SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

CIA intervine în întâlnirile grupului Bilderberg

CIA intervine în întâlnirile grupului Bilderberg

CIA a încercat să conducă opinia publică în Europa, conform unei declarații-șoc din agenda grupului Bilderberg. Imaginați-vă un club privat unde se întâlnesc președinți, prim-miniștri, bancheri și generali internaționali și...

De ce se bat cele trei superputeri care conduc destinele lumii pentru a CONTROLA  MEDITERANA

De ce se bat cele trei superputeri care conduc destinele lumii pentru a CONTROLA MEDITERANA

Mediterana şi Orientul Mijlociu sunt două lumi legate indisolubil. Sunt două lumi care se afectează una pe cealaltă. Iar destinele sunt întretăiate între ele într-atât încât astăzi îşi face din...

Prăbușirea prețurilor petrolului: mulțumim Arabia Saudită, criză globale sau sfârșitul epocii petrolului? Pulsul planetei

Prăbușirea prețurilor petrolului: mulțumim Arabia Saudită, criză globale sau sfârșitul epocii petrolului? Pulsul planetei

Miercuri și joi s-a prăbușit prețul petrolului pe piața globală. O situație care a adus prețul de la maximum din ultimii patru ani atins la o scădere cu 30%, după...

Se oficializează MACELUL. MILITARII au dreptul să TRAGĂ în POPULAȚIE. MII de oameni sunt în PERICOL

Se oficializează MACELUL. MILITARII au dreptul să TRAGĂ în POPULAȚIE. MII de oameni sunt în PERICOL

Șeful de cabinet al Casei Albe, John Kelly, a semnat un ordin prin care permite trupelor staționate la granița cu Mexic să folosească forța împotriva imigranților. John Kelly a semnat...

A dat NOROCUL peste ei. Un cuplu a găsit biletul CÂŞTIGĂTOR la LOTERIE, uitat într-un sertar

A dat NOROCUL peste ei. Un cuplu a găsit biletul CÂŞTIGĂTOR la LOTERIE, uitat într-un sertar

Un cuplu din Louisiana va sărbători cum se cuvine Ziua Recunoştinţei de joi, după ce au câştigat suma de 1,8 milioane de dolari cu un bilet de loterie, descoperit într-un...

Germania a ajuns să recunoască: Ne îmbogăţim aducând prejudicii Uniunii Europene

Germania a ajuns să recunoască: Ne îmbogăţim aducând prejudicii Uniunii Europene

Problema surplusului comercial al Germaniei este o temă care trebuie să intereseze pe toată lumea. Ani de zile chestiunea a fost pusă la dospit. Nu fiindcă nu trebuia să fie...

Șeful agenției de informații militare ruse GRU, Igor Korobov, a murit. Era personajul cheie în mai multe cazuri internaționale cu potențial conflictual, deosebit de sensibile

Șeful agenției de informații militare ruse GRU, Igor Korobov, a murit. Era personajul cheie în mai multe cazuri internaționale cu potențial conflictual, deosebit de sensibile

Șeful agenției de informații militare ruse GRU, Igor Korobov, a murit miercuri după "o îndelungată suferință", au raportat agenții de știri rusești, citând Ministerul Apărării de la Moscova. Ministerul l-a...

Un american a fost ucis cu săgeţi de nişte sălbatici de pe o insulă din Oceanul Indian

Un american a fost ucis cu săgeţi de nişte sălbatici de pe o insulă din Oceanul Indian

Cetăţeanul american, de 27 de ani, a fost omorât de membrii unui trib primitiv, care refuză orice contact cu alţi oameni Insula Santinelei de Nord, situată în apropierea arhipelagurilor Andaman...

Israel RESPINGE pactul ONU privind migrația: Avem datoria de a ne proteja împotriva infiltrărilor ilegale. În România se anunţă proteste ANTI-PACT

Israel RESPINGE pactul ONU privind migrația: Avem datoria de a ne proteja împotriva infiltrărilor ilegale. În România se anunţă proteste ANTI-PACT

Primul ministru Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul nu se va alătura pactului internațional al ONU privind migrația, care va fi semnat luna viitoare la Marrakech, Maroc, de majoritatea guvernelor...

Nu mănânca salata verde, este infestată cu E.coli!  Avertizează oficialii din domeniul sănătății

Nu mănânca salata verde, este infestată cu E.coli! Avertizează oficialii din domeniul sănătății

Oficiali din domeniul sanatatii avertizeaza: NU mâncaţi salata verde este infestată cu E.coli! Oamenii nu ar trebui să cumpere sau să mănânce salata verde romană, restaurante ar trebui să nu...

Premieră în CONGRESUL Statelor Unite. Schimbare MAJORĂ introdusă de DEMOCRAŢI

Premieră în CONGRESUL Statelor Unite. Schimbare MAJORĂ introdusă de DEMOCRAŢI

Congresul american îşi va schimba regulamentul intern pentru a autoriza purtarea vălului islamic, la iniţiativa uneia din primele două musulmane alese în legislativul federal în urma scrutinului din 6 noiembrie,...

SUA lovește dur! COLAPS IMINENT! Piața petrolului în DERUTĂ!

SUA lovește dur! COLAPS IMINENT! Piața petrolului în DERUTĂ!

Statele Unite intenționează să adauge Venezuela pe la lista statelor care finanțează acte de terorism internațional. Urmează, pe cale de consecință, sancțiuni dure și embargo mondial impus de Washington. Problema...

Putin IA O DECIZIE ISTORICĂ. Gata de ripostă! SUA, ÎN ALERTĂ. Liderul de la Kremlin i-a convocat pe greii Apărării

Putin IA O DECIZIE ISTORICĂ. Gata de ripostă! SUA, ÎN ALERTĂ. Liderul de la Kremlin i-a convocat pe greii Apărării

În cazul în care SUA se vor retrage din tratatul privint forțele nucleare interimare (INF), președintele rus Vladimir Putin a avertizat că Rusia va riposta. Putin a declarat că este...

John Kerry: Europa este deja ZDROBITĂ din cauza IMIGRAŢIEI. Nu cred că este momentul ca UE să se prăbușească

John Kerry: Europa este deja ZDROBITĂ din cauza IMIGRAŢIEI. Nu cred că este momentul ca UE să se prăbușească

Europa se confruntă cu turbulențe politice profunde și cu posibilitatea migrației în masă din Africa, a declarat fostul secretar de stat al SUA, John Kerry într-un interviu acordat pentru Guardian...

REPUBLICANII câştigă şi FLORIDA. Voturile au fost RENUMĂRATE

REPUBLICANII câştigă şi FLORIDA. Voturile au fost RENUMĂRATE

Guvernatorul republican al Floridei, Rick Scott, a câştigat duminică mandatul de senator, învingându-l pe deţinătorul actual al postului, democratul Bill Nelson, într-o cursă electorală care s-a încheiat după o renumărare...

Sâmbătă NEAGRĂ! Peste 40 de oameni au MURIT, aproape jumătate fiind COPII. Reacția de ULTIMĂ ORĂ a SUA

Sâmbătă NEAGRĂ! Peste 40 de oameni au MURIT, aproape jumătate fiind COPII. Reacția de ULTIMĂ ORĂ a SUA

Peste 40 de oameni au murit sâmbătă, dintre care 17 copii, în urma unei lovituri aeriene coordonate de SUA. Potrivit unui raport al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel...

Scandal URIAȘ la summitul APEC. Atac FURIBUND al americanilor împotriva CHINEI

Scandal URIAȘ la summitul APEC. Atac FURIBUND al americanilor împotriva CHINEI

Divergențele pe problema influenței comerciale în regiunea Pacificului au atins cote deosebit de mari. Discursurile de sâmbătă seara ale președintelui chinez Xi Jinping, urmat de cel al vicepreședintelui american Mike...

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange este TORTURAT în Ambasada Ecuadorului. Plan diabolic de DISTRUGERE MENTALĂ

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange este TORTURAT în Ambasada Ecuadorului. Plan diabolic de DISTRUGERE MENTALĂ

Autorităţile din Ecuador după ce i-au acordat azil politic și cetățenie fondatorului WikiLeaks, Julian Assange acum intenționează să îi facă viața un adevărat coșmar. Intenția ar fi ca acesta să...

Morți și răniți după ce un avion prăbuşit peste o casă I VIDEO

Morți și răniți după ce un avion prăbuşit peste o casă I VIDEO

S-au înregistrat cel puțin doi morți și răniți după ce un avion a lovit o casă în zona Heber-Overgaard din Statele Unite ale Americii, vineri seara. FAA spune că avionul...

Selfie cu mama, salvator, pentur un tânpr ce risca 99 de ani de pușcărie

Selfie cu mama, salvator, pentur un tânpr ce risca 99 de ani de pușcărie

Un tânăr de 22 de ani, care risca o condamnare la 99 ani de închisoare, a fost eliberat din arest datorită unui banal selfie. Tânărul fusese acuzat de fosta iubită...