Atac armat la o școală din SUA. Cel puțin trei copii şi trei adulţi au fost ucişi de o adolescentă

Atac armat la o școală din SUA. Cel puțin trei copii şi trei adulţi au fost ucişi de o adolescentă Sursa: https://abcnews.go.com/

Polițiștii spun că şase persoane au fost ucise într-un atac armat la o școală privată din sudul SUA. Mai exact, adolescenta, care trăgea mânuind două puști „de asalt” a ucis luni trei elevi și trei adulți la o școală creștină privată din Nashville, au declarat autoritățile.

Cel puţin trei copii şi trei adulţi au fost ucişi de un atacator care a deschis focul luni într-o şcoală primară din Nashville, în sudul SUA, relatează presa americană.  Conform poliţiei, atacatorul a fost o adolescentă, ucisă de agenţii care au intervenit la faţa locului.

Poliția a spus că atacatorul părea să fie o adolescentă. Victimele din Nashville au fost declarate moarte la sosirea lor la Spitalul de Copii Monroe Carell Jr. și la Centrul Medical al Universității Vanderbilt.

Atacul armat a avut loc la The Covenant School

Atacatorul a intrat în cursul dimineţii într-o şcoală creştină privată, numită The Covenant School, conform poliţiei din acest oraş din statul Tennessee. Pompierii au spus că au luat în grijă mai mulţi pacienţi, fără a oferi detalii despre vârsta sau starea victimelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Restul elevilor au mers în siguranță luni, ținându-se de mână în timp ce părăseau școala înconjurați de mașini de poliție, către o biserică din apropiere pentru a fi predaţi părinții lor. Polițiști înarmaţi cu puști, veste antiglonț și căști au putut fi văzuți plimbându-se prin parcarea școlii și în jurul perimetrului clădirii luni.

Deputatul democrat Bob Freeman, al cărui district include The Covenant School, a numit atacul de luni o „tragedie de neimaginat”. „Locuiesc după colț de Covenant și trec des pe lângă școală. Am prieteni care merg atât la biserică, cât și la școala aceasta”, a spus Freeman într-un comunicat. „Am vizitat și biserica în trecut. Îmi sfâșie inima să văd asta”.

Școala Covenant a fost fondată de Biserica Presbiteriane Covenant în 2001

Școala este situată în cartierul bogat Green Hills, la sud de centrul orașului Nashville, situat aproape de universitățile de top ale orașului și găzduiește faimoasa Bluebird Café - un loc îndrăgit pentru muzicieni și compozitori. Școala generală are 33 de profesori.

SUA, unde sunt în circulaţie circa 400 de milioane de arme de foc, sunt frecvente îndoliată de atacuri sângeroase, inclusiv în mediul şcolar. Cea mai marcantă dramă recentă s-a produs la Uvalde, în Texas, în mai, unde un tânăr cu o armă semi-automată a ucis 19 copii şi doi profesori, relatează abcnews.go.com.