SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Americanii îşi aleg preşedintele. Jurnaliştii din State: niciunul dintre cei doi candidaţi importanţi nu este pe placul alegătorilor. Toată lumea vrea ca aceste alegeri să se termine cât mai repede

Americanii îşi aleg preşedintele. Jurnaliştii din State: niciunul dintre cei doi candidaţi importanţi nu este pe placul alegătorilor. Toată lumea vrea ca aceste alegeri să se termine cât mai repede

Americanii cu drept de vot au de ales între republicanul Donald Trump și candidata democraților, Hillary Clinton. Noul șef al celui mai puternic stat din lume își va prelua oficial...

Dilemă! Cum i se va spune lui Bill Clinton dacă soţia sa Hillary devine preşedintele SUA

Dilemă! Cum i se va spune lui Bill Clinton dacă soţia sa Hillary devine preşedintele SUA

În cazul unei victorii a candidatei democrate Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale de marţi se ridică un mare semn de întrebare: Cum i se va spune soţului ei, Bill, el...

Povestea fascinantă a PRIMEI femei procuror-general din SUA. A murit azi, după ce a supraviețuit multor SCANDALURI și controverse

Povestea fascinantă a PRIMEI femei procuror-general din SUA. A murit azi, după ce a supraviețuit multor SCANDALURI și controverse

Prima femeia care a ocupat funcția de procuror-general al SUA, Janet Reno, a murit în casa sa din Miami, din cauza unor complicații legate de boala Parkinson, scrie presa americană....

Scandalul Clinton. FBI – Serviciul secret SFÂRTECAT de lupte intestine

Scandalul Clinton. FBI – Serviciul secret SFÂRTECAT de lupte intestine

FBI riscă o investigație amplă privind deciziile din ultimele cinci luni ale directorului James Comey, legate de candidata democrată Hillary Clinton. În luna iulie, el a retras toate acuzațiile penale...

Care este DIFERENȚA în sondaje între CLINTON și TRUMP, pe ultima sută de metri?

Care este DIFERENȚA în sondaje între CLINTON și TRUMP, pe ultima sută de metri?

Candidata democrată la alegerile prezidenţiale americane, Hillary Clinton, are un avans de patru puncte procentuale în faţa candidatului republican Donald Trump, relevă un sondaj de opinie ABC News/Washington Post dat...

Barack Obama: " Eu nu aș fi DEVENIT președinte, dacă nu se MOBILIZAU TINERII"

Barack Obama: " Eu nu aș fi DEVENIT președinte, dacă nu se MOBILIZAU TINERII"

Președintele american, Barack Obama, s-a adresat tinerilor cu un mesaj în care îi îndeamnă să iasă la vot la alegerile din SUA, din 8 noiembrie. În discursul său, Obama spune...

Ce caută oamenii pe INTERNET legat de ALEGERILE din SUA

Ce caută oamenii pe INTERNET legat de ALEGERILE din SUA

Traficul pe internet este un instrument prin care putem vedea de ce este interesată lumea de alegerile din SUA. În ultima săptămână, căutările legate de alegerile din SUA s-au înmulţit...

De ce face FRUMOS premierul din RUSIA în fața ISRAELULUI

De ce face FRUMOS premierul din RUSIA în fața ISRAELULUI

Premierul din Rusia, Dmitri Medvedev, a acordat un interviu Televiziunii israeliene cu câteva zile înaintea vizitei sale în Israel. Rusia nu a negat niciodată drepturile Israelului asupra Ierusalimului, Muntelui Templului...

Atac surpriză la Raqqa, împotriva ISIS, pentru salvarea lui Clinton

Atac surpriză la Raqqa, împotriva ISIS, pentru salvarea lui Clinton

Forțe arabo-kurde sprijinite de SUA au început pe neașteptate, duminică, asediul asupra orașului sirian Raqqa. Operațiunea are loc cu două zile înainte de alegerile prezidențiale din America Marea bătălie pentru...

Putin, Scutul de la Deveselu și drobul de sare | PULSUL PLANETEI

Putin, Scutul de la Deveselu și drobul de sare | PULSUL PLANETEI

Am depășit un nou moment în care România a fost pe buzele Președintelui rus Vladimir Putin, printro nouă amenințare directă la adresa țării noastre.  Precedentul moment al amenințării militare directe...

ALERTĂ la un MITING ELECTORAL susţinut de Donald Trump! Candidatul republican a fost SCOS de pe SCENĂ de SERVICIILE SECRETE | VIDEO

ALERTĂ la un MITING ELECTORAL susţinut de Donald Trump! Candidatul republican a fost SCOS de pe SCENĂ de SERVICIILE SECRETE | VIDEO

Surprize neplăcute pentru Donald Trump la un miting electoral care a avut loc în statul Nevada, după ce acesta a fost scos de pe scenă de bodyguarzi. În timp ce...

SUA, scandalul e-mail-urilor lui Hillary Clinton i-a amploare. Tragedia de la Colectiv apare în telegramele Wikileaks

SUA, scandalul e-mail-urilor lui Hillary Clinton i-a amploare. Tragedia de la Colectiv apare în telegramele Wikileaks

Tragedia din clubul Colectiv, menționată în telegramele Wikileaks. Discuție se poartă între fostul ambasador al SUA, Mark Gitenstein, care i-a cerut sprijin pentru victime lui John Podesta, actualul șef de...

Cât de mare este pericolul de TERORISM la alegerile prezidențiale din America?

Cât de mare este pericolul de TERORISM la alegerile prezidențiale din America?

Autoritățile din Statele Unite sunt în alertă maximă, alegerile prezidențiale fiind supravegheate de forțele de securitate. În urma unor amenințări primite de la Al-Qaida și ISIS, serviciile de securitate americane...

ULTIMILE sondaje: Avantaj redus dar Clinton îl VA BATE pe Trump

ULTIMILE sondaje: Avantaj redus dar Clinton îl VA BATE pe Trump

La 72 de ore distanţă de alegeri principalele modele de previziune (bazate pe mediile între mai multe sondaje statale şi naţionale), confirmă în mod suficient de stabil şi suficient de...

Alertă de securitate în SUA: statele care ar putea fi ţinta unor atentate teroriste în ziua alegerilor pentru Casa Albă

Alertă de securitate în SUA: statele care ar putea fi ţinta unor atentate teroriste în ziua alegerilor pentru Casa Albă

Serviciile de informaţii americane avertizează cu privire la posibile atacuri teroriste care s-ar putea produce în SUA, luni şi marţi, in ziua alegerilor din SUA. Oficiali ai serviciilor de informaţii...

Hackerii americani violează reţeaua  rusă. Sprint final pentru Clinton şi Trump.

Hackerii americani violează reţeaua rusă. Sprint final pentru Clinton şi Trump.

Hackerii guvernului american au reuşit ''să violeze reţeaua de comandă a Kremlinului '' ca şi '' reţelele electrice şi de network de telecomunicaţiile ruse făcându-le vulnerabile '' în cazul că...

Chris Terhes:"Cei care o vor pierde pe Kovesi nu sunt cei care o critică, ci acest COR de laudatori penibili, atât din ambasade cât şi din presă, care nu-i spun când greşeste, iar greşelile pe care le face o vor doborî"

Chris Terhes, preşedintele "Coalitia romanilor pentru combaterea coruptiei" a făcut câteva comentarii în ceea ce priveşte clipul cu "osanalele" adresate procurorului-șef al DNA după ce a fost decorată de Ambasada...

SURPRIZĂ la alegerile prezidenţiale din SUA!

SURPRIZĂ la alegerile prezidenţiale din SUA!

Hillary Clinton este la numai 2% avans în faţa republicanului Donald Trump, iar SUA se pregăteşte de o surpriză de proporţii. Hillary Clinton, candidata democrată la preşedinţia SUA, este cotată...

Marele SECRET al lui Stephen King. Cine este copilul din The Shining?

Marele SECRET al lui Stephen King. Cine este copilul din The Shining?

Orice mare scriitor își are în biografie misterele sale. Marea taină a lui Stephen King se numește Joe Hill, iar povestea începe în îndepărtata Suedie. La moartea părinților, Joe Hill...

Doi MILITARI AMERICANI, uciși la o bază aeriană din Iordania

Doi MILITARI AMERICANI, uciși la o bază aeriană din Iordania

Doi instructori americani au fost împuşcaţi mortal şi un altul a fost rănit, azi, în Iordania, într-un schimb de focuri cu militari iordanieni, la intrarea într-o bază militară aeriană din...