rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Bomba biologică a explodat la Sverdlovsk, dar rușii au mințit întreaga lume

Bomba biologică a explodat la Sverdlovsk, dar rușii au mințit întreaga lume

În octombrie 1979, un ziar vest-german condus de emigranți sovietici a publicat o poveste vagă în care se susținea că avusese loc o explozie într-o fabrică militară din Sverdlovsk (acum...

Rusia zice că are doua vaccinuri contra COVID-19 înregistrate oficial

Rusia zice că are doua vaccinuri contra COVID-19 înregistrate oficial

În Rusia, două vaccinuri sunt înregistrate oficial. Adesea se foloseşte formula sunt omologate, deși ele se află abia în faza a treia de testare. Aceste vaccinuri se administrează deja în...

Covid-19. Rusia își umflă mușchii: Eficacitatea vaccinului Sputnik V este de peste 95%

Covid-19. Rusia își umflă mușchii: Eficacitatea vaccinului Sputnik V este de peste 95%

Acest anunț este făcut în momentul în care concurența pentru un vaccin împotriva pandemiei a atins nivelul maxim, inclusiv cel strategic. Totodată, anunțul  apare în momentul în care Rusia, pe...

Rusia și SUA, la o scânteie de un dezastru. Conflict militar în largul Oceanului Pacific

Rusia și SUA, la o scânteie de un dezastru. Conflict militar în largul Oceanului Pacific

Un distrugător american a fost scos cu somații din apele teritoriale ale Rusiei, după o încălcare de 2 kilometri a graniței. Rusia a expulzat, marţi, distrugătorul american John S. McCain...

TASS: MAE rus i-a avertizat pe membrii Tratatului privind Cerul Deschis privind transferul de date către SUA

TASS: MAE rus i-a avertizat pe membrii Tratatului privind Cerul Deschis privind transferul de date către SUA

Rusia va întreprinde măsuri de răspuns dure în cazul în care țările rămase în Tratatul privind Cerul Deschis vor transmite date SUA după retragerea acestora din tratat și dacă vor...

Covid-19. Rusia: Vaccinul Sputnik V va fi mult mai ieftin decât cele americane

Covid-19. Rusia: Vaccinul Sputnik V va fi mult mai ieftin decât cele americane

Potrivit autorităților ruse, eficacitatea acestui vaccin este de 92%, conform datelor preliminare al testelor clinice de fază a treia. Deşi va exista o competiţie între diferiţii producători, prioritatea principală trebuie...

Petrecăreţii au rămas fără alcool şi au trecut la dezinfectant. Nu vă puteţi imagina ce a urmat FOTO

Petrecăreţii au rămas fără alcool şi au trecut la dezinfectant. Nu vă puteţi imagina ce a urmat FOTO

Bărbaţii au dat o petrecere pe cinste în plină pandemie. Si cum vânzarea de alcool a fost restricţionată - după ce au terminat rezervele - au trecut pe dezinfectant de...

SUA trântesc definitiv ușa tratatului Cer Deschis

SUA trântesc definitiv ușa tratatului Cer Deschis

Participarea Statelor Unite la acest tratat s-a încheiat oficial duminică. Washingtonul anunţase de şase luni că se va retrage din acordul menit să „evite surprizele în mod cooperative”, prin permiterea...

Rusia instituie embargoul? Interdicții severe pentru diplomații britanici, după scandalul legii Magnitsky

Rusia instituie embargoul? Interdicții severe pentru diplomații britanici, după scandalul legii Magnitsky

Șicanele la cel mai înalt nivel dintre Rusia și Marea Britanie cunosc acum o nouă etapă, în care sunt implicați agenți secreți, mize mari și jocuri de putere. Un Război...

Cu dragoste, din Rusia. Submarinele chineze din clasa Kilo pot scufunda orice

Cu dragoste, din Rusia. Submarinele chineze din clasa Kilo pot scufunda orice

Singurul submarin chinez activ produs în afara țării, din clasa Kilo din Rusia, continuă să ocupe un rol de forță în cadrul Armatei Armatei de Eliberare Populară (PLAN), scrie NationalInterest....

Rolul lui Titulescu în dispariția Tezaurului României

Rolul lui Titulescu în dispariția Tezaurului României

Documentul de mai jos este pentru istorie. E vorba de Protocolul semnat la Iași, 27 iulie 1917, de S. Poklewsky Koziel, reprezentantul Rusiei, Nicolae Titulescu, ministrul român de Finanțe, și...

Reuniune consacrată misiunii de pace ruse în Nagorno-Karabah

Reuniune consacrată misiunii de pace ruse în Nagorno-Karabah

Președintele rus Vladimir Putin avertizează că nu există alternativă la acordul de încetare a focului armeano-azer, mediat de Rusia în provincia Nagorno-Karabah. Liderul de la Kremlin a făcut aceste afirmații...

Putin vrea să-i atragă pe bogații lumii cu „pașaportul de aur”. Condițiile liderului de la Kremlin

Putin vrea să-i atragă pe bogații lumii cu „pașaportul de aur”. Condițiile liderului de la Kremlin

Vladimir Putin are o strategie de a atrage miliarde de euro în Rusia, printr-o metodă simplă, folosită cu succes și de alte țări ale lumii, printre care Grecia sau Marea...

China anunță că și-a vaccinat deja 1.000.000 de cetățeni

China anunță că și-a vaccinat deja 1.000.000 de cetățeni

Numărul cetățenilor chinezi cărora li s-a administrat un vaccin experimental anti-COVID-19 este mult mai mare decât se credea în Occident. Potrivit South China Morning Post, aproape un milion de chinezi,...

DNEVNIK: Dacă nu vom avea o soluționare a disputei cu Macedonia de Nord, Rusia se va dovedi învingătoare

DNEVNIK: Dacă nu vom avea o soluționare a disputei cu Macedonia de Nord, Rusia se va dovedi învingătoare

Dacă nu vom avea o soluționare a disputei cu Macedonia de Nord, Rusia se va dovedi învingătoareLa un moment dat, Atena a făcut un compromis și a recunoscut țara drept...

Afganistan. Trump deschide ușa pentru rivali precum Iran, Rusia sau China

Afganistan. Trump deschide ușa pentru rivali precum Iran, Rusia sau China

Prin hotărârea de a retrage o parte din trupele sale din Afganistan, Donald Trump riscă să lase cale liberă influenței limitate, dar în continuă creștere, a adversarilor regionali ai Statelor...

Ion Cristoiu, arestat de ruși! „L-a umflat KGB-ul! L-a arestat direct”

Ion Cristoiu, arestat de ruși! „L-a umflat KGB-ul! L-a arestat direct”

Florian Bichir a povestit, în premieră, în cadrul emisiunii „Dosare de presă”, la Evz TV, despre un episod mai puțin cunoscut din viața maestrului Ion Cristoiu. Cunoscutul publicist și istoric...

China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, dușmanii principali ai Canadei

China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, dușmanii principali ai Canadei

State precum China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord reprezintă „cele mai grave ameninţări cibernetice” pentru Canada, unde ele ar putea ataca reţeaua electrică, relevă un raport. Autorii raportului consideră...

Putin: Zeci de țări sunt gata să cumpere vaccin din Rusia

Putin: Zeci de țări sunt gata să cumpere vaccin din Rusia

În Rusia a fost dezvoltat și se utilizează vaccinul împotriva Covid-19, Sputnik V. Recent, a fost înregistrat și al doilea vaccin, EpiVakKorona, al treilea aflându-se în testare clinică. Liderul de...

Spion al Germaniei ajunge secretarul ministerului rus de război cu sprijinul amantei care era soția ministrului

Spion al Germaniei ajunge secretarul ministerului rus de război cu sprijinul amantei care era soția ministrului

Rusia a trăit pe vremea Primului Război Mondial zile de dureroase trădări. Rasputin şi țarina. Un ţar neputincios. Şi pe urmă marele, răscolitorul scandal al ministeriatului Sukhomlinov (foto). Sergei Nicolaievici...