rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Parlamentarii au cerut destituirea adjunctului procurorului general. Motivul a fost SURPRINZĂTOR

Parlamentarii au cerut destituirea adjunctului procurorului general. Motivul a fost SURPRINZĂTOR

Un grup de 11 parlamentari republicani a depus miercuri o moţiune pentru destituirea lui Rod Rosenstein, adjunct al procurorului general al SUA, care coordonează ancheta Departamentului Justiţiei privind amestecul Rusiei...

Cad acordurile de la Helsinki pe capete: Rusia nu poate să livreze retragerea Iranului din Siria. Pulsul planetei

Cad acordurile de la Helsinki pe capete: Rusia nu poate să livreze retragerea Iranului din Siria. Pulsul planetei

Acordurile secrete de la Helnsinki, de la întrevederea Trump-Putin par să cadă unul câte unul. Mai întâi, celebra propunere privind un referendum pentru Donbas, ca soluție „inovativă” a fost respinsă...

Trump s-a RĂZGÂNDIT! Nu-l mai cheamă pe Putin la Washington. Casa Albă amână  întâlnirea şi dă vina pe ancheta lui Mueller

Trump s-a RĂZGÂNDIT! Nu-l mai cheamă pe Putin la Washington. Casa Albă amână întâlnirea şi dă vina pe ancheta lui Mueller

Președintele Donald Trump nu va mai găzdui pe președintele rus Vladimir Putin la Washington până în 2019, a declarat consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, John Bolton, deoarece este...

Rusia NE INVADEAZĂ! Planul DEZVOLTAT care a fost făcut PUBLIC. Mișcare de ULTIMĂ ORĂ pe plan EUROPEAN

Rusia NE INVADEAZĂ! Planul DEZVOLTAT care a fost făcut PUBLIC. Mișcare de ULTIMĂ ORĂ pe plan EUROPEAN

Unui dintre cei mai mari retaileri din comerț din Rusia are în plan să „invadeze” România, iar în doi ani să ajungă la 100 de magazine. Retailerul Svetofor, ce se...

Rusia crește numărul soldaților postați la granița cu NATO

Rusia crește numărul soldaților postați la granița cu NATO

Peste 70 de unități și formațiuni militare au fost înființate în Districtul Militar de Vest al Rusiei, începând cu anul 2016, iar trupele au primit aproximativ 5.000 de sisteme de...

Rusia investește masiv în armament modern. 48% din armamentul armatei ruse este de ultimă generație

Rusia investește masiv în armament modern. 48% din armamentul armatei ruse este de ultimă generație

Ponderea noilor sisteme de armament din dotarea armatei ruse a crescut cu 13% față de 2016, până la 48%. Aproximativ 5.000 de sisteme armate avansate au fost livrate trupelor în...

Elton John CRITICĂ Europa de Est pentru Discriminarea HOMOSEXUALILOR

Elton John CRITICĂ Europa de Est pentru Discriminarea HOMOSEXUALILOR

Cântărețul britanic a făcut apel la luptă împotriva „discriminării față de gay” din Rusia și Europa de Est. Elton John a participat la o conferință internațională pe tema SIDA, la...

ȘOC și GROAZĂ! S-au hrănit cu rămășițele umane din morminte

ȘOC și GROAZĂ! S-au hrănit cu rămășițele umane din morminte

Doi urși sălbatici au răscolit un cimitir din Rusia și s-au hrănit cu rămășițele umane din morminte. Printre acestea se aflau și cele ale unui copil. Scena înfiorătoare s-a petrecut...

De ce Trump trebuie oprit CU ORICE PREȚ să se înțeleagă cu Putin

De ce Trump trebuie oprit CU ORICE PREȚ să se înțeleagă cu Putin

Nu a existat în toată istoria lumii un șef de stat mai împroșcat cu rahat decât Trump. Nici marii criminali, de la Hitler la Stalin și de la Nero la...

O spioanca RUSĂ făcea propagandă PRO-ARME în SUA. Oligarhul care o finanța avea legături cu Donald Trump

O spioanca RUSĂ făcea propagandă PRO-ARME în SUA. Oligarhul care o finanța avea legături cu Donald Trump

Maria Butina era o activistă pro-arme și încerca să să infiltreze în Asociația pentru Arme, NRA. Konstantin Nikolaev este oligarhul care o finanța și este membru de bază în boardul...

SUA, prada HACKERILOR RUȘI. Sistemul electric al lui TRUMP a fost COMPROMIS

SUA, prada HACKERILOR RUȘI. Sistemul electric al lui TRUMP a fost COMPROMIS

Hackeri ruşi au pătruns în reţelele de electricitate ale SUA. Din primele informații, hackerii au folosit metode convenţionale precum „spear-phishing”. Hackeri ruşi au obţinut acces la reţele americane de electricitate...

Serviciile SECRETE din România, IMPLICATE în cazul care a ZGUDUIT Moldova. Ipoteză EXPLOZIVĂ lansată din Rusia

Serviciile SECRETE din România, IMPLICATE în cazul care a ZGUDUIT Moldova. Ipoteză EXPLOZIVĂ lansată din Rusia

Detalii noi din cazul Carinei Țurcan, moldoveanca acuzată de spionaj în Rusia, au ieșit la suprafață. Și, conform presei din Rusia, serviciile secrete din România sunt implicate. Potrivit ziarului Moskovskii...

NOI DEZVĂLUIRI în cazul Mariei Butina, RUSOAICA acuzată de SPIONAJ în SUA. Ce se va întâmpla cu BLONDA

NOI DEZVĂLUIRI în cazul Mariei Butina, RUSOAICA acuzată de SPIONAJ în SUA. Ce se va întâmpla cu BLONDA

Maria Butina, acuzată în SUA că a lucrat ca agent rus, a întreținut legături mai extinse decât se știa anterior cu oficiali de rang înalt la Washington. În 2015, Maria...

NOI amănunte despre EXPLOZIA care a UCIS un tânăr. Cazul a ajuns până în Rusia

NOI amănunte despre EXPLOZIA care a UCIS un tânăr. Cazul a ajuns până în Rusia

Fata de 17 ani, rănită în explozia de la Bălţi- Republica Moldova şi în urma căreia a murit prietenul ei, se simte mai bine. Potrivit medicilor, adolescenta este conştientă, iar...

După păcălirea lui Trump în întâlnirea directă, încep dezamăgirile pentru Putin. Pulsul planetei

După păcălirea lui Trump în întâlnirea directă, încep dezamăgirile pentru Putin. Pulsul planetei

Vladimir Putin a făcut tot ceea ce i-a stat în putință, utilizând șarmul personal, admirația lui Donald Trump pentru autocrația sa, războiul psihologic tip KGB, poate și alte instrumente necunoscute...

Ce se întâmplă în METROUL RUȘILOR? Doamne, parcă ar fi OLIMPIADA CIUDAȚILOR... Galerie foto de neuitat

Ce se întâmplă în METROUL RUȘILOR? Doamne, parcă ar fi OLIMPIADA CIUDAȚILOR... Galerie foto de neuitat

Moscova deține una dintre cele mai vechi rețele de metrou din lume, aceasta fiind inaugurată în 1935. Oamenii îl fac, cu siguranță să fie și deosebit. Numai în Moscova există...

Rușii nu se lasă. Depravare, prost gust și mult kitsch în ultimele dovezi de pe facebook. Galerie foto

Rușii nu se lasă. Depravare, prost gust și mult kitsch în ultimele dovezi de pe facebook. Galerie foto

Rețelele de socializare din Rusia continuă să reprezinte un izvor nesecătuit de instantanee care devin, în câteva minute, virale. Acesta este și cazul galeriei foto oferite de EVZ. Din imagini...

TRAMVAIELE GROZEI. Curge tabla de pe ele... Te uiți la ele și te gândești că România stă totuși bine la acest capitol. Foto

TRAMVAIELE GROZEI. Curge tabla de pe ele... Te uiți la ele și te gândești că România stă totuși bine la acest capitol. Foto

După căderea URRS-ului, un număr impresionant de rețele de tramvai din marile orașe au fost abandonate. Odată cu infrastructura și tramvaiele respective au rămas în paragină. Din nefericire, situația nu...

Urs versus bețiv. CUM S-A TERMINAT LUPTA? Video viral

Urs versus bețiv. CUM S-A TERMINAT LUPTA? Video viral

În Rusia este posibil orice! Dacă urșii sunt animele de care, în mod normal avem tendința să ne ferim și chiar să fugim, nu același lucru se întâmplă în țara...

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis: “Unele ţări care cumpără echipament militar din Rusia ar trebui exceptate de la sancţiunile SUA”

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis: “Unele ţări care cumpără echipament militar din Rusia ar trebui exceptate de la sancţiunile SUA”

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat că unele ţări care cumpără echipament militar din Rusia ar trebui să facă obiectul unor excepţii de la sancţiunile prevăzute de legislaţia...