Istoria filmului este plină de adaptări proaste după cărțile bune. Gândiți-vă la Dakota Johnson în rolul lui Anne Elliot în Persuasion de la Netflix. Sau la versiunea cinematografică a filmului Fata din tren care a transplantat fără rost acțiunea în SUA.

Studii de caz ca acestea îi pot determina pe cititori să declare că romanul este întotdeauna mai bun decât filmul. Există spațiu pentru ca personajele să fie schițate corespunzător și pentru ca noi să le cunoaștem pe deplin slăbiciunile și motivațiile. Adesea, acestea au o voce interioară distinctă care pur și simplu nu funcționează pe marele ecran. Dar există o mână de filme care reușesc să întoarcă această tendință pe dos.

The Godfather

Chiar și autorul Mario Puzo a recunoscut că epopeea sa mafiotă din 1969, The Godfather, nu a fost opera sa de maestru. „The Godfather nu este la fel de bun ca precedentele două romane”, a spus el. „L-am scris pentru a face bani”. Avea datorii pe care trebuia să le plătească, iar scrierea unui thriller plin de intrigă i s-a părut o modalitate mai bună de a face acest lucru decât să petreacă ani de zile lucrând la un alt roman care ar fi fost lăudat de critici. Dar care în cele din urmă s-ar fi vândut prost. Așteptările erau atât de scăzute încât a vândut opțiunea de film către Paramount pentru doar 12.500 de dolari în timp ce încă scria.

Când cartea a apărut, a devenit un bestseller. Iar Puzo și-a putut plăti datoriile. Producătorii de la Paramount intenționau să producă un film cu gangsteri banal. Dar regizorul, Francis Ford Coppola, a luptat pentru a face din film ceva mai bun. El a insistat să filmeze la fața locului, păstrând decorul de epocă al romanului. Deciziile sale creative au dat roade. Trilogia Nașul este considerată una dintre cele mai mari realizări ale cinematografiei.

Forrest Gump

Este un pic ieftin. Și poate că nu merita să câștige premiul pentru cel mai bun film într-o categorie atât de aglomerată în 1995. Dar, cu toate acestea, Forrest Gump este în continuare un film emoționant și plăcut mulțimii.

Cartea pe care s-a bazat? Nu atât de mult. În această poveste haotică a lui Winston Groom, Forrest este un personaj mult mai puțin adorabil și sacadat. Iubita sa Jenny este abia schițată. Și există chiar și o intrigă secundară bizară în care Forrest merge în spațiu cu o maimuță pe nume Sue. Chiar și lui Tom Hanks i-ar fi fost greu să facă asta să funcționeze pe ecran.

Blade Runner

Autorul de science-fiction Philip K Dick a fost suspicios când a aflat că Ridley Scott face un film bazat pe romanul său, Do Androids Dream of Electric Sheep. Se pare că a fost atât de disprețuitor față de întregul demers încât se referea la el ca la „Road Runner”, mai degrabă decât să folosească titlul real al adaptării, Blade Runner. Însă proiectul lui Scott, cu Harrison Ford în rolul lui Rick Deckard, un fost ofițer de poliție însărcinat acum cu vânarea oamenilor modificați artificial, îi va depăși cu mult așteptările.

Din păcate, Dick nu a apucat să vadă filmul finalizat, dar a vizionat câteva secvențe timpurii. „Nu am știut că o lucrare a mea sau un set de idei ale mele ar putea fi escaladate în dimensiuni atât de uimitoare”, a scris el într-o scrisoare adresată agentului de marketing pentru film Jeff Walker. „Viața mea și munca mea creativă sunt justificate de Blade Runner”.

Diavolul poartă Prada

Romanul lui Lauren Weisberger, bazat pe perioada în care autoarea a fost asistenta personală a editorului Vogue, Anna Wintour, a devenit o senzație editorială la lansarea sa în 2003. Este o lectură bună și plină de bârfe. Dar de atunci a fost depășită în memoria culturală colectivă de geniala adaptare cinematografică din 2006.

Acest lucru se datorează în mare parte portretului de neuitat al lui Meryl Streep al redactorului-șef al revistei Runway, Miranda Priestley, o femeie care poate transforma o simplă frază precum „Asta e tot!” în coșmaruri. Ea este susținută excelent de Emily Blunt în rolul asistentei sale de top și de Anne Hathaway în rolul noii venite, naiva Andie.

Casino Royale

Casino Royale, primul dintre romanele James Bond ale lui Ian Fleming, nu a îmbătrânit prea bine. Propozițiile sale scurte sunt un gust dobândit. Spionajul nu este atât de dramatic. Multe personaje sunt plate. Cu toate acestea, o jumătate de deceniu mai târziu, cartea a sfârșit prin a furniza schița pentru unul dintre cele mai bune filme cu 007.

Daniel Craig și-a făcut debutul ca Bond în adaptarea din 2006. Filmul a schimbat câteva lucruri în ceea ce privește intrigile secundare și locațiile, dar păstrează nucleul dramatic al poveștii lui Fleming: o confruntare la un joc de cărți între Bond și răufăcătorul Le Chiffre. Miza pare mai mare și există și mai multă încărcătură emoțională, în mare parte datorită lui Vesper Lynd, interpretată de Eva Green. Pentru mulți fani, acesta este încă cel mai bun rol al lui Craig în franciză.

Mary Poppins

Da, seria de cărți a lui PL Travers despre o dădacă edwardiană magică este un clasic al ficțiunii pentru copii. Dar versiunea cinematografică din 1964 este cea care rămâne cu adevărat în inimile oamenilor. Acest lucru se datorează interpretării uluitoare a unei Julie Andrews care nu s-a lăsat niciodată mai prejos și unei serii superbe de cântece ale fraților Shermanla.

Este un film atât de vesel încât nici măcar accentul lui Dick van Dyke nu i-a putut diminua strălucirea, ceea ce spune multe. Dar magia Poppins originală este aproape imposibil de reprodus. Continuarea din 2018 nu a putut concura.

Shrek

Căpcăunul preferat al tuturor, care locuiește în mlaștină, a apărut pentru prima dată într-o carte pentru copii ilustrată de William Steig, fost caricaturist în New Yorker. Basmul a primit o serie de premii la lansarea sa, dar adaptarea CGI a Dreamworks nu a făcut decât să îmbunătățească originalul.

Realizatorii au adus la bord o distribuție de staruri (Mike Myers în rolul tipului verde morocănos, Eddie Murphy în rolul partenerului său Donkey și Cameron Diaz în rolul Fionei, prințesa care ascunde un mare secret). Au adăugat o mulțime de glume pentru adulți și au asamblat o coloană sonoră care era cu mult mai bună decât cea a filmului de familie obișnuit. A fost un succes comercial și critic, care a câștigat primul Oscar pentru cel mai bun film de animație.

Fălci

Această poveste cu rechini care provoacă stres este poate răspunsul de manual la întrebarea „poate filmul să întreacă vreodată cartea?”. Romanul original, un thriller de Peter Benchley, a fost lansat în 1974. Producătorii de film își dăduseră deja seama că povestea lui Benchley avea ingredientele unui blockbuster. Și au cumpărat drepturile de ecranizare cu mult înainte ca acesta să ajungă în librării.

Steven Spielberg a fost angajat ca regizor și nu i-a plăcut schița de scenariu prezentată de Benchley. El a vrut să sporească tensiunea intrigii principale a cărții. Dar nu a fost încântat de multe dintre intrigile secundare ale lui Benchley. De asemenea, era îngrijorat de faptul că gama de personaje nu tocmai atrăgătoare i-ar putea îndepărta pe spectatori. Așa că Spielberg l-a angajat pe scenaristul Carl Gottlieb să rescrie scenariul, cu protagoniști simpatici și obișnuiți, un strop de glume și câteva scene de neuitat, informează indepenedent.co.ok