senat

Senat este una dintre camerele Parlamentului, care reprezintă puterea legislativă într-un stat democratic organizat pe principii bicamerale. În România, Parlamentul este format din Senat și Camera Deputaților, iar împreună acestea adoptă legi, controlează activitatea Guvernului și exprimă voința politică a poporului.

Senatul are rolul de a dezbate și vota legile, de a aproba tratate internaționale, de a numi sau valida funcționari publici de rang înalt, precum și de a exercita funcția de control parlamentar asupra executivului.

Senatorii sunt aleși prin vot universal, direct și secret, pentru un mandat de 4 ani, fiecare reprezentând un județ, municipiul București sau diaspora.

Senatul este o instituție legislativă superioară care participă, alături de Camera Deputaților, la formarea voinței legale a statului și la garantarea echilibrului democratic între puterile acestuia.

VESTE BUNĂ pentru bugetari, studenți și pensionari. Senatorii au adoptat măsuri de MAJORARE a SALARIILOR

VESTE BUNĂ pentru bugetari, studenți și pensionari. Senatorii au adoptat măsuri de MAJORARE a SALARIILOR

Plenul Senatului a adoptat, marţi, proiectul de lege pentru aprobarea orodnanței de urgență nr. 2/2017 care vizează modificarea unor acte normative în vederea majorării salariilor pentru unele categorii de personal...

LOVITURĂ DE TEATRU ÎN SENAT: PSD a respins majorarea cu 20% a salariilor primarilor şi a şefilor de CJ

LOVITURĂ DE TEATRU ÎN SENAT: PSD a respins majorarea cu 20% a salariilor primarilor şi a şefilor de CJ

Majoritatea PSD şi ALDE din Senat a refuzat, în Senat, să majoreze salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene. Votul vine la o zi după ce preşedintele PSD,...

DISPUTĂ în Senat. Băsescu: "Constituţia nu e gestionată de Vlasov". Gorghiu: "Replici de doi lei"

DISPUTĂ în Senat. Băsescu: "Constituţia nu e gestionată de Vlasov". Gorghiu: "Replici de doi lei"

Controversata OUG 13/2017 nu a fost respinsă în Senat fără scandal. Senatorul PNL Alina Gorghiu i-a cerut preşedintelui PMP Traian Băsescu să spună adevărul chiar dacă nu este specialist în...

Ordonanța CONTROVERSATĂ care modifică legislația penală, în plenul Senatului

Ordonanța CONTROVERSATĂ care modifică legislația penală, în plenul Senatului

Senatori vor dezbate și vota mult disputata ordonanță de urgență nr.13/2017 care modifică legislația penală. Legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă 13, prin care au fost modificate Codurile Penale,...

OUG 14 intră în liniea dreaptă. Ce se va întâmpla cu proiectul de lege

OUG 14 intră în liniea dreaptă. Ce se va întâmpla cu proiectul de lege

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să dezbată luni şi să întocmească raport pe proiectul de lege pentru aprobarea OUG 14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017 referitoare la Codurile penale. Preşedintele...

OUG 13, respinsă de senatorii juriști. VEZI care este traseul ordonanței în Parlament

OUG 13, respinsă de senatorii juriști. VEZI care este traseul ordonanței în Parlament

Legea de respingere a Ordonanţei de urgenţă 13, prin care au fost modificate Codurile Penale, a primit raport de aprobare, luni, din partea Comisiei juridice a Senatului, urmând ca respingerea...

Tăriceanu susţine crearea unei BĂNCI DE STAT, care să finanţeze proiectele comunităţilor locale

Tăriceanu susţine crearea unei BĂNCI DE STAT, care să finanţeze proiectele comunităţilor locale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a propus, luni, în cadrul celei de-a XX-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, crearea unei bănci de stat, care să finanţeze...

Studenții se vor plimba cu trenul gratis, oriunde și când vor

Studenții se vor plimba cu trenul gratis, oriunde și când vor

După ce un amendament aprobat de Senat, miercuri, limita gratuitatea acordată studenților pe transport feroviar numai către și dinspre localitățile de domiciliu, Ministerul Transporturilor a anunțat că garantează facilitatea acordată...

PNL s-a răzgândit în legătură cu transportul GRATUIT pe tren pentru studenți

PNL s-a răzgândit în legătură cu transportul GRATUIT pe tren pentru studenți

Senatorul liberal Florin Cîțu, care a propus un amendament care limitează transportul gratuit pentru studenți pe CFR, a anunțat pe Facebook, că va renunța la acesta pentru că impactul asupra...

Un deputat PMP vrea tichete pentru biciclete

Un deputat PMP vrea tichete pentru biciclete

Deputatul PMP, Valeriu Steriu, a pregătit un proiect legislativ prin care angajatorii le pot oferi angajaţilor tichete pentru achiziţionarea unei biciclete.  „Un angajator poate, o dată la doi ani, să-i...

Actorul Ashton KUTCHER, într-un discurs EMOȚIONANT în Senatul american, despre lupta împotriva traficanților de COPII

Actorul Ashton KUTCHER, într-un discurs EMOȚIONANT în Senatul american, despre lupta împotriva traficanților de COPII

Actorul Aston Kutcher care are o fundație ce luptă împotriva exploatării sexuale a copiilor, a fost audiat în Senatul american pe această problemă. A povestit istorii incredibile, pe care le-a...

Ce a declarat Kelemen Hunor despre OUG 13 şi OUG 14

Ce a declarat Kelemen Hunor despre OUG 13 şi OUG 14

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit la RFI despre OUG 13 şi OUG 14 şi a declarat că "nu există doi jurişti" care să aibă aceeaşi opinie. Kelemen Hunor a...

PNL acuză că PSD vrea, prin legea grațierii, "ALBIREA unora care să scape de justiție"

PNL acuză că PSD vrea, prin legea grațierii, "ALBIREA unora care să scape de justiție"

PSD folosește ca pretext tema suprapopulării în penitenciare doar pentru a trece proiectul de lege al grațierii care are ca obiectiv "albirea unora care vor să scape de justiție", susține...

Un senator PNL îi ia apărarea lui Cioloș: Comisia privind rectificările bugetare este una "de tăiat frunza la câini"

Un senator PNL îi ia apărarea lui Cioloș: Comisia privind rectificările bugetare este una "de tăiat frunza la câini"

Senatorul PNL și vicepreședintele Comisie de buget, Florin Cîțu, a afirmat că lucrările comisiei care au anchetat "gaura" din bugetul pe 2016, în perioada guvernării Cioloș, a fost doar "o...

Ce a declarat Alina Gorghiu despre amânarea dezbaterii OUG 13

Ce a declarat Alina Gorghiu despre amânarea dezbaterii OUG 13

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a declarat, marţi, că are "o uşoară strângere de inimă" din cauza faptului că legea de respingere a OUG 13 nu a fost discutată în plenul...

DECLARAŢIA lui Traian Băsescu despre buget: "Este photoshopat"

DECLARAŢIA lui Traian Băsescu despre buget: "Este photoshopat"

Senatorul PMP, Traian Băsescu, a vorbit marţi la Senat despre bugetul pe anul 2017 şi despre creşterea economică prognozată. "În momentul de faţă nu poţi să conteşti bugetul. Trebuie să...

OUG 13, pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Senatului

OUG 13, pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Senatului

Ordonanța de urgență nr. 13/2017 care modifică legislația penală este dezbătută de Comisia juridică a Senatului. La ședință participă și șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu și parlamentarul PSD, Eugen Nicolicea....

Ce PROPUNE Traian Băsescu în legătură cu OUG 13 şi OUG 14

Ce PROPUNE Traian Băsescu în legătură cu OUG 13 şi OUG 14

Senatorul PMP Traian Băsescu a propus plenului Senatului ca atât OUG 13, cât şi OUG 14 să fie lăsate "aşa cum sunt" pentru a nu crea confuzie. "Personal - şi...

Proiectul OUG 14, care abrogă ordonanța 13 prin care se modifica legislația penală, pe masa Senatului

Proiectul OUG 14, care abrogă ordonanța 13 prin care se modifica legislația penală, pe masa Senatului

Senatorii vor dezbate, marţi, în plen, proiectul de lege de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată ordonanţa de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală...

Undă verde pentru referendumul lui Iohannis

Undă verde pentru referendumul lui Iohannis

După aproximativ 40 de minute de dezbateri, plenul reunit al Parlamentului a avizat, ieri, favorabil, cu unanimitate de voturi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind iniţierea unui referendum naţional cu privire...