SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Bombă în procesul 11 septembrie! FBI dezvăluie din greşeală numele unui oficial implicat

Bombă în procesul 11 septembrie! FBI dezvăluie din greşeală numele unui oficial implicat

FBI dezvăluie din greşeală o știre explozivă despre 11 septembrie în instanță: un diplomat-cheie care a fost în contact direct și permanent cu persoane implicate în gestionarea celulei teroriste Al...

China, un nou atac la adresa SUA! Miza? Banii pompați în „pacea mondială”

China, un nou atac la adresa SUA! Miza? Banii pompați în „pacea mondială”

China cere membrilor Naţiunilor Unite "să-şi îndeplinească pe deplin obligaţiile financiare" faţă de organizaţie, menţionează vineri un comunicat chinez, subliniind că Washingtonul a acumulat o datorie de peste două miliarde...

Mișcare seismică de amploare. Panică în timpul cutremurului de 6,5 grade

Mișcare seismică de amploare. Panică în timpul cutremurului de 6,5 grade

Un cutremur puternic a avut loc, vineri, în statul Nevada din SUA. Un seism cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter s-a produs vineri dimineață într-o regiune slab populată...

„OBAMAGATE”: Lista care aruncă în aer democrații. Cine a vrut să-l facă praf pe Flynn

„OBAMAGATE”: Lista care aruncă în aer democrații. Cine a vrut să-l facă praf pe Flynn

A ieșit la iveală lista cu numele celor care, încă din noaptea victoriei lui Trump, au făcut tot posibilul pentru a îl discredita pe Michael Flynn și Administrația Trump. Lista...

SUA. Execuție cu respectarea distanțării sociale

SUA. Execuție cu respectarea distanțării sociale

Missouri este singurul stat american care a decis să mențină aplicarea pedepsei cu moartea, în ciuda pandemiei Covid-19. Pandemia Covid-19 nu a deteriorat complet sistemul penitenciar american. Walter Barton va...

Donald Trump ameninţă că mută producția F-35 în SUA

Donald Trump ameninţă că mută producția F-35 în SUA

În timpul unei intervenţii la FoxNews, președintele american Donald Trump aamenințat că ar putea interveni să mute toată producţia  de piese pentru F-35  în Statele Unite. Australia este printre mulții...

SUA, pregătiri de război în coasta Chinei. Coronavirusul și manevrele Beijingului

SUA, pregătiri de război în coasta Chinei. Coronavirusul și manevrele Beijingului

SUA cresc presiunea militară asupra Chinei, în contextul tensiunilor din Marea Chinei de Sud. SUA acuză Beijingul de faptul că încearcă să se folosească de pandemia provocată de noul coronavirus...

A murit un mare general! A fost ținta unui atentat al „Facțiunii Armata Roșie”

A murit un mare general! A fost ținta unui atentat al „Facțiunii Armata Roșie”

Frederick James Kroesen Jr., care s-a luptat în Germania ca ofițer de infanterie din Al Doilea Război Mondial și a supraviețuit unei tentative de asasinat al Războiului Rece ca comandant...

Financial Times: Pandemia, o răspântie a istoriei, Urmează un secol asiatic?

Financial Times: Pandemia, o răspântie a istoriei, Urmează un secol asiatic?

Nu știm încă nici măcar când va reuși umanitatea să depășească actuala criză de sănătate, așă că orice predicții în legătură cu amploarea recesiunii mondiale și cu schimbările la nivel...

Riposta chineză se va simți în alegerile prezidențiale din SUA, anunță presa de la Beijing

Riposta chineză se va simți în alegerile prezidențiale din SUA, anunță presa de la Beijing

 Chinezii vor încerca să scape de Trump cu ocazia alegerilor prezidențiale din SUA programate pentru luna noiembrie. Cel puțin asta reiese din articolul publicat de ziarul de partid Global Times....

Avertismentul Washington Post: Statele Unite au pierdut  primatul militar asupra Chinei!

Avertismentul Washington Post: Statele Unite au pierdut  primatul militar asupra Chinei!

 Ziarul Washington Post are vești proaste pentru americani, la aproape toate simulările de război făcute în ultimii zece ani,  SUA a pierdut în fața Chinei. Deși ziarul e cunoscut pentru...

„Deep State” din SUA, pus pe o listă publică! Fostul președinte Obama, pe primul loc

„Deep State” din SUA, pus pe o listă publică! Fostul președinte Obama, pe primul loc

În Statele Unite, în prezent există un imens scandal legat de falsificarea de probe de către FBI, într-un dosar care îl privește pe generalul Michael Flynn, fostul consilier pntur probleme...

Contra-terorism. Cuba, pe lista neagră a SUA

Contra-terorism. Cuba, pe lista neagră a SUA

Statele Unite au anunțat că au plasat insula comunistă pe lista țărilor care nu cooperează suficient în materie de contra-terorism. Havana a răspuns , din contra, că este „victima terorismului”....

Donald Trump, desființat de un actor legendar: „Nu-l interesează câți oameni mor”

Donald Trump, desființat de un actor legendar: „Nu-l interesează câți oameni mor”

Robert de Niro este revoltat de modul în care acționează Donald Trump în timpul pandemiei. Robert de Niro, unul dintre cei mai populari actori de la Hollywood, un adversar declarat...

VIDEO care îţi dă fiori. Un OZN a fost filmat când intra acolo unde nimeni nu se aștepta

VIDEO care îţi dă fiori. Un OZN a fost filmat când intra acolo unde nimeni nu se aștepta

Potrivit ufologului Scott C Waring, un OZN a fost filmat intrând într-o bază extraterestră secretă: în interiorul unui vulcan. Expertul în OZN-uri consideră că navele spațiale extraterestre folosesc vârfurile înalte...

Cea mai mare greșeală din istoria Americii

Cea mai mare greșeală din istoria Americii

Poporul a fost încurajat să se uite la stat, pentru a i se rezolva orice problemă. Înfricoșat, a acceptat să fie întemnițat în case și să aștepte, în timp ce...

Iohannis şi ambasadorul SUA, blocați de beizadele. Ce făcea acolo fiica lui Becali

Iohannis şi ambasadorul SUA, blocați de beizadele. Ce făcea acolo fiica lui Becali

Potrivit Cancan, “Micuţii” miliardari, Mihnea Grigoriu și Petruț Florescu, zilele trecute, împreună cu fiica lui Gigi Becali, au blocat accesul președintelui Iohannis și ambasadorului SUA cu ”monștrii” lor de aproape...

Nadia Comăneci nu ne-a uitat. Mesajul „Zeiței de la Montreal” a devenit viral

Nadia Comăneci nu ne-a uitat. Mesajul „Zeiței de la Montreal” a devenit viral

În vremea ce pandemia provocată de noul coronavirus a oprit lumea și a făcut zeci de mii de victime în SUA, Nadia Comăneci alge să își păstreze optimismul care o...

Alianța anti-SUA se întărește. Rusia și China boicotează Consiliul de Securitate al ONU.

Alianța anti-SUA se întărește. Rusia și China boicotează Consiliul de Securitate al ONU.

Opoziția față de Statele Unite ale Americii a făcut Federația Rusă și Republica Populară Chineză să depășească disensiunile de acum câteva decenii și să își coordoneze acțiunile pe plan internațional....

Poveștile amiralului care a participat la capturarea lui Saddam Hussein și la uciderea lui Osama bin Laden

Poveștile amiralului care a participat la capturarea lui Saddam Hussein și la uciderea lui Osama bin Laden

Sunt oameni care au trăit într-o viață cât alții în o sută, au trecut prin experiențe pe care unii le văd doar în filme și au povești cu care să...