, alegătorii au părăsit adesea partidul preferat pentru a vota o personalitate puternică, chiar dacă aceasta făcea parte...

TRAIAN BĂSESCU, după primele rezultate de la EXIT-POLL: Poate vom analiza şi responsabilii pentru acest SPECTACOL DE ŢARĂ BANANIERĂ. Rezultatele le vedem în rezultatele voturilor

TRAIAN BĂSESCU, după primele rezultate de la EXIT-POLL: Poate vom analiza şi responsabilii pentru acest SPECTACOL DE ŢARĂ BANANIERĂ. Rezultatele le vedem în rezultatele voturilor

După primele informaţii din rezultatele de la EXI-POLL-ul din Capitală, Traian Băsescu a dat mai multe declaraţii într-o conferinţă de presă în care a declarat că preluarea Primăriei Capitalei de...

Îl felicit pe Traian Băsescu pentru democraticele sale auto-denunțuri! | ANTI-OPINIE

Îl felicit pe Traian Băsescu pentru democraticele sale auto-denunțuri! | ANTI-OPINIE

După ce nu a mai fost președinte, Traian Băsescu a început să înțeleagă. Încetul cu încetul și, mai ales, forțat de împrejurări. Unele, în care mai toți apropiații lui, fie...

Băsescu: România, ținta unui război hibrid

Băsescu: România, ținta unui război hibrid

Fostul preşedinte Traian Băsescu atenţionează asupra unui atac propagandistic menit să îngroape încrederea românilor în instituţiile şi sistemele statului.  „România este ținta unui război hibrid. Dacă propaganda Moscovei are ca...

Traian Băsescu amendează preocuparea preşedintelui României pentru evenimente secundare, în contextul în care statul este AMENINŢAT de cel mai PUTERNIC lider al lumii: "Iohannis trebuia să-i dea IMEDIAT o replică"

Traian Băsescu s-a aflat joi seara pe platoul emisiunii "X-Press" moderată de Sabin Orcan. Preşedintele partidului PMP a discutat despre cele maia cute probleme cu care se confruntă România, analizând...

Traian Băsescu CONDAMNĂ modul în care s-a organizat campania electorală pentru alegerile din 5 iunie 2016: " Această campanie a fost nedemocratică"

Traian Băsescu CONDAMNĂ modul în care s-a organizat campania electorală pentru alegerile din 5 iunie 2016: " Această campanie a fost nedemocratică"

Invitat pe platoul emisiunii "X-Press”, moderată de Sabin Orcan, fostul preşedinte al României radiografiază campania electorală pentru alegerile din 5 iunie 2016 şi discută despre actualele scandaluri care zguduie România....

Traian Băsescu, invitat în emisiunea ”X-Press” de la B1 TV la ora 21:00!

Traian Băsescu, invitat în emisiunea ”X-Press” de la B1 TV la ora 21:00!

Joi, la ora 21:00, fostul președinte al României, Traian Băsescu, va fi prezent în studioul emisiunii ”X-Press”, moderată de Sabin Orcan. Evenimentul Zilei vă prezintă principalele declarații ale liderului politic....

Traian BĂSESCU, declarație BOMBĂ: ” România este ţinta unui război hibrid”

Traian BĂSESCU, declarație BOMBĂ: ” România este ţinta unui război hibrid”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a făcut o analiză a incidentelor privind Hexi Pharma, moartea afaceristului Dan Condrea și acuză că autoritățile de la Moscova au ca scop demoralizarea...

Implicarea SERVICIILOR SECRETE în Justiţia românească trage semnale de alarmă magistraţilor europeni. Situaţia este fără precedent

Implicarea SERVICIILOR SECRETE în Justiţia românească trage semnale de alarmă magistraţilor europeni. Situaţia este fără precedent

Serviciul Român de Informaţii (SRI) este acuzat că foloseşte agenţi sub acoperire printre magistraţi şi că priveşte instanţele drept „câmpuri tactice” în care SRI întreprind operaţiuni specifice. Această situaţie a...

Elena Udrea aruncă BOMBA: "România este condusă de cei care deţin cătuşele"

Elena Udrea aruncă BOMBA: "România este condusă de cei care deţin cătuşele"

Invitată pe platoul emisiunii "Ora de vârf", moderată de Ionela Năstase, Elena Udrea a discutat despre situaţia de la conducerea României, declarând că în acest moment, ţara este condusă de...

Marele Partid Național Liberal a ajuns să se milogească după voturi la Nicușor Dan! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Marele Partid Național Liberal a ajuns să se milogească după voturi la Nicușor Dan! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Vă mai amintiţi? În vara lui 2014, mai precis pe 26 iulie 2014, în cadrul unui congres lua naștere la Bucureşti Marele Partid Naţional Liberal. I se spunea aşa, în...

Dosarul de şantaj la adresa lui Mircea Băsescu, judecat în Capitală

Dosarul de şantaj la adresa lui Mircea Băsescu, judecat în Capitală

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele evenimente de joi, 2 iunie. Curtea de Apel Bucureşti ia în discuţie, mâine, primul termen al procesului în care membrii familiei lui Sandu Anghel (zis...

Traian Băsescu: Nu am știut ce s-a întâmplat cu fratele meu

Traian Băsescu: Nu am știut ce s-a întâmplat cu fratele meu

Invitat la România TV, fostul preşedinte Traian Băsescu, a afirmat că nu a ştiut ce s-a întâmplat cu fratele său, Mircea Băsescu, şi a lansat un nou atac la Iohannis....

Traian Băsescu: Iohannis trebuia să-i dea o replică lui Putin ca de la președinte la președinte

Traian Băsescu: Iohannis trebuia să-i dea o replică lui Putin ca de la președinte la președinte

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că şeful statului, Klaus Iohannis, trebuia să dea o replică la afirmaţiile lui Vladimir Putin ca "de la preşedinte la preşedinte", având în vedere...

Traian BĂSESCU: ”Mulţi ROMÂNI nu ştiu că pe data de 5 iunie sunt ALEGERI locale”

Traian BĂSESCU: ”Mulţi ROMÂNI nu ştiu că pe data de 5 iunie sunt ALEGERI locale”

Fostul președinte al României și liderul PMP, Traian Băsescu, consideră că actuala campanie electorală, pentru alegerile locale din 5 iunie, nu este vizibilă în spațiul public. El cere Autorității Electorale...

Traian Băsescu a continuat RĂZBOIUL cu CSM: „Nu este în regulă. NU AM O EXPLICAŢIE”

Traian Băsescu a continuat RĂZBOIUL cu CSM: „Nu este în regulă. NU AM O EXPLICAŢIE”

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat, joi, la Ploieşti, că îşi menţine afirmaţiile despre care CSM a apreciat că aduc atingere independenţei procurorilor DNA. Fostul şef al...

Dîncu: Abuzul în serviciu trebuie de

Dîncu: Abuzul în serviciu trebuie de

Vasile Dîncu a declarat că abuzul în serviciu trebuie definit mult mai bine în legislaţie, în condiţiile în care anumite fapte încadrate la abuz în serviciu sunt făcute cu rea...

Înainte de a-și reîmpărți Bucureștiul, prietenii din USL invadează televiziunile

Înainte de a-și reîmpărți Bucureștiul, prietenii din USL invadează televiziunile

Pe la începutul anilor 2000, când Adrian Năstase era în culmea puterii, toate televiziunile primiseră, subteran, indicaţia ca Traian Băsescu să nu apară pe post.  Cu o excepţie: se puteau...