sindicat

Un sindicat este o organizație a angajaților, constituită voluntar, pentru a-și proteja și promova interesele profesionale, economice și sociale. Scopul său principal este de a reprezenta membrii în relația cu angajatorii, negociind colectiv condiții echitabile de muncă, salarii și alte drepturi.

CÂND vom putea lua primele vouchere de vacanţă

CÂND vom putea lua primele vouchere de vacanţă

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a finalizat normele privind acordarea voucherelor de vacanţă. Imediat după promulgarea Legii şi publicarea în Monitorul Oficial, documentul va fi trimis pe circuitul de avizare,...

Ponta: Guvernul va organiza referendum privind aderarea României la Zona Euro dacă se impune politic

Ponta: Guvernul va organiza referendum privind aderarea României la Zona Euro dacă se impune politic

Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, a declarat premierul Victor Ponta, care a precizat...

Sindicaliștii despre pensiile parlamentarilor: "Legile sunt cum sunt, imaginea lor e cea care e, corupție nu mai vorbim, pentru ce vor pensii speciale?"

Sindicaliștii despre pensiile parlamentarilor: "Legile sunt cum sunt, imaginea lor e cea care e, corupție nu mai vorbim, pentru ce vor pensii speciale?"

Aproximativ 200 de sindicaliști de la Cartel Alfa și Confederația Meridian au ieșit, azi, în stradă la Târgoviște, Dâmbovița, după ce ieri sindicaliștii din administrația locală au manifestat în fața...

Sindicatele din Educație așteaptă să primească proiectul lui Cîmpeanu

Sindicatele din Educație așteaptă să primească proiectul lui Cîmpeanu

Reprezentanții celor mai importante federații sindicale din Educație afirmă că nu au primit până acum niciun proiect de lege a Educației, deși comisia de Învățământ de la Senat a anuntat...

NEMULȚUMIRI. Polițiștii din Baia Mare, supărați că, fără planificare, sunt LUAȚI DIN AȘTERNUTURI PENTRU URGENȚE

NEMULȚUMIRI. Polițiștii din Baia Mare, supărați că, fără planificare, sunt LUAȚI DIN AȘTERNUTURI PENTRU URGENȚE

Nemulțumiri în rândul polițiștilor de la Biroul de Investigatii Criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare. Oamenii legii sunt indignați de faptul că permanența pe timpul nopții nu este asigurată...

Piloţii companiei Lufthansa intră ÎN GREVĂ. Sute de zboruri vor fi ANULATE!

Piloţii companiei Lufthansa intră ÎN GREVĂ. Sute de zboruri vor fi ANULATE!

Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa vor intra, miercuri, în grevă. Acţiunea va afecta zborurile pe distanţe scurte şi medii din toată Germania, a anunţat luni seară sindicatul Vereinigung Cockpit (VC)....

Ministerului Transporturilor trimite ECHIPĂ DE CONTROL în PORTUL CONSTANŢA.  Protestele portuarilor continuă până la schimbarea directorilor

Ministerului Transporturilor trimite ECHIPĂ DE CONTROL în PORTUL CONSTANŢA. Protestele portuarilor continuă până la schimbarea directorilor

A doua zi a protestelor din portul Constanţa a adunat în faţa Administraţiei peste 200 de sindicalişti şi agenţi economici. Reprezentanţii protestatarilor s-a întâlnit, la Bucureşti, cu oficiali din Ministerul...

PROTEST în portul Constanţa

PROTEST în portul Constanţa

Angajaţii din portul Constanţa, reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, alături de agenţii economici din Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar”, protestează de astăzi , până în 10 aprilie, zilnic, între...

Sindicaliștii independeți din Petrom deplâng situația angajaților. Și o laudă pe a lui Luca

Sindicaliștii independeți din Petrom deplâng situația angajaților. Și o laudă pe a lui Luca

Liderii de sindicat neafiliați grupului sindical controlat de Liviu Luca susțin că, la mai bine de zece ani de la privatizarea Petrom, situația angajaților s-a înrăutățit grav. Și că ”non-combatul...

Protest la Cantacuzino. Zeci de angajați în stradă, directorul a demisionat

Protest la Cantacuzino. Zeci de angajați în stradă, directorul a demisionat

Lidera de sindicat, Monica Bălteanu, a declarat că angajații au primit 39% din lichidarea pe decembrie, iar în ianuarie nu a primit nimic.  "Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea...

EXCLUSIV. Sindicalist: ”Toate funcțiile din Inspectorat sunt numite politic”. Ce fac șefii de poliție ca să își păstreze funcțiile

EXCLUSIV. Sindicalist: ”Toate funcțiile din Inspectorat sunt numite politic”. Ce fac șefii de poliție ca să își păstreze funcțiile

Corupția la nivelul conducerii Poliției Timiș e generalizată. Șefii sunt numiți politic apoi cei de rang inferior ajung în funcții contra șpagă la superiorii lor. Agenții dau mită ca să...

Cele cinci confederaţii sindicale dau Guvernul în judecată pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Cele cinci confederaţii sindicale dau Guvernul în judecată pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional au anunţat, luni, că dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii prin OUG 86/2014, considerând că această prevedere este neconstituţională, au...

Siderurgiștii de la ArcelorMittal cer o majorare a salariilor cu 15%. Conducerea oferă 70 de lei în două tranșe

Siderurgiștii de la ArcelorMittal cer o majorare a salariilor cu 15%. Conducerea oferă 70 de lei în două tranșe

O nouă rundă de negocieri, desfăşurată vineri între reprezentanţi ai administraţiei combinatului ArcelorMittal Galaţi şi cei ai sindicatului reprezentantiv - Sindicatul Siderurgistul (SS) AMG, s-a finalizat fără ajungerea la un...

Lucrezi în administrație? S-ar putea să ai o supriză salarială cât de curând

Lucrezi în administrație? S-ar putea să ai o supriză salarială cât de curând

Un funcționar debutan are circa 700-800 de lei pe lună, susțin sindicatele. Din acest motiv aceștia se simt demotivați și nu pot face performanță.  Potrivit confederaţiei sindicale, din cauza neactualizării...

Tichetul de masă se mută pe CARD

Tichetul de masă se mută pe CARD

Guvernul a adoptat astăzi Hotărârea de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, a anunșat Guvernul. Legea va permite angajatorilor să opteze pentru...

Conflict de muncă între sindicatele de la Dacia și administrație. Sindicaliștii cer măriri salariale de 400 de lei pe lună, patronatul oferă 90

Conflict de muncă între sindicatele de la Dacia și administrație. Sindicaliștii cer măriri salariale de 400 de lei pe lună, patronatul oferă 90

Negocierile pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă între aptronate și sindicatele Dacia au eșuat. Administrația acuză sindicatele de lipsă de flexibilitate, iar acestea amenință cu declanșarea conflictului de...

Un tehnician din Liga 1 cere să se facă un SINDICAT al antrenorilor: „Mai bine vând brazi decât să muncesc gratis”

Un tehnician din Liga 1 cere să se facă un SINDICAT al antrenorilor: „Mai bine vând brazi decât să muncesc gratis”

Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Concordia Chiajna, a declarat că nu este de acord ca tehnicienii din primul eşalon să rămână pe banca echipelor, deşi nu îşi primesc salariile luni întregi....

Ameninţat cu greva, Stelian Tănase a semnat prelungirea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul TVR

Ameninţat cu greva, Stelian Tănase a semnat prelungirea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul TVR

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Stelian Tănase, a semnat, marţi, actul adiţional de prelungire cu şase luni a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SRTV. "S-a rezolvat....

Ameninţare cu GREVĂ la TVR. Sindicatul îl ACUZĂ pe Stelian Tănase

Ameninţare cu GREVĂ la TVR. Sindicatul îl ACUZĂ pe Stelian Tănase

Principalul sindicat din TVR îl acuză pe şeful Televiziunii Române, Stelian Tănase, că nu a pus în aplicare decizia CA din 4 decembrie şi nu a semnat şi înregistrat Actul...

Încă nu am primit 70 de milioane, de la Ponta.Eu mai sper.

Încă nu am primit 70 de milioane, de la Ponta.Eu mai sper.

Liderii noștri de sindicat s-au îngrășat și dorm în păpușoi.     Mai mulți cititori m-au întrebat dacă am primit cele 70 de milioane, promise de Ponta în campania electorală....