Helen Rowland - cunoscuta scriitoare și umoristă americană (1875-1950) - se pricepea de minune să spună în puține cuvinte un adevăr despre care alții scriau romane. ,,O femeie, aprecia Rowland, are nevoie de 20 de ani să-l transforme pe fiul său într-un bărbat adevărat și vine alta care-l prostește în 20 de minute’’.

Nouă din zece femei, mame de băieți, sunt de acord cu H. Rowland. Proporția, în rândul americanilor, este asemănătoare - chiar dacă ei nu recunosc acest lucru - și când discutăm despre definiția dată de ea dolarului.

,,Este unicul simbol pentru care omul modern nutrește o adevărată credință’’. Un tribut pe care americanul de rând și nu numai el îl plătește pentru a fi parte a puterii biletului verde.

Ronald Reagan, vizionarul

Expresie în plan financiar a afirmării Americii drept principala putere - economică, industrială, militară, diplomatică - după ultimul Război Mondial, dolarul a rămas măsura indiscutabilă a schimburilor materiale la nivel planetar.

După 1971, când președintele Richard Nixon a anulat paritatea aur/dolar, Washingtonul s-a bucurat de privilegiul unic în istorie de a tipări dolari fără a genera inflație. Masa monetară americană era și este absorbită în comerțul mondial și în rezervele valutare ale celor care au excedent comercial major. În petrodolari, de exemplu.

La începutul mandatului său, în 1981, președintele Ronald Reagan a înțeles că trebuie să pună în practică, cu prioritate, două inițiative. Era vorba, în primul rând, de inversarea declinului Americii început în timpul lui Jimmy Carter și apoi, escaladarea cursei înarmărilor cu URSS (,,Imperiul Răului’’) - a inventat la modul fictiv Războiul stelelor - pentru a-i grăbi prăbușirea.

Situația economică internă dezastruoasă a Uniunii Sovietice și costurile războiului din Afganistan o anunțau deja. Ambele inițiative reaganiene s-au materializat cu succes. America a revenit în forță la nivel planetar, iar colapsul URSS devenise o chestiune de timp la sfârșitul ultimului său madat prezidențial (1985-1989).

În 1980, comerțul exterior - import și export - reprezenta 40% din PIB-ul mondial. În 2000 era de 60%. Exporturile s-au dublat într-un deceniu, 1993-2003, iar în perioada 1996-2006, PIB-ul planetar a crescut cu 3% pe an.

Investițiile externe directe ajunseseră la 5% din PIB (0,2% în 1989). Prin globalizare, lumea dădea semne că se transformă într-un gen de entitate pseudo-statală cu o singură monedă - dolarul. Reagan părăsise de mulți ani Casa Albă, dar ideile sale privind proiecția de putere a Americii la nivel planetar se dovediseră realiste. Dolarul devenise purtătorul material al puterii Statelor Unite.

China, principalul beneficiar al globalizării guvernată de... Washington

Toate bune și frumoase pentru America, numai că țara care beneficiase din plin - în termeni de dezvoltare - de globalizare, a fost China. Gigantul asiatic înregistrase rate de creștere relevante începând cu 2001 când fusese admis în Organizația Mondială a Comerțului (WTO) cu sprijinul Statelor Unite.

S-ar putea afirma că dacă ar fi rămas în afara WTO, creșterea Chinei ar fi fost mai redusă și n-ar fi devenit a doua putere economică a lumii și principalul contracandidat al Americii la supremația mondială. E greu de crezut că Washingtonul n-ar fi înțeles atunci un lucru elementar: energia descătușată a celor 1,3 miliarde de chinezi - atâția erau atunci - nu putea conduce decât la situația de azi.

Sau poate, economiștii și clasa politică americană n-au realizat că nu se poate proiecta în viitor, inerțial - nici măcar pentru 4-5 ani - un echilibru mondial generat de o globalizare guvernată de la Washington, chiar dacă funcționase mai bine de un deceniu.

Ar fi timpul să vorbim de o competiție dolar - yuan?

La începutul lui 2023, 58,4% din rezervele valutare cunoscute la nivel mondial -aproximativ 7000 milarde dolari în total - erau în monedă americană. Restul, în euro (20,5%), yeni (5,5%), lire sterline (4,9%) yuan/renmimbi (2,7%), dolari canadieni (2,4%), alte valute (5,6%). Se observă că principalul ,,adversar’’ al dolarului este euro, dar motivul este simplu. Schimburile comerciale din Eurozona se fac de ani buni în această monedă.

Moneda chineză este printre ultimele din clasament dar singura în creștere. Fără moneda americană sau în cazul unui declin accentuat al acesteia, comerțul mondial s-ar bloca pe mai multe segmente.

Declinul dolarului ar mai însemna ceva: devalorizarea rezervelor naționale și private ale celor care au utilizat și utilizează această monedă. Greu de crezut că s-ar putea ajunge aici. Economia mondială depinde încă de dolar, dar concurența începe să ardă etapele.

Dacă Rusia a fost nevoită să schimbe strategia financiară în comerțul său extern datorită sancțiunilor, China a construit un întreg ansamblu de operațiuni și manevre pentru ieșirea din ,,sfera dolarului’’.

Relația privilegiată cu Rusia i-a permis o ,,experiență pilot’’ în comerțul cu Moscova: 50 % din schimburi se realizează în ruble și yuani. Arabia Saudită a acceptat plata perolului importat de Beijing in monedă chineză.

La fel și Brazilia pentru o parte din comerțul bilateral iar o bancă braziliană, controată de chinezi însă, plătește în yuani exporturile către China. Chiar și Franța - în contextul vizitel lui Macron la Beijing - a fost de acord să achite în yuani gazul lichefiat importat din China. Sunt doar câteva exemple - o picătură în oceanul guvernat de dolar.

Din nou despre BRICS ca armă a Chinei...în competiția cu dolarul

Oficial, China a început politica de transformare a monedei sale într-o forță globală în 2015, lansând Sistemul plăților interbancare și transfrontaliere (CIP) pentru achitarea unor mărfuri importate. În 2018, au fost semnate primele contracte în yuani pentru plata importurilor de țiței.

Au urmat altele și altele...multe. Înaintea acestora, moneda Marelui Dragon era pe locul 35 în lume la capitolul ,, negocieri valutare’’. Acum, este a cincea. În luna mai ac., era a cincea și în ceea ce privește plățile la nivel mondial. În 2011 era pe locul 30.

La summit-ul BRICS de la Johannesburg, din august ac., China și-a impus punctul de vedere privind ,,consolidarea raporturilor comerciale și financiare între statele membre, în valutele naționale, excluzându-le pe celelalte’’.

Se are în vedere crearea unei valute de referință a grupului numită preliminar R-5, de la inițialele monedelor celor 5 membri: real, rublă, rupie, renmimbi/yuan, rand.

Într-un articol mai vechi am subliniat caracterul ușor utopic al inițiativei BRICS dar, dacă ținem seama de strategia Chinei și puterea sa de seducție financiară, yuanul nu ar putea fi decât primus inter pares într-un sistem care se va baza pe monedele a 11 membri, de la 1 ianuarie 2024. Pare mai realist.

O scurtă concluzie...

Desigur, dacă ne referim la dolar, pericolul nu este în fața porții. Pentru a avea o poziție cu adevărat globală, yuanul trebuie să fie în mod liber disponibil pentru investiții transfrontaliere și nu doar ca mijloc de plată pentru tranczacții financiare. Deocamdată, Beijingul menține sub control fluxurile financiare din și înspre China, iar transparența este limitată, aspect care reduce semnificativ libertatea de mișcare a monedei.

Totuși, China este cel mai mare exportator al lumii și cel mai important partener comercial al unor state dintre primele 10 puteri economice ale planetei. Între acestea: Germania, Japonia, Brazilia. Are a doua economie mondială judecând după rata de schimb pe piață și cea mai mare în baza puterii de cumpărare.

Cu certitudine, în următorii ani, yuanul nu va rămâne la cota 2,5-3% din valoarea rezervelor mondiale de valută. În plus, războiul din Ucraina pare să devină un factor care favorizează evoluția pozitivă a monedei chineze. Se adaugă aici incertitudinea care apare periodic în mediul politic american, atunci când se ia în discuție creșterea plafonului de debit național cum s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni.