Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Una caldă, alta rece pentru Simona Halep. Românca, eliminată din proba de dublu a turneului de la Birmingham

Una caldă, alta rece pentru Simona Halep. Românca, eliminată din proba de dublu a turneului de la Birmingham

După ce luni s-a calificat în proba de dublu a turneului de la Birmingham, Simona Halep a evoluat, marți, în proba de dublu, alături de croata Donna Vekici. Ele au...

Simona Halep a zburdat pe iarba de la Birmingham și s-a calificat în optimile de finală

Simona Halep a zburdat pe iarba de la Birmingham și s-a calificat în optimile de finală

Victorie obținută de Simona Halep, luni, la Birmingham, scor 6-1, 6-4, în partida pe care românca a disputat-o împotriva Lesiei Ţurenko (116 WTA), jucătoare din Ucraina, venită din calificări. Simona...

Simona Halep a renunțat la colaborarea cu una dintre cele mai apropiate persoane. De ce a luat această decizie

Simona Halep a renunțat la colaborarea cu una dintre cele mai apropiate persoane. De ce a luat această decizie

Simona Halep a decis să renunțe la colaborarea cu Virginia Ruzici, una dintre cele mai cunoscute foste jucătoare de tenis din lume. De acum, constănțeanca va fi reprezentată Nina Wennerstrom,...

Irina Begu s-a calificat în optimile turneului de la Roland Garros

Irina Begu s-a calificat în optimile turneului de la Roland Garros

Irina Begu a avut nevoie de o oră și 25 de minute pentru a se califica în optimile turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Irina a învins-o pe...

Patrick Mouratoglou, declarație surprinzătoare după eșecul Simonei Halep la Roland Garros. Cine este vinovat de rezultatele proaste

Patrick Mouratoglou, declarație surprinzătoare după eșecul Simonei Halep la Roland Garros. Cine este vinovat de rezultatele proaste

Patrick Mouratoglou a avut o reacție surprinzătoare după eșecul Simonei Halep de la Roland Garros. Românca a suferit un atac de panică în timpul meciului. Incidentul s-a desfășurat la jumătatea...

De ce a fost eliminată Halep de la Roland Garros? Bogdan Stelea: Este din cauza presiunii pe care și-o pune singură.

De ce a fost eliminată Halep de la Roland Garros? Bogdan Stelea: Este din cauza presiunii pe care și-o pune singură.

Bogdan Stelea este de părere că Simona Halep vrea să revină rapid în primele zece jucătoare de tenis ale lumii și această presiune o face să joace slab. Tenismena a...

Simona Halep, deziluzie cruntă la Roland Garros. Românca a fost eliminată în turul al 2-lea, după o prăbușire uluitoare

Simona Halep, deziluzie cruntă la Roland Garros. Românca a fost eliminată în turul al 2-lea, după o prăbușire uluitoare

Simona Halep (19 WTA) a întâlnit-o, joi, pe chinezoaica Qinwen Zeng în turul II al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Sportiva din Constanța a fost eliminată, după...

Sorana Cîrstea, out de la Roland Garros în turul 2. N-a avut nici o șansă în fața lui Sloane Stephens

Sorana Cîrstea, out de la Roland Garros în turul 2. N-a avut nici o șansă în fața lui Sloane Stephens

Jucătoarea româncă de tenis Sorana Cîrstea a părăsit turneul de tenis de la Roland Garros, de la Paris. Ea a fost înfrântă în turul al doilea de sportiva americancă Sloane...

Victorie pentru Simona Halep în primul tur la Roland Garros, după un meci de două ore

Victorie pentru Simona Halep în primul tur la Roland Garros, după un meci de două ore

Simona Halep a invins-o pe Mariana Nastasja Schunk, o tânără de doar 18 ani, în trei seturi. Mediciul a durat două ore, iar Halep a avut parte de emoții puternice...

Cum o descrie Patrick Mouratoglou pe Simona Halep înaintea primului meci pe care românca îl va juca la Roland Garros

Cum o descrie Patrick Mouratoglou pe Simona Halep înaintea primului meci pe care românca îl va juca la Roland Garros

Simona Halep și Patrick Mouratoglou colaborează din luna aprilie. Au fost împreună la două turnee, Roma și Madrid. Înainte de debutul elevei sale la Ronald Garros, acesta a vorbit despre...

Simona Halep debutează, marți, la French Open. Românca o va înfrunta pe Nastasja Schunk, în vârstă de 18 ani

Simona Halep debutează, marți, la French Open. Românca o va înfrunta pe Nastasja Schunk, în vârstă de 18 ani

Simona Halep este una din cele trei jucătoare de pe tabloul Roland Garros care va juca, marți, în primul tur. Adversara româncei este germanca Nastasja Schunk, locul 167 WTA. Jucătoarea...

Simona Halep, cu gândul la retragere. Ce i-a tăiat elanul celei mai bune jucătoare de tenis din România

Simona Halep, cu gândul la retragere. Ce i-a tăiat elanul celei mai bune jucătoare de tenis din România

Simona Halep a făcut mărturisiri înaintea turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Jucătoarea de tenis și-a amintit despre cea mai grea cumpănă a carierei sale, atunci când o...

Simona Halep revine în forță la Roland Garros. Pe cine va întâlni în prima rundă a turneului de Mare Șlam

Simona Halep revine în forță la Roland Garros. Pe cine va întâlni în prima rundă a turneului de Mare Șlam

Simona Halep, campioană la Roland Garros în 2018, se pregătește pentru un nou turneu pe zgură. Jucătoarea română de tenis, cap de serie numărul 19, o va întâlni în prima...

Simona Halep a dat o veste mare fanilor. Adevărul despre relația cu antrenorul Mouratoglou

Simona Halep a dat o veste mare fanilor. Adevărul despre relația cu antrenorul Mouratoglou

Simona Halep se simte în formă înainte de-a ataca o nouă ediție a Roland Garros. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a afirmat că și-a schimbat complet părerea...

Simona Halep, pe mâna medicilor înaintea turneului de la Roland Garros. Patru românce luptă în calificări

Simona Halep, pe mâna medicilor înaintea turneului de la Roland Garros. Patru românce luptă în calificări

Patru jucătoare de tenis din România se luptă pentru un loc pe tabloul principal la turneul de la Roland Garros. Alexandra Cadanțu, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu și Gabriela Lee Talabă...

Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de la Roma. Pe cine va întâlni în turul al 2-lea

Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de la Roma. Pe cine va întâlni în turul al 2-lea

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Roma, după un meci în care s-a impus în fața franțuzoaicei Alize Cornet. Jucătoarea din Constanța a...

Simona Halep, eliminată din „sferturile” turneului de la Madrid. Românca n-a avut nicio șansă

Simona Halep, eliminată din „sferturile” turneului de la Madrid. Românca n-a avut nicio șansă

Simona Halep a fost învinsă în două seturi, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Madrid. Românca a cedat în fața sportivei din Tunisia, Ons Jabeur, cu scorul...

Ilie Năstase se revoltă! Legendarul sportiv nu este de acord cu ajutorul dat Ucrainei: „Nu este războiul meu, al României. De ce ne dăm noi mari?”

Ilie Năstase se revoltă! Legendarul sportiv nu este de acord cu ajutorul dat Ucrainei: „Nu este războiul meu, al României. De ce ne dăm noi mari?”

Fostul jucător de tenis este revoltat de modul în care acționează oficialii din România cu privire la războiul din Ucraina. Ilie Năstase consideră că ar trebui să fim neutri și...

Simona Halep, despre relația cu Toni Iuruc. A meritat să-l aștepte pe prințul din povești: „E perfect pentru mine!”

Simona Halep, despre relația cu Toni Iuruc. A meritat să-l aștepte pe prințul din povești: „E perfect pentru mine!”

Simona Halep se bucură de un succes formidabil pe plan profesional, dar și personal. Sportiva a dezvăluit că soțul său, Toni Iuruc, este perfect pentru ea și că a primit...

Simona Halep ”și-a pedepsit” antrenorul după ultima victorie în turneul de la Madrid. Ce a fost nevoit să facă Patrick Mouratoglou

Simona Halep ”și-a pedepsit” antrenorul după ultima victorie în turneul de la Madrid. Ce a fost nevoit să facă Patrick Mouratoglou

Patrick Mouratoglou a fost nevoit să-și demonstreze abilitățile fizice și să facă rapid 30 de flotări alături de membrii echipei tehnice. Totul sub privirile amuzate ale Simonei Hapep. Românca s-a...