siria

Siria este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea cunoscută sub numele de Orientul Mijlociu. Se învecinează la nord cu Turcia, la est cu Irak, la sud cu Iordania și la vest cu Libanul și Marea Mediterană.

Capitala țării este Damasc, unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume. Limba oficială este araba, iar majoritatea populației este de religie musulmană (predominant sunită).

Siria este o republică, însă în practică puterea politică a fost concentrată de decenii în mâinile familiei al-Assad – mai întâi Hafez al-Assad (1971–2000), apoi fiul său, Bashar al-Assad (din 2000 până în prezent).

Țara a fost grav afectată de războiul civil izbucnit în 2011, în contextul așa-numitei „Primăveri Arabe”. Conflictul, care a implicat grupări interne și intervenții externe (SUA, Rusia, Iran, Turcia), a provocat distrugeri masive, milioane de refugiați și o criză umanitară de proporții.

Din punct de vedere geografic, Siria are o climă preponderent aridă, iar economia sa tradițională se baza pe agricultură, petrol și comerț, domenii grav afectate de război.

În esență, Siria este o țară cu o istorie milenară și o cultură bogată, aflată însă într-un proces dificil de reconstrucție după ani de conflict și instabilitate politică.

Rusia calcă pe cadavre pentru a-și impune statutul de superputere | PULSUL PLANETEI

Rusia calcă pe cadavre pentru a-și impune statutul de superputere | PULSUL PLANETEI

Rusia sfidează Consiliul de Securitate al ONU şi refuză să stopeze măcelul din Alep. Mai mult, călcând pe cadavre, ucide fără discernământ, cu bombe anti-bunker, bombe cu fragmentație și alte...

Obama și Putin și-au ÎMPĂRȚIT țintele: primul vrea Mosul, al doilea, Alep. Erdogan se alege cu nordul Siriei

Obama și Putin și-au ÎMPĂRȚIT țintele: primul vrea Mosul, al doilea, Alep. Erdogan se alege cu nordul Siriei

Obama nici nu se gândește să intervină la Alep, lăsându-i mână liberă lui Putin. Liderul american urmărește exclusiv eliberarea Mosul, ca o victorie majoră împotriva ISIS, de natură să-i permită...

Alep, un oraș aproape ras de pe suprafața pământului

Alep, un oraș aproape ras de pe suprafața pământului

Partea de est a orașului sirian Alep, controlată de rebeli, ar putea fi distrusă în totalitate, în doar două luni și mii de oameni vor fi uciși, avertizează emisarul ONU...

Tema Bucharest Forum 2016 – „Un punct de articulare pentru schimbări strategice”

Tema Bucharest Forum 2016 – „Un punct de articulare pentru schimbări strategice”

Oficiali de rang înalt, importanţi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi experţi la nivel mondial se reunesc, joi, la cea de-a cincea ediţie a conferinţei Bucharest Forum 2016, amplu eveniment...

HAOS la Washington: Kerry a UITAT că s-a supărat pe Moscova şi i-a telefonat lui Lavrov, la 48 de ore după ce rupsese discuţiile

HAOS la Washington: Kerry a UITAT că s-a supărat pe Moscova şi i-a telefonat lui Lavrov, la 48 de ore după ce rupsese discuţiile

Secretarul de stat american John Kerry l-a sunat miercuri pe omologul său rus Serghei Lavrov pentru a discuta despre situaţia din Rusia, deşi Washingtonul abia anunţase că a suspendat negocierile...

Principiul dominoului: de la zornăitul săbiilor nucleare la reîncălzirea tuturor conflictelor Rusia-Occident | PULSUL PLANETEI

Principiul dominoului: de la zornăitul săbiilor nucleare la reîncălzirea tuturor conflictelor Rusia-Occident | PULSUL PLANETEI

Acordul SUA- Rusia pentru Siria a căzut definitiv. Departamentul de Stat a anunțat că nu mai are nici un subiect de discutat cu Rusia pe tema Siriei, suspendând orice dialog....

Angela Merkel nu vrea să renunțe sub nicio formă. Decizia care a luat-o de curând îi va înfuria pe majoritatea europenilor

Angela Merkel nu vrea să renunțe sub nicio formă. Decizia care a luat-o de curând îi va înfuria pe majoritatea europenilor

Cancelarul Germaniei nu vrea să renunțe sub nicio formă la ideea “porților deschise” în raport cu imigranții. Angela Merkel recunoaște că politica “porților deschise” pentru imigranți i-a stârnit pe adversarii...

ISIS – Cât de aproape este SFÂRȘITUL?

ISIS – Cât de aproape este SFÂRȘITUL?

ISIS se află sub focul concertat al Statelor Unite și aliaților săi occidentali, dar și al forțelor ruse, turce, siriene, irakiene, iraniene kurde și ale Hezbollah. Cât de aproape este...

Ce le-a spus JOHN KERRY sirienilor, în spatele ușilor închise. Înregistrarea trădează frustrările AMERICANILOR în fața RUȘILOR

Ce le-a spus JOHN KERRY sirienilor, în spatele ușilor închise. Înregistrarea trădează frustrările AMERICANILOR în fața RUȘILOR

Secretarul de Stat american John Kerry este exaperat de situația din Siria, inclusiv din cauza acțiunilor propriului guvern. Și s-a plâns unui grup mic de civili sirieni că diplomația sa...

Siria: ruptură americano-rusă cu miros de praf de pușcă | PULSUL PLANETEI

Siria: ruptură americano-rusă cu miros de praf de pușcă | PULSUL PLANETEI

Situația de pe teren din Siria a luat o întorsătură complicată, după ce Rusia a anunțat că ea continuă să îl sprijine pe Al Assad să elibereze orice centimetru de...

Un nou șef IMPORTANT al Al Qaida a fost omorât de coaliția internațională în Siria

Un nou șef IMPORTANT al Al Qaida a fost omorât de coaliția internațională în Siria

Un lider important al Frontului Nusra din Siria a fost ucis de coaliția internațională condusă de SUA. Printr-un atac cu drone al coaliției internaționale, se pare că un lider al...

„Refugiați” în Germania, pleacă în VACANȚĂ în țările de unde chipurile au FUGIT

„Refugiați” în Germania, pleacă în VACANȚĂ în țările de unde chipurile au FUGIT

Refugiați „de frica războiului”, imigranții primiți de Merkel își fac concediile acasă pe banii contribuabililor, iar autoritățile germane nu pot face nimic. Au fugit din Siria, Irak sau Afganistan, invocând...

Un interviu de pomină: Serghei Lavrov, cabotinul, acuză SUA că nu au șapcă | PULSUL PLANETEI

Un interviu de pomină: Serghei Lavrov, cabotinul, acuză SUA că nu au șapcă | PULSUL PLANETEI

Am urmărit vineri seara, la BBC Hard Talk, un interviu cu ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.  El vine după un altul, cu Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al...

Putin a câștigat RĂZBOIUL din Siria. Va fi capabil să câștige și PACEA?

Putin a câștigat RĂZBOIUL din Siria. Va fi capabil să câștige și PACEA?

Putin se poate mândri că, la un an de la intervenția trupelor Rusiei în Siria, în sprijinul regimului Bashar Al-Assad, manevra sa a răsturnat soarta războiului. Regimul de la Damasc,...

Ce NU a spus Obama de la tribuna ONU despre MIZERIA din Siria. Monologul unui Președinte DEPĂȘIT

Ce NU a spus Obama de la tribuna ONU despre MIZERIA din Siria. Monologul unui Președinte DEPĂȘIT

Președintele Obama a expediat șerpăria din Siria în doar câteva vorbe, deși situația de acolo a destabilizat Occidentul. Fred Hyatt de la Washington Post dezvăluie ce a ascuns Barack Obama...

Acordul ruso-american pentru Siria a sărit în aer: Rusia și trupele siriene au bombardat convoaiele de ajutoare umanitare ale Crucii Roșii și ONU | PULSUL PLANETEI

Acordul ruso-american pentru Siria a sărit în aer: Rusia și trupele siriene au bombardat convoaiele de ajutoare umanitare ale Crucii Roșii și ONU | PULSUL PLANETEI

Acordul ruso-american încheiat la Geneva săptămâna trecută privind încetarea focului în Siria și începerea unui proces de curățire a spațiului irakiano-sirian de formațiunile armate aparținând organizațiilor teroriste a sărit în...

SUA vor înarma kurzii sirieni în lupta cu ISIS

SUA vor înarma kurzii sirieni în lupta cu ISIS

Administrația Obama pregătește o schimbare politică majoră, pentru a accelera ofensiva contra grupării teroriste - o decizie care va escalada, cu siguranță, tensiunile dintre Turcia și SUA Planul a fost...

SUA și Rusia se ceartă pe armistițiu, iar războiul continuă în Siria

SUA și Rusia se ceartă pe armistițiu, iar războiul continuă în Siria

Cel puțin 20 de civili și un membru al Semilunii Roșii Siriene (SARC) au fost uciși, într-un atac asupra unui convoi umanitar în zona rurală a orașului Alep, un atac...

Un CONVOI UMANITAR a fost atacat în Siria. Este o crimă de RĂZBOI?

Un CONVOI UMANITAR a fost atacat în Siria. Este o crimă de RĂZBOI?

Un convoi umanitar care transporta ajutoare pentru 78.000 de oameni a fost atacat lângă orașul sirian Alep, ieri, potrivit ONU. Oficialii ONU și SUA s-au declarat „dezgustați și revoltați” de...