

Potrivit trimisului special al SUA, Gabriel Escobar, „Serbia are de făcut o alegere importantă și ar putea să o facă cunoscută, dacă dorește, prin sancțiuni împotriva Rusiei. Pe baza a ceea ce se întâmplă în Ucraina ar trebui să impună măsuri restrictive, un lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea din Europa. Serbia trebuie să facă o alegere, în acest moment nu este bine ca țara să se distanţeze de pozițiile europene”.
Colaborarea Belgradului cu Occidentul în criza ucraineană ar putea facilita demersurile Washingtonului și Bruxelles-ului de a cere Kosovo să ia măsuri favorabile cu privire la drepturile sârbilor care trăiesc în nordul Kosovo. În acest sens, mesajul Washingtonului către Uniunea Europeană este clar. „La final, ceea ce vrem să vedem este că Bruxelles-ul se angajează la extindere în Balcanii de Vest, iar țările membre sunt pe drumul cel bun pentru a se integra în Uniune într-o perioadă rezonabilă de timp, nu în douăzeci de ani, ci mult mai devreme”, a adăugat Escobar.
Potrivit mediatorilor, între timp una dintre măsurile de integrare graduală ar fi introducerea numerelor de înmatriculare comune în Balcanii de Vest.
Uniunea Europeană și Statele Unite încearcă să își unească forțele în încercarea de a dezamorsa criza dintre Serbia și Kosovo, care se află în prezent într-un stadiu foarte avansat.
Trimișii occidentali s-au întâlnit la Pristina cu premierul kosovar, Albin Kurti, pentru a discuta propunerea de normalizare a relațiilor, prezentată cu câteva săptămâni în urmă.
La finalul întâlnirii, reprezentantul Uniunii Europene a făcut un bilanț al situației. „Vreau să spun că în acest moment ne așteptam la o mai bună înțelegere a ocaziilor oferite de această propunere. Sper că vom ajunge la înțelegerea deplină și la utilizarea pe deplin a potențialului său: vom continua să lucrăm la asta, vă mulțumesc” – spune Miroslav Lajcak, trimisul UE.
După întâlnire, reprezentanții au mers la Belgrad pentru a încerca să împingă și Serbia spre reconciliere.
În partea de nord a Kosovo trăieşte o comunitate sârbă numeroasă, iar fricțiunile cu Pristina au fost constante din 2008, de când aceasta și-a proclamat independența, nerecunoscută de Belgrad.
Tensiunile au escaladat la sfârșitul anului trecut, când sârbii kosovari au ridicat baricade pentru a protesta împotriva arestării unui fost polițist, it.euronews.com
Forța din Kosovo (KFOR), o forță internațională de menținere a păcii, a luat măsuri pentru a instala puncte de control.
(Traducerea Rador)