rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Vladimir Putin a decis. Oprește furnizarea gazelor naturale către Finlanda

Vladimir Putin a decis. Oprește furnizarea gazelor naturale către Finlanda

Rusia va opri furnizarea de gaze naturale către Finlanda, după ce compania finlandeză de energie Gasum a declarat că nu va plăti în ruble pentru a se conforma cerințelor impuse...

Scopul real al lui Putin, dezvăluit. Ce vrea să obțină în Ucraina

Scopul real al lui Putin, dezvăluit. Ce vrea să obțină în Ucraina

Este a 86-a zi de război în Ucraina, iar bombardamentele continuă. Au fost lansate multe teorii cu privire la interesul liderului de la Kremlin, însă istoricul și politologul Jack Snyder...

Kremlin a luat contramăsuri „adecvate” la extinderea NATO: Rușii construiesc 12 baze militare noi în vestul țării

Kremlin a luat contramăsuri „adecvate” la extinderea NATO: Rușii construiesc 12 baze militare noi în vestul țării

Ca răspuns la extinderea Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Rusia vrea să construiască noi baze militare în vestul țării. Acest lucru a fost anunțat vineri, de către ministrul Apărării,...

EXCLUSIV. Visul imperialismului rus naște monștri! Teodor Baconschi despre cum funcționează propaganda lui Putin ca alibi moral (VIDEO)

EXCLUSIV. Visul imperialismului rus naște monștri! Teodor Baconschi despre cum funcționează propaganda lui Putin ca alibi moral (VIDEO)

Invitatul special a fost Teodor Baconschi, fost ministru de Externe și erudit în materie de teologie. Acesta a vorbit cu jurnaliștii Dan Andronic și Mirel Curea despre mecanismele mai greu...

LIVE TEXT. Război în Ucraina. Ziua 86. Imagini de nedescris. A fost bombardat Palatul Culturi din Harkov. VIDEO

LIVE TEXT. Război în Ucraina. Ziua 86. Imagini de nedescris. A fost bombardat Palatul Culturi din Harkov. VIDEO

Război în Ucraina. Ziua 86. „Mulți morți” au fost raportați în urma unei lovituri cu rachete într-un sat din regiunea Cernihiv, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în discursul publicat...

Serviciile secrete ale lui Putin știu că războiul din Ucraina e pierdut. Când va avea loc lovitura de stat la Kremlin

Serviciile secrete ale lui Putin știu că războiul din Ucraina e pierdut. Când va avea loc lovitura de stat la Kremlin

Războiul din Ucraina. Principalii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este pierdut și că o lovitură de stat este o posibilitate realist. Christo Grozev,...

Proteste violente în Rusia: Comisariatele militare, incendiate cu cocktailuri Molotov. Rușii, revoltați de recrutările decise de Putin

Proteste violente în Rusia: Comisariatele militare, incendiate cu cocktailuri Molotov. Rușii, revoltați de recrutările decise de Putin

Războiul din Ucraina dă naștere unor proteste neobișnuite chiar în Rusia. După o lungă perioadă din istorie în care tancurile rusești au fost ținta cocktailurilor Molotov, autori ruși necunoscuți au...

Sondaj TIME. Volodimir Zelenski conduce topul celor mai influenți oameni din lume. Când se va anunța rezultatul final

Sondaj TIME. Volodimir Zelenski conduce topul celor mai influenți oameni din lume. Când se va anunța rezultatul final

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a câștigat primul loc în topul realizat de „Time” pentru cei mai influenți oameni din lume din anul 2022, arată datele unui sondaj realizat de conducerea...

Vladimir Putin, în criză de opțiuni pentru a evita o înfrângere dezastruoasă în Ucraina. Ce îl așteaptă în următoarele luni pe liderul de la Kremlin

Vladimir Putin, în criză de opțiuni pentru a evita o înfrângere dezastruoasă în Ucraina. Ce îl așteaptă în următoarele luni pe liderul de la Kremlin

Războiul din Ucraina. Când Vladimir Putin a lansat invazia Ucrainei la 24 februarie, a avut în vedere o campanie fulger care s-ar fi încheiat în câteva zile, cu guvernul pro-occidental...

Propaganda Kremlinului: „Volodimir Zelenski s-a sinucis!” Cum l-au „omorât” rușii pe președintele ucrainean, într-un buncăr militar din Kiev

Propaganda Kremlinului: „Volodimir Zelenski s-a sinucis!” Cum l-au „omorât” rușii pe președintele ucrainean, într-un buncăr militar din Kiev

Volodimir Zelenski s-a sinucis - asta au susținut, după câteva săptămâni de război în Ucraina, agenți online pro-Kremlin. Mesajul transmis de aceștia a făcut parte dintr-un efort agresiv de atacare...

Putin, inamic pentru 64% dintre români. Iohannis n-a reușit să se impună în fața Occidentului. Sondaj Avangarde

Putin, inamic pentru 64% dintre români. Iohannis n-a reușit să se impună în fața Occidentului. Sondaj Avangarde

Cele mai noi date provenite dintr-o cercetare efectuată de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde indică faptul că cei mai mulți dintre români sunt de părere că Rusia este un „stat...

Războiul din Ucraina ar putea genera, în lunile viitoare, o criză alimentară globală

Războiul din Ucraina ar putea genera, în lunile viitoare, o criză alimentară globală

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a amintit că războiul Rusiei din Ucraina a generat creșterea prețurilor la produsele agricole și că în cazul în care războiul și creșterea prețurilor...

SUA, acuzații grave la adresa Rusiei: „Guvernul rus pare să creadă că folosirea alimentelor ca armă va ajuta la realizarea a ceea ce invazia sa nu a reuşit”

SUA, acuzații grave la adresa Rusiei: „Guvernul rus pare să creadă că folosirea alimentelor ca armă va ajuta la realizarea a ceea ce invazia sa nu a reuşit”

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, acuză Federația Rusă de utilizarea alimentelor drept arme în Ucraina, prin sechestarea bunurilor destinate milioanelor de ucraineni, dar și a altor milioane de...

Belarus se pregătește de război? Aleksandr Lukaşenko a făcut anunțul. Au fost achiziționate din Rusia sisteme antiaeriene S-400 și rachete Iskander

Belarus se pregătește de război? Aleksandr Lukaşenko a făcut anunțul. Au fost achiziționate din Rusia sisteme antiaeriene S-400 și rachete Iskander

Belarus este unul dintre aliații Rusiei și de multe ori s-a zvonit că ar putea lansa atacuri în Ucraina. Aleksandr Lukaşenko a susținut că nu va participa militar la război,...

Cum mor orașele atunci când mor

Cum mor orașele atunci când mor

Faptul că trăim și respirăm același aer cu un foarte tânăr domn, profesor al Universității Babeș-Bolyai, născut în1972, și care a anulat prin cartea Domniei sale tot ceeace știam noi...

Rusia şi Ucraina, îndemnate să cadă la pace! Cine încearcă să-i pună la masa negocierilor pe Zelenski şi Putin

Rusia şi Ucraina, îndemnate să cadă la pace! Cine încearcă să-i pună la masa negocierilor pe Zelenski şi Putin

Rusia şi Ucraina sunt îndemnate să cadă la pace. Mai exact, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a cerut joi Rusiei și Ucrainei să „consolideze” contactele și coordonarea care au permis operațiunile de...

Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor ajutor de 40 de miliarde de dolari Ucrainei! Kiev: „Ne îndreptăm către victorie”

Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor ajutor de 40 de miliarde de dolari Ucrainei! Kiev: „Ne îndreptăm către victorie”

Senatul SUA a votat cu 86 la 11 un pachet sub formă de ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Proiectul include cheltuieli uriașe pentru asistență militară și...

Boala lui Putin şi mişcarea ciudată a piciorului în timpul unei întâlniri: sindromul "picioarelor neliniştite", legat de Parkinson

Boala lui Putin şi mişcarea ciudată a piciorului în timpul unei întâlniri: sindromul "picioarelor neliniştite", legat de Parkinson

Foiletonul bolii lui Putin se îmbogățeşte cu un nou capitol. Într-un video difuzat de Kremlin în care sunt redate momente din întâlnirea din 16 mai a președintelui rus cu omologul...

Vladimir Putin ar putea fi înlăturat de la Kremlin. Elita FSB e în alertă: „Cel mai probabil, va fi o lovitură de stat”

Vladimir Putin ar putea fi înlăturat de la Kremlin. Elita FSB e în alertă: „Cel mai probabil, va fi o lovitură de stat”

O lovitură de stat în Rusia este tot mai probabilă, mai ales că mulți ofițeri de securitate din anturajul lui Vladimir Putin au început să creadă că războiul din Ucraina...

Fiica lui Putin are un copil cu Igor Zelenski. Cine este cel ce i-a furat inima Katerinei Tihonova

Fiica lui Putin are un copil cu Igor Zelenski. Cine este cel ce i-a furat inima Katerinei Tihonova

Katerina Tihonova, fiica cea mică a lui Vladimir Putin, are o relație de mai mulți ani cu artistul Igor Zelenski. Fostul balerin are 52 de ani și a fost directorul...