Fostul șef al statului, Traian Băsescu, a reacționat, pe pagina sa de Facebook, în privința scandalului iscat între cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele SUA, Donald Trump, după ce liderul german a declarat că Europa trebuie să își ia soarta în propriile mâini.
„Am văzut declaraţiile doamnei Angela Merkel: “Europa trebuie să îşi ia soarta în propriile mâini”.
“Perioada în care puteam să depindem în totalitate unii de alţii se termină. Am trăit acest lucru în ultimele câteva zile”.
“Noi, europenii, chiar trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini”.
“Trebuie să ne luptăm pentru propriul nostru destin”.
Nu, doamnă Merkel! Trump are dreptate. America s-a săturat să aloce 5,5 % din PIB pentru a face faţă ameninţărilor militare ale Coreei de Nord, Iranului, ISIS, etc., să ţină deschise şi în siguranţă liniile maritime, să ţină piept agresivităţii lui Putin. În acest timp, noi, Uniunea Europeană Socială, alocăm doar puţin peste 1% pentru cheltuielile militare. America are dreptate să ne avertizeze că securitatea costă şi că nu ne respectăm obligaţiile de state membre NATO, lăsând mare parte din sarcina propriei noastre apărări pe spinarea contribuabilului American”, a scris Băsescu, pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că „s-a supărat doamna Merkel că Trump nu a vrut să confirme semnarea acordului de la Paris, din decembrie 2015, cu privire la schimbările climatice. Din nou, Trump are dreptate. Uită doamna Merkel că, numai anul trecut, autorităţile americane au descoperit milioane de autoturisme produse de Germania care aveau certificatele de emisie de noxe falsificate. Şi, atunci, cum să creadă Trump în Germania, care, pe de o parte, militează pentru reducerea emisiilor de noxe, iar, pe de alta, falsifică în masă propriile certificate? Dacă asta s-a întâmplat la autoturisme, oare cum o fi cu emisiile din industria germană care nu sunt controlate de americani?”.
De asmenea, fostul șef al statului a precizat că „drumul Europei nu este să se separe de America, ci să facă demersurile necesare pentru ca încrederea Americii în europeni să redevină liantul care a făcut lumea occidentală puternică şi sigură.
Altfel, o Europă dominată de Germania, ne poate aduce aminte cu uşurinţă de dezastrul secolului XX, marcat de două conflagraţii mondiale”.
„Pentru propria ei securitate, Europa are nevoie de parteneriatul strâns cu America, singurul care poate tempera revenirea la o dominaţie germană, partajată cu Rusia, pe bătrânul continent. Respect Germania, dar nu pot să nu învăţ din istorie”, a conchis Băsescu.