scoala

Școala este, în primul rând, o instituție de învățământ publică sau privată specializată în organizarea și desfășurarea procesului de instruire și educare a elevilor, conform unui plan de învățământ predefinit. 🎓

Termenul are însă trei sensuri distincte:

Școala ca Instituție (Rol Social)
Școala este un agent primar de socializare al societății, având rolul fundamental de a pregăti tinerii pentru integrarea socială și profesională. Funcțiile sale includ:

Instruire: Transmiterea sistematică de cunoștințe (discipline de bază: matematică, literatură, științe, istorie).

Educație și Formare: Dezvoltarea competențelor, a personalității, a spiritului critic și cultivarea valorilor morale și a conduitei sociale.

Calificare: Oferirea de baze necesare pentru continuarea studiilor (universitare) sau pentru intrarea pe piața muncii.

Școala ca Local/Clădire
Prin extensie, termenul "școală" desemnează și clădirea sau spațiul fizic în care instituția de învățământ funcționează și în care elevii și profesorii își desfășoară activitatea zilnică.

Școala în Sens Figurat
În sens figurat, termenul "școală" se referă la:

O sursă de experiență/învățătură: "Viața este cea mai bună școală."

Un curent sau o mișcare: Un ansamblu de idei, principii sau adepți care se grupează în jurul unui lider sau al unei baze teoretice (ex: Școala de la Sociologie de la București, Școala Flamandă în artă).

Ministerul Educației aduce primele lămuriri în privința redeschiderii școlilor. Cursurile nu vor fi suspendate și nici nu se va trece în online

Ministerul Educației aduce primele lămuriri în privința redeschiderii școlilor. Cursurile nu vor fi suspendate și nici nu se va trece în online

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că România ar putea fi declarată epidemie de gripă, asta însemnând noi reguli în spitale şi şcoli. În acest context, Ministerul Educației a fost...

Sondaj: Tinerii danezi nu vor ca copiii lor să învețe alături de imigranți

Sondaj: Tinerii danezi nu vor ca copiii lor să învețe alături de imigranți

Se spune adesea că danezii își protejează cu îndârjire cultura, dar că generațiile mai tinere sunt mult mai deschise la schimbări societale și diversitate. Un nou sondaj privind atitudinea tinerilor...

S-a decis. Elevii vor putea folosi gratuit curțile și terenurile de sport ale școlilor în timpul liber

S-a decis. Elevii vor putea folosi gratuit curțile și terenurile de sport ale școlilor în timpul liber

O veste bună pentru toți copiii, după ce miercuri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care le permite elevilor să folosească curțile și terenurile de sport ale școlilor, în timpul...

Când va fi prima zi de școală pentru elevi în acest an, dar și ce vacanțe urmează. Care este perioada examenelor

Când va fi prima zi de școală pentru elevi în acest an, dar și ce vacanțe urmează. Care este perioada examenelor

Elevii vor începe școala în curând, după o vacanță care a început pe data de 23 decembrie. Aceștia vor intra în Modul 3 de cursuri, după noua organizare a anului...

Ministerul Educației, Ligia Deca, a anunțat: „Vor fi înființate 1.200 de noi posturi de consilieri școlari”

Ministerul Educației, Ligia Deca, a anunțat: „Vor fi înființate 1.200 de noi posturi de consilieri școlari”

Numărul consilierilor școlari se dublează. Practic, de la un consilier la 1.200 de copii se ajunge la un consilier la 800 de elevi și preșcolari, anunță ministrul Educaţiei, Ligia Deca....

Italia interzice telefoanele mobile la școală: „Distrag atenția, iar elevii care le folosesc arată lipsă de respect față de profesori”

Italia interzice telefoanele mobile la școală: „Distrag atenția, iar elevii care le folosesc arată lipsă de respect față de profesori”

O circulară, semnată de ministrul Educației Giuseppe Valditara, a fost distribuită marți către școli, care conține indicații privind utilizarea telefoanelor mobile și a dispozitivelor electronice similare în sălile de clasă....

O învățătoare a băgat în spital şase elevi expuși la raze ultraviolete. S-a ales cu dosar penal

O învățătoare a băgat în spital şase elevi expuși la raze ultraviolete. S-a ales cu dosar penal

Învățătoare din Ilfov este cercetată după ce șase elevi au ajuns la spital cu ochii roșii şi arsuri pe faţă de la o lampă cu ultraviolete instalată în clasă de...

Clotilde Armand a promis o școală-container de top, dar a uitat că trebuie să fie racordată și la gaze. Elevii, în pericol

Clotilde Armand a promis o școală-container de top, dar a uitat că trebuie să fie racordată și la gaze. Elevii, în pericol

Elevii Școlii Gimnaziale “Herăstrău” tremură în clase și riscă să le fie întrerupte cursurile normale din cauza lucrărilor de mântuială făcute sub „bagheta magică” a Primăriei Sectorului 1 și al...

Oamenii matinali sunt mai deștepți? „Acest rezultat a fost surprinzător pentru noi”

Oamenii matinali sunt mai deștepți? „Acest rezultat a fost surprinzător pentru noi”

Cercetătorii au vrut să afle dacă persoanele matinale sunt mai inteligente decât cele care se trezesc târziu. Specialiștii au explicat cum ne afectează somnul creierul, dar și cât de importantă...

Manualul care a stârnit revolta părinților: „Laura a înjurat-o pe iubita ei atunci când aceasta a ieșit în oraș cu o altă fată”

Manualul care a stârnit revolta părinților: „Laura a înjurat-o pe iubita ei atunci când aceasta a ieșit în oraș cu o altă fată”

Un preot susține că în școlile din România va fi introdus un nou manual școlar, destinat cadrelor didactice. Preotul atrage atenșia că este un manual de propagandă LGBTQ. Manualul pentru...

Un interlop de temut a ajuns profesor de matematică. Colegii săi au intrat în grevă

Un interlop de temut a ajuns profesor de matematică. Colegii săi au intrat în grevă

Ovidiu Vancea a fost considerat în trecut liderul lumii interlope din Turda. A fost acuzat de tentativă de omor și înșelăciune. Acum a ajuns profesor de matematică a un colegiu...

Ministerul Educației anunță cum se va deconta naveta elevilor

Ministerul Educației anunță cum se va deconta naveta elevilor

Ministerul Educației a venit în ultima perioadă cu o serie de modificări în ceea ce-i privește pe elevi. Acum, se dorește din nou schimbarea legislației, astfel încât cei care fac...

O nouă materie va fi introdusă în programa școlară de anul viitor. La ce îi va ajuta pe elevi

O nouă materie va fi introdusă în programa școlară de anul viitor. La ce îi va ajuta pe elevi

O nouă materie opțională va putea fi aleasă de anul viitor de către liceeni, cu ajutorul căreia aceștia se vor putea dezvolta pe plan personal. Ordinul privind aprobarea programei școlare...

Noi restricții în școli. Cu ce obiecte nu vor mai avea voie elevii. „Este interzis”

Noi restricții în școli. Cu ce obiecte nu vor mai avea voie elevii. „Este interzis”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat noi restricții pentru elevi. Anumite obiecte vor fi interzise în unitățile de învățământ. Prima sesiune de lucru organizată în contextul campaniei „Nu sunteţi singuri....

Momente grele pentru copilul unei vedete din România. A fost la un pas să plece din țară

Momente grele pentru copilul unei vedete din România. A fost la un pas să plece din țară

Nu întotdeauna este un avantaj să ai un părinte celebru. Mulți oameni pot fi invidioși și ajung să se comporte agresiv. Fiul unui artist celebru a trăit momente de coșmar...

Anunț important pentru elevi. O nouă materie în şcolile din România

Anunț important pentru elevi. O nouă materie în şcolile din România

Începând de anul viitor, elevii vor putea studia o nouă disciplină școlară. Ea va fi legată de Revoluția din 1989 și de evenimentele ce au urmat imediat după acea perioadă....

O nouă minivacanță pentru elevi și profesori. Cinci zile libere la finalul lunii noiembrie

O nouă minivacanță pentru elevi și profesori. Cinci zile libere la finalul lunii noiembrie

Elevii şi profesorii vor avea o nouă minivacanţă, de cinci zile, la finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. Este vorba despre zilele de 30 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Andrei, 1...

Morning Glory Morning Glory - Investim în Juniory. Zeci de copii din medii defavorizate vor fi sprijiniți de Rock FM cu fonduri pentru prevenirea abandonului școlar

Morning Glory Morning Glory - Investim în Juniory. Zeci de copii din medii defavorizate vor fi sprijiniți de Rock FM cu fonduri pentru prevenirea abandonului școlar

Zeci de copii care provin din medii defavorizate, cu vârsta între trei și șase ani, vor fi sprijiniți de Rock FM pentru a-și continua educația, în cadrul campaniei emisiunii Morning...

Tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit peste elevi. Incident la o școală primară din Republica Moldova

Tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit peste elevi. Incident la o școală primară din Republica Moldova

Trei elevi de clasa întâi de la școala primară-grădiniță din satul Mereni, raionul Anenii Noi, au ajuns cu diverse traumatisme la spital, după ce tavanul clasei în care se aflau...

Reacția Poliției, după perchezițiile asupra minorilor de la o școală din Jilava. A fost demarată o anchetă internă

Reacția Poliției, după perchezițiile asupra minorilor de la o școală din Jilava. A fost demarată o anchetă internă

Elevii de la Școala Gimnazială numărul 1 din Jilava au fost percheziționați de către polițiști în timp ce se aflau în sala de curs, iar unuia dintre copii i s-a...