sibiu

Sibiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Păltiniș și Sibiu (reședința). Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 32 km distanță de centrul municipiului.

Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă încă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania (precum și din România, în general), fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă din Evul Mediu Clasic (germană Hochmittelalter).

Orașul a fost capitală a Principatului Transilvaniei între anii 1692–1791 și 1849–1865. A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul din orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.

În anul 2007, Sibiu a devenit Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg (atunci a doua oară cu acest statut), capitala Marelui Ducat de Luxemburg (zonă din care au provenit, parțial, primele valuri de coloniști sași din Transilvania începând cu jumătatea secolului al XII-lea în timpul domniei regelui maghiar Géza al II-lea).

Drum rapid spre Alexandria și „șoseaua morții” spre munte

Drum rapid spre Alexandria și „șoseaua morții” spre munte

Noul plan privind dezvoltarea infrastructurii rutiere arată că, în următorii ani, nu se mai pune accent pe construirea de autostrăzi. În timp ce Comarnic-Brașov este „în aer”, singura soluție spre...

Iohannis, lansare cu manifestanți plătiți și fără energie

Iohannis, lansare cu manifestanți plătiți și fără energie

Sâmbătă, prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, și-a lansat și el candidatura pentru Cotroceni în fața Guvernului, alături de aproximativ 50.000 de manifestanți, potrivit unor estimări ale Jandarmeriei.  Deși principalul său contracandidat...

Vioara lui George Enescu, în parcurile bucureștene

Vioara lui George Enescu, în parcurile bucureștene

Foișorul din Parcul Herăstrău și Foișorul din parcul Cișmigiu îl vor găzdui pe violonistul Gabriel Croitoru Pentru al treilea an consecutiv, vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparținut lui George...

„Butterfly Effect ITF”, la Galați

„Butterfly Effect ITF”, la Galați

CLUJ. Alexandru Andrieș @ Casa de Cultură a Studenților prezintă „Interioare”, spectacol susținut de Alexandru Andrieș, împreună cu muzicieni de excepție: Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera. După concert,...

PNL acuză ANI că îngroapă candidatura lui Iohannis

PNL acuză ANI că îngroapă candidatura lui Iohannis

Liderii liberali sunt îngrijorați de faptul că ANI a cerut judecarea cu celeritate a dosarului de incompatibilitate a prezidențiabilului ACL, aflat pe rolul Înaltei Curți și pun presiune pe Agenție....

Cinci persoane REȚINUTE în dosarul EVAZIUNII fiscale cu produse petroliere

Cinci persoane REȚINUTE în dosarul EVAZIUNII fiscale cu produse petroliere

Cinci persoane au fost reținute în urma perchezițiilor ce au avut loc, miercuri, la 14 adrese din Timișoara și Sibiu în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu peste 34...

„Benzinarii lui Blejnar”, ridicați de DIICOT

„Benzinarii lui Blejnar”, ridicați de DIICOT

O rețea de evazioniști a fost destructurată, ieri, de anchetatorii de la „Crimă Organizată”. Printre suspecți se află și două nume care apar în dosarul Blejnar - Marta, ca protejați...

Procurorii DNA, nevoiți să sară gardul pentru a-l cerceta pe șeful Direcției Sanitar-Veterinare Sibiu | Video

Procurorii DNA, nevoiți să sară gardul pentru a-l cerceta pe șeful Direcției Sanitar-Veterinare Sibiu | Video

Aproape simultan cu procurorii DIICOT care ridicau în vederea audierilor mai mulți benzinari sibieni, pe o stradă din același Sibiu, procurorii anticorupție descindeau peste în imobilului unui șef de deconcentrate...

BREAKING NEWS. EVAZIUNE FISCALĂ DE 34 DE MILIOANE DE LEI

BREAKING NEWS. EVAZIUNE FISCALĂ DE 34 DE MILIOANE DE LEI

Mai multe percheziţii au loc în acest moment la mai multe sedii au unor reprezentaţi legali ai unor societăţi. Potrivit B1, până acest moment sunt 18 manate de aducere. Este...

După dezvăluirile EVZ, la șantierul Orăștie-Sibiu s-au deblocat lucrările

După dezvăluirile EVZ, la șantierul Orăștie-Sibiu s-au deblocat lucrările

La aproape o săptămână și jumătate de la oprirea lucrului în punctul cu cele mai mari alunecări de teren de pe șantierul Săliște – Cunța, din dimineața zilei de vineri...

Ritmuri pasionale la Timișoara

Ritmuri pasionale la Timișoara

ORADEA. Festival Internațional de Teatru la Oradea. Între 20 septembrie și 12 octombrie, la Oradea se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru care cuprinde mai...

EXCLUSIV EVZ. De ce nu se mai lucrează pe autostrada Orăștie - Sibiu

EXCLUSIV EVZ. De ce nu se mai lucrează pe autostrada Orăștie - Sibiu

În cel mai sensibil punct al singurei autostrăzi care mai putea fi deschisă în 2014 nu se mai lucrează. CNADNR susține că totul e roz. Surse din cadrul șantierului au...

Elena Udrea îl laudă pe primarul din Roman: Face o treabă mai bună decât Klaus Iohannis

Elena Udrea îl laudă pe primarul din Roman: Face o treabă mai bună decât Klaus Iohannis

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, preşedintele PMP, Elena Udrea, îl laudă pe primarul din Roman, Laurenţiu Leorneanu, pe care îl consideră mai competent decât primarul Sibiului, Klaus...

EXCLUSIV PRINT. De ce nu se mai lucrează pe autostrada Orăștie - Sibiu

EXCLUSIV PRINT. De ce nu se mai lucrează pe autostrada Orăștie - Sibiu

În cel mai sensibil punct al singurei autostrăzi care mai putea fi deschisă în 2014 nu se mai lucrează. CNADNR susține că totul e roz. Surse din cadrul șantierului au...

Un BOLNAV VIOLENT a fost dat în URMĂRIRE GENERALĂ. El a fugit în pijamale din SPITALUL DE PSIHIATRIE

Un BOLNAV VIOLENT a fost dat în URMĂRIRE GENERALĂ. El a fugit în pijamale din SPITALUL DE PSIHIATRIE

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a dat în urmărire un bolnav psihic care a dispărut din Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda”. Bărbatul de 32 de ani este cunoscut...

Iohannis, omul cu o mie de feţe

Iohannis, omul cu o mie de feţe

Principala problemă a candidatului Iohannis este că vine în politică din neant. Funcţia de primar nu are valoare de background politic, nu permite să evaluăm candidatul Iohannis după fapte, decizii,...

Bolnav violent, scăpat de la psihiatrie! A fugit în PIJAMA iar poliţiştii îl caută peste tot

Bolnav violent, scăpat de la psihiatrie! A fugit în PIJAMA iar poliţiştii îl caută peste tot

Un bărbat violent, bolnav psihic, a scăpat de la Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gh. Preda” din Sibiu şi a fugit într-o direcţie necunoscută. În vârstă de 32 de ani, bărbatul...

Peste 900 de români, consultați în țară de medici austrieci

Peste 900 de români, consultați în țară de medici austrieci

Cel mai mare parteneriat oncologic din România, încheiat de către Gral Medical și AKH Viena, oferă o noua șansă pacienților care suferă de diverse forme de cancer din toată țara....

Bombă în pre-campanie! S-au oprit lucrările la ultimul lot al autostrăzii Orăștie - Sibiu

Bombă în pre-campanie! S-au oprit lucrările la ultimul lot al autostrăzii Orăștie - Sibiu

De miercuri după-amiază, utilajele au fost trase pe dreapta, iar autoritățile tac. Lucrările la lotul III au fost sistate în cel mai sensibil punct, cu cele mai ample alunecări. Cu...

Klaus Iohannis, pus la zid de sibieni: "Am aflat ce fel de om a condus oraşul în care trăim"

Klaus Iohannis, pus la zid de sibieni: "Am aflat ce fel de om a condus oraşul în care trăim"

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, este asaltat de către concetăţenii săi pe reţeaua de socializare, unde primeşte zeci de critici. Primarul Sibiului este atacat pentru problema imobilelor retrocedate de...