SONDAJ: PNL, în cădere liberă. Traian Băsescu poate ridica PMP dacă decide SĂ CANDIDEZE la parlamentare
- Ana Petrescu
- 19 octombrie 2016, 14:26
Un sondaj comandat recent de Partidul Mișcarea Populară indică faptul că PNL se află în cădere liberă în ceea ce privește intenția de vot a românilor. Astfel, liberalii se situează pe locul al treilea, cu 18% și cu 27 de procente în spatele PSD.
Social-democrații conduc în sondaj și au un procent de 45%. Ei sunt urmați de USR al lui Nicușor Dan care înregistrează un trend crescător și un scor de 20%.
PMP ar obține 12% dacă fostul președinte Traian Băsescu s-ar decide să candideze pentru un mandat de senator în București. În caz contrar, partidul pierde două procente și rămâne la 10% procente suficiente cât să treacă pragul electoral.
ALDE e cel mai slab cotat partid în cercetarea sociologică a PMP, având scor de 6% care i-ar permite să intre în Parlament.
Studiul comandat de PMP a fost realizat telefonic, pe un eșantion de 1.100 de persoane în perioada 7-12 octombrie.