Descoperirea care schimbă tot. Formă de viață necunoscută: Prototaxites

Descoperirea care schimbă tot. Formă de viață necunoscută: PrototaxitesPrototaxites. Sursa foto: Captură videp

Un organism străvechi cunoscut sub numele de Prototaxites, despre care cercetătorii considerau inițial că ar fi un tip de ciupercă, ar putea reprezenta, de fapt, o ramură necunoscută a vieții. Prototaxites aveau dimensiuni remarcabile, putând atinge o înălțime de până la 8 metri, și ar putea fi primul organism gigant care a trăit pe uscat.

Prototaxites, decoperită pentru prima dată în 1843

Organismele, numite Prototaxites au trăit în perioada Devoniană, cu aproximativ 420 până la 375 milioane de ani în urmă. Acestea aveau aspectul unor trunchiuri de copaci cilindrice, fără ramuri și erau organisme de dimensiuni impresionante, unele specii atingând până la 8 metri înălțime și 1 metru lățime.

De la descoperirea primei fosile de Prototaxites în 1843, cercetătorii nu au fost siguri dacă acestea erau plante, ciuperci sau chiar un tip de alge. Totuși, analizele chimice ale fosilelor de Prototaxites realizate în 2007 au sugerat că acestea ar fi fost, cel mai probabil, o ciupercă antică de dimensiuni gigantice.

O formă de viață complet diferită

Conform unei lucrări publicate pe 17 martie pe serverul de pretipărire bioRxiv, aceasta ar fi putut să nu fi fost o ciupercă uriașă, ci o formă de viață complet diferită și necunoscută anterior.

Viața de pe Pământ este împărțită în trei domenii principale: bacterii, arhee și eucarya. Domeniul eucarya include organismele multicelulare, care sunt organizate în patru regate: ciuperci, animale, plante și protisti. În schimb, bacteriile și arheele sunt formate exclusiv din organisme unicelulare.

Studiile chimice anterioare ale acestor fosile sugerau că acestea ar fi consumat organisme în descompunere, similar cu modul în care ciupercile se hrănesc în prezent, în loc să-și obțină hrana din dioxidul de carbon din aer, așa cum fac plantele.

Totuși, cercetările recente indică posibilitatea ca Prototaxites să fi făcut parte dintr-un regn de viață complet diferit, distinct de ciuperci, plante, animale și protisti.

Descoperirea Prototaxites taiti și structura sa internă

Cercetătorii au analizat rămășițele fosilizate ale unei specii de Prototaxites, denumită Prototaxites taiti, care au fost descoperite în Chert Rhynie, un depozit sedimentar din Scoția ce conține fosile bine conservate ale plantelor și animalelor terestre timpurii. Această specie era mai mică decât alte specii de Prototaxites, având o înălțime de câțiva centimetri, dar reprezintă cel mai mare exemplar de Prototaxites găsit în acea regiune.

Prin analizarea structurii interne a fosilelor, cercetătorii au identificat un sistem de tuburi, asemănător cu cel întâlnit în interiorul ciupercilor. Cu toate acestea, aceste tuburi se ramificau și se reconectau într-un mod diferit față de ceea ce se observă la ciupercile din prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News