Obama și Putin și-au ÎMPĂRȚIT țintele: primul vrea Mosul, al doilea, Alep. Erdogan se alege cu nordul Siriei
- Radu Pădure
- 9 octombrie 2016, 13:33
Obama nici nu se gândește să intervină la Alep, lăsându-i mână liberă lui Putin. Liderul american urmărește exclusiv eliberarea Mosul, ca o victorie majoră împotriva ISIS, de natură să-i permită să plece cu capul sus de la Casa Albă.
Retorica războinică a Washingtonului în legătură cu criza din Alep nu anunță nici o intenție a administrației Obama de a interveni militar pentru oprirea masacrului din orașul sirian.
Președintele Obama are alte planuri. Acest lucru a fost aflat de consilierul prezindențial pentru securitate Susan Rice, când a aranjat ca șeful Pentagonului, Ashton Carter, și șeful Marelui Stat Major, gen. Joseph Dunford, să fie primiți de președinte.
După eșecul lamentabil al negocierilor diplomatice cu Moscova pentru un acord de încetare a ostilităților, cei trei oficiali americani au creat un plan pentru o intervenție militară limitată a Statelor Unite în Siria, menită să ofere ajutor umanitar vital pentru populația civilă din Alep, dezvăluie Debka.
Obama ar refuzat până să-i și asculte pe Rice, Carter și Dunford, astfel că planul acestora a fost omorât din fașă.
Sursele de la Washington ale Debka susțin că în prezent toate gândurile președintelui Obama sunt concentrate asupra ofensivei din 19 octombrie, pentru eliberarea orașului irakian Mosul de sub ocupația ISIS. La această bătălie vor participa trupe americane, irakiene și kurde.
Obama nu acceptă nici o abatere de la principalul său obiectiv, care este eliberarea Mosulului: el speră că al doilea oraș ca mărime din Irak să fie scos de sub dominația jihadiștilor până la jumătatea lunii decembrie, astfel încât să părăsească Casa Albă putându-se lăuda cu o victorie majoră împotriva ISIS.
În plus, planul lui Obama este menit să contrazică criticile candidatului republican Donald Trump legate de slăbiciunile administrației în fața terorismului islamic.
Președintele rus Vladimir Putin exploatează preocuparea exclusivă a lui Obama pentru eliberarea Mosulului ca să aibă mână liberă în Alep. Putin vede în cucerirea Alepului o victorie simbolică, menită să-l impună pe Bashar Al-Assad ca singur lider politic în Siria, în condițiile în care opoziția ar fi practic zdrobită.
Pe cât de mult își dorește Obama Mosulul, pe atât de mult își dorește Putin Alepul.
Avioanele ruse și siriene bombardează practic clădire cu clădire, lăsându-i pe cei 8000 de rebeli în jumătatea de oraș pe care încă o mai controlează cu șanse minime de supraviețuire, în condițiile în care rezervele de hrană, apă, muniție și medicamente sunt epuizate.
Singura formă de rezistență a rebelilor în Alep o reprezintă acum lunetiștii ascunși printre ruine, într-o încercare disperată de a întârzia înaintarea trupelor terestre siriene, iraniene și ale Hezbollah.
Obama, Putin și Assad nu sunt singurii care au pronunțat condamnarea la moarte a Alepului.
După ce a cucerit 5000 de kilometri pătrați de teritoriu în nordul Siriei, președintele turc Erdogan și-a lăsat armata în stand-by. Pactul „Sultanului” cu Putin funcționează: primul a primit mână liberă în nordul Siriei, în vreme ce Alepul a devenit o afacere exclusivă ruso-siriană.
Pactul Putin – Erdogan a neutralizat forțele speciale americane desfășurate în nordul Siriei ca și milițiile siriene rebele pe care acestea le-au antrenat și sprijinit, notează Debka. Prin urmare, Washingtonul a rămas fără nici un fel de pârghii pentru a influența evenimentele în această zonă a Siriei.
Încolțit din toate părțile, Obama nici nu vrea să audă de vreo intervenție militară în regiunea aflată sub controlul forțelor ruso-turce. El speră să contrabalanseze pierderea influenței în nordul Siriei cu o creștere a autorității trupelor americane, irakiene și kurde în nordul Irakului.
Pe hârtie, planurile Statelor Unite pentru eliberarea Mosul (fieful ISIS din Irak) sunt impresionante, scrie Debka.
În zonă au fost masate importante efective ale trupelor de elită americane: doar săptămâna aceasta au fost desfășurate. În total, circa 12.500 de militari ai Statelor Unite sunt gata de ofensivă, pregătită pentru data de 19 octombrie.