scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Dispariția școlilor profesionale a făcut ca meseriașii să câștige de două ori mai mult decât medicii

Dispariția școlilor profesionale a făcut ca meseriașii să câștige de două ori mai mult decât medicii

An de an, din ce în ce mai pregnant, după 1990 românii au simțit lipsa mâinii de lucru califi cate, a așa-numiților meseriași. Cizmăria de la colțul străzii a dispărut,...

Tinerii aflați în școala profesională sunt susținuți și încurajați să înceapă o carieră

Tinerii aflați în școala profesională sunt susținuți și încurajați să înceapă o carieră

În fiecare an sunt selectati elevi din clasele a X-a și a XI-a pentru efectuarea stagiului de practică tehnologică dar si studenți ai facultăților cu profil tehnic. Astfel li se...

Profesoara din Ploiești înjunghiată la începutul acestui an, în școală, de un fost elev a fost găsită vinovată de o comisie internă. Reacția sindicatelor nu a întârziat

Profesoara din Ploiești înjunghiată la începutul acestui an, în școală, de un fost elev a fost găsită vinovată de o comisie internă. Reacția sindicatelor nu a întârziat

La începutul acestui an, mai precis pe 29 ianuarie, un fost elev al Colegiului ”Spiru Haret” din Ploiești a intrat în școală și a înjunghiat o profesoară, în fața cancelariei....

Școlile cu toaleta în fundul curții vor fi dotate cu WC-uri tip container. În câte instituții se vor face aceste modernizări

Școlile cu toaleta în fundul curții vor fi dotate cu WC-uri tip container. În câte instituții se vor face aceste modernizări

După tragedia din Iași, unde un copil de trei ani a murit în fosa septică a unei școli, Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor anunță că școlile care au toaleta în...

Capcanele morții din curțile școlilor

Capcanele morții din curțile școlilor

În România, mai mult de jumătate din gospodării și școli au toaleta în curte. Din nefericire, acest lucru provoacă zeci de tragedii ale căror victime sunt copii. La începutul anului...

Reacţia preşedintelui Iohannis după ce a aflat de tragedia de la Iaşi. „Din nefericire nu este un caz singular”

Reacţia preşedintelui Iohannis după ce a aflat de tragedia de la Iaşi. „Din nefericire nu este un caz singular”

Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat în care preşedintele Klaus Iohannis îşi exprimă regretul şi consideră dureroasă şi revoltătoare tragedia care a avut loc la o şcoală din judeţul Iaşi...

Școală de fete distrusă de Talibani în nordul Afganistanului

Școală de fete distrusă de Talibani în nordul Afganistanului

Militanții antiguvernamentali au atacat cu explozibili o școală de fete din Afganistan. Este cel de-al doilea atac împotriva instituțiilor de învățământ din provincia Farah aflată în vestul Afganistanului în decurs...

Nondiscriminare și importanța stimei de sine în cadrul Școlii Altfel

Nondiscriminare și importanța stimei de sine în cadrul Școlii Altfel

Elevii Școlii Gimnaziale „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni, județul Arad, au participat în cadrul programului Școala Altfel, la training-uri pe educație nonformală, care au vizat nondiscriminarea, comunicarea eficientă în echipă dar...

Ecaterina Andronescu detaliază: cinci principii pentru viziunea ”Educația unește”

Ecaterina Andronescu detaliază: cinci principii pentru viziunea ”Educația unește”

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a dat detalii, ieri, despre viziunea națională „Educația unește”, în cadrul unei întâlniri cu dascălii și directorii de școli din Satu Mare. Noua viziune urmează cinci...

Mirabela Amarandei: „Dar cine preia din atribuțiile inspectoratelor școlare județene? Nici USR, nici PNL nu spun o vorbă despre acest lucru”

Mirabela Amarandei: „Dar cine preia din atribuțiile inspectoratelor școlare județene? Nici USR, nici PNL nu spun o vorbă despre acest lucru”

Fost consilier în Ministerul Educației și membru până în martie al partidului PLUS condus de Dacian Cioloș, Mirabela Amarandei a realizat o analiză privitoare le situația inspectoratelor școlare. Aceasta a...

OFICIAL Articolul care elimina autorizația ISU de siguranță la incendiu pentru acreditarea școlilor de stat nu mai apare în varianta OUG publicată în Monitorul Oficial

OFICIAL Articolul care elimina autorizația ISU de siguranță la incendiu pentru acreditarea școlilor de stat nu mai apare în varianta OUG publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de Urgență pe educație, adoptată de Guvern pe 3 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din 10 aprilie, la o săptămână de la aprobare. Actul normativ...

A fost identificat autorul amenințărilor cu rachete din luna martie. Acesta este din Alba

A fost identificat autorul amenințărilor cu rachete din luna martie. Acesta este din Alba

Autorul care a lansat amenințarea cu rachete la hotelul Sheraton și la Școala Americană a fost descoperit. E vorba de un bărbat din Alba în vârstă de 47 de ani....

Trei copii cu autism le-a fost refuzată înscrierea la școală

Trei copii cu autism le-a fost refuzată înscrierea la școală

Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Capitală, a refuzat înscrierea a trei copii cu autism în clasa pregătiroare. Mama unuia dintre copii a reclamat acest fapt la Inspectoratul Școlar al Municipiului...

Președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării despre avizul ISU în școlile private: „Este o discriminare clară”

Președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării despre avizul ISU în școlile private: „Este o discriminare clară”

Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării consideră că evaluarea școlilor private în funcție de existența avizului ISU reprezintă o discriminare și un tratament diferențiat nejustificat. „Este un tratament diferențiat...

Semnal de alarmă tras de Federația Elevilor din România: “Modificarea legii serviciilor de transport va avea efecte nocive asupra elevilor navetiști și a abandonului școlar”

Semnal de alarmă tras de Federația Elevilor din România: “Modificarea legii serviciilor de transport va avea efecte nocive asupra elevilor navetiști și a abandonului școlar”

Federația Elevilor din România solicită Guvernului României retragerea imediată a proiectului prin care se dorește modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane, considerând că un eventual nou act...

Acuzații grele din partea unui elev de 15 ani. A fost abuzat de colegii săi

Acuzații grele din partea unui elev de 15 ani. A fost abuzat de colegii săi

Mama unui elev a reclamat că fiul ei i-a spus că patru colegi l-au supus unor perversiuni sexuale în incinta școlii. Poliția a demarat o anchetă. Mama unui elev în...

Lovitură dură pentru profesori. Klaus Iohannis, PNL și USR, front comun pentru desființarea Inspectoratelor Școlare Județene

Lovitură dură pentru profesori. Klaus Iohannis, PNL și USR, front comun pentru desființarea Inspectoratelor Școlare Județene

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, liberalul Marilen Pirtea, anunță că PNL solicită desființarea Inspectoratelor Școlare Județene. Potrivit spuselor lui Pirtea, aceste structuri contribuie la politizarea învățământului. Această inițiativă este...

MEN. Înscrieri învățământ primar. Calendarul de înscriere și metodologia pentru anul școlar 2019-2020

MEN. Înscrieri învățământ primar. Calendarul de înscriere și metodologia pentru anul școlar 2019-2020

MEN. Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 - 2020, ce se adresează copiilor care nu au fost înscrişi sau nu au participat în...

Un elev a plonjat de la etajulul școlii unde învăța

Un elev a plonjat de la etajulul școlii unde învăța

Un elev a plonjat, luni, de la etajul 2 al școlii în care învață. El era în timpul orelor. La fața locului au ajuns pompierii. ”La locul intervenției s-a deplasat...

Unii părinți uită de importanța igienei orale. 6 milioane de copii români au învățat la școală cum să se spele pe dinți!

Unii părinți uită de importanța igienei orale. 6 milioane de copii români au învățat la școală cum să se spele pe dinți!

Copiii din România află despre igiena orala abia la școală. Din 1993, de la lansarea Programului Școlar Colgate, peste 6.000.000 de elevi din clasele I-IV au beneficiat de consiliere și...