La o zi după ce a venit la audierile de la DNA Ploieşti cu două bufniţe pe care voia să le înapoieze Laurei Codruţa Kovesi, deputatul Sebastian Ghiţă a dezvăluit la B1 TV care a fost dialogul cu procurorii, strict despre acest subiect. De asemenea, acesta a continuat războiul pe care îl poartă în presă cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

“Am văzut ce s-a pronunţat la Înalta Curte. Menţiunea judecătorilor a fost următoarea: “fapta nu există”… Şi dacă aşa, doar de dragul faptelor, plimbăm oamenii, să ne putem lăuda unui condus de George Soros, să ne mai dea o diplomă… Sunt acuzaţii hilare… Tony Blair se plimbă în toată lumea şi noi îl acuzăm de spălare de bani. Încrederea în justiţie, în procurori, în DNA s-a făcut cu multă muncă şi toţi avem nevoie de o societate mai dreaptă.

A fost un gest (n.r. – aducerea bibelourilor bufniţe la DNA Ploieşti, marţi dimineaţa) pentru că acel obiect îmi fusese oferit de doamna Kovesi când aveam o relaţie bună de prietenie. L-am adus înapoi şi i-am rugat pe domnii de la DNA să i lea dea înapoi, pentru că am văzut cum Kovesi spunea că nu a fost prietenă cu mine… Eu am fost o persoană apropiată de dânsa. Când se încearcă să se facă politică folosind DNA, mă gândesc că trebuie să spun ceva. Procurorii au spus că ei sunt o unitate autonomă, că nu comunică toată ziua cu Bucureştiul şi că nu pot duce aceste bufniţe…

Procurorii DNA, şefa DNA, parlamentarii şi oricine trebuie să ştie că toţi suntem egali, aşa că şi dânsa trebuie să răspundă dacă a plagiat… Mai trebuie să răspundă domnului Băsescu dacă a fost sau nu prietenă cu mine, dar şi domnului Ponta, dacă s-au văzut în vie… Mai trebuie să răspundă şi dacă folosea adresa secretă “Cucuveaua mov“ şi dacă Black Cube i-a spart acest e-mail, pentru că ieri am aflat că existau redacţii care au primit informaţii secrete din dosare de pe acest e-mail.

Trebuie să ne raportăm la aceste chestiuni importante: rapoarte tehnice, plagiatul, e-mailul secret…”, a declarat Ghiţă al B1 TV.