rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Kîrgîzstan şi Uzbekistan şi-au avertizat cetăţenii să nu se înroleze în armata rusă. Recompensa Moscovei este atrăgătoare

Kîrgîzstan şi Uzbekistan şi-au avertizat cetăţenii să nu se înroleze în armata rusă. Recompensa Moscovei este atrăgătoare

Kîrgîzstan și Uzbekistan și-au avertizat cetățenii să nu se înroleze în armata rusă, după ce Moscova a emis un decret prin care cetățenilor li se garantează cetățenie rusă celor care...

Serghei Lavrov, după vizita la New York: „SUA bombardează teritoriul rusesc de la granița cu Ucraina, ucigând civili”

Serghei Lavrov, după vizita la New York: „SUA bombardează teritoriul rusesc de la granița cu Ucraina, ucigând civili”

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Statele Unite ale Americii sunt foarte aproape de a devenit parte a războiului din Ucraina, mai ales că furnizează armament și...

Ce cred acum elitele Rusiei despre Vladimir Putin

Ce cred acum elitele Rusiei despre Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin a conservat cu succes statu-quo-ul vreme de două decenii. Dar pe neașteptate s-a transformat într-un factor distructiv. Succesul contraofensivei ucrainene înseamnă că pentru prima oară în cei...

Butoi cu pulbere la Zaporojie. Riscul unei explozii nucleare este foarte mare

Butoi cu pulbere la Zaporojie. Riscul unei explozii nucleare este foarte mare

Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) - cea mai mare din Europa - continuă să se deterioreze, a avertizat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...

De ținut minte ziua în care Putin a amenințat planeta cu un atac nuclear

De ținut minte ziua în care Putin a amenințat planeta cu un atac nuclear

21 septembrie 2022. 21 septembrie 1984, zi în care l-am înmormântat pe tata. Militar, ofițer al armatei române. El trecuse în adolescență prin Al Doilea Război Mondial. Eu să mă...

Ce s-ar fi întâmplat dacă URSS nu se destrăma?

Ce s-ar fi întâmplat dacă URSS nu se destrăma?

"Ce s-ar fi întâmplat dacă URSS nu se destrăma?" este întrebarea care a revenit în actualitate odată cu invazia Rusiei în Ucraina. - Într-o parte sunt cei cărora le pare...

Ce cred acum elitele Rusiei despre Putin

Ce cred acum elitele Rusiei despre Putin

Succesul contraofensivei ucrainene înseamnă că pentru prima oară în cei 22 de ani petrecuți de Vladimir Putin la putere președintele rus e nevoit să aibă de-a face cu elite aflate...

UE discută tranziția de la votul unanim la majoritatea calificată în procesul decizional

UE discută tranziția de la votul unanim la majoritatea calificată în procesul decizional

Discuțiile continuă în cadrul Uniunii Europene (UE) din cauza unor divergențe de opinie cu privire la luarea deciziilor cu „majoritate calificată de voturi” în loc de unanimitate, în special pe...

Reacţia Occidentului faţă de ameninţările lui Putin

Reacţia Occidentului faţă de ameninţările lui Putin

La anunţul de astăzi al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, prima reacţie din Occident a venit din partea Olandei. Premierul olandez, Mark Rutte, a declarat că "Putin este panicat". După Olanda,...

Rusia și China își consolidează parteneriatul pe fondul presiunii venite din partea Occidentului

Rusia și China își consolidează parteneriatul pe fondul presiunii venite din partea Occidentului

Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului Național de Securitate al Rusiei, a declarat luni, în timpul unei vizite în China, că Moscova va căuta să-și extindă legăturile de securitate cu Beijing în...

Război în Ucraina, ziua 211. Rușii înrolați în armată vor face pregătiri timp de o lună. Bombardamentele rusești continuă

Război în Ucraina, ziua 211. Rușii înrolați în armată vor face pregătiri timp de o lună. Bombardamentele rusești continuă

Mobilizarea parțială în Rusia a trimis o undă de șoc în toată țara, iar mii de ruși se pregătesc să meargă pe front pentru a lupta în Ucraina. Armata rusă...

Un fost consilier apropiat al lui Putin amenință Marea Britanie cu arme nucleare

Un fost consilier apropiat al lui Putin amenință Marea Britanie cu arme nucleare

Occidentul este din nou amenințat cu un război nuclear, după ce Vladimir Putin a anunțat că va folosi orice armă pentru a apăra Rusia. Printre țările vizate se află Marea...

Ce se ascunde în spatele mobilizării din Rusia. Analistul Mark Galeotti: Un semn al disperării. Nici Putin nu crede că poate câștiga războiul

Ce se ascunde în spatele mobilizării din Rusia. Analistul Mark Galeotti: Un semn al disperării. Nici Putin nu crede că poate câștiga războiul

Analistul Mark Galeotti susține că decizia de mobilizare și amenințările din ultimele zile ale lui Vladimir Putin arată că Rusia se teme de o înfrângere. El mai spune și că...

Rusia a eliberat zece prizonieri capturați în urma luptelor din Ucraina. Unul dintre ei este britanicul Aiden Aslin

Rusia a eliberat zece prizonieri capturați în urma luptelor din Ucraina. Unul dintre ei este britanicul Aiden Aslin

Aiden Aslin fusese condamnat la moarte pentru că a luptat alături de armata ucraineană. Pe lista celor eliberați se mai regăsesc alți patru britanici, doi americani, un marocan, un suedez...

Rușii vor să plece din țară. Biletele de avion s-au epuizat după anunțul mobilizării parțiale. Cozi uriașe la granița cu Finlanda

Rușii vor să plece din țară. Biletele de avion s-au epuizat după anunțul mobilizării parțiale. Cozi uriașe la granița cu Finlanda

Aproape toate zborurile disponibile din Rusia către destinații externe au fost epuizate miercuri, după ce președintele Vladimir Putin a declarat mobilizarea „parțială”. La granița cu Finlanda coloanele de mașini s-au...

Proteste de stradă antimobilizare în Rusia după anunțul președintelui Vladimir Putin. Sute de oameni reținuți. Poliția a intervenit în forță Video

Proteste de stradă antimobilizare în Rusia după anunțul președintelui Vladimir Putin. Sute de oameni reținuți. Poliția a intervenit în forță Video

Mobilizarea parțială anunțată miercuri de președintele Vladimir Putin a generat un val de nemulțumire în Rusia. Oamenii au ieșit în stradă în mai multe orașe, iar sute de protestatari au...

Mircea Geoană critică ultimele decizii ale lui Vladimir Putin: Toate aceste evoluții vor aduce o înrăutățire a situației din Ucraina. Monitorizăm îndeaproape ce face Rusia

Mircea Geoană critică ultimele decizii ale lui Vladimir Putin: Toate aceste evoluții vor aduce o înrăutățire a situației din Ucraina. Monitorizăm îndeaproape ce face Rusia

Mircea Geoană spune că mobilizarea parțială anunțată de președintele Vladimir Putin arată clar că războiul din Ucraina nu merge cum și-ar fi dorit Rusia. Din păcate, această decizie va duce...

Un Putin încolțit este mai periculos ca niciodată! Comentariu New York Times

Un Putin încolțit este mai periculos ca niciodată! Comentariu New York Times

Într-un discurs înregistrat video adresat națiunii, Vladimir Putin a recunoscut că războiul pe care l-a declanșat la 24 februarie nu a decurs așa cum și-ar fi dorit. Chemând aproximativ 300.000...

Moscova și-a mobilizat primii voluntari. Trei batalioane urmează să ajungă pe front

Moscova și-a mobilizat primii voluntari. Trei batalioane urmează să ajungă pe front

Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, mobilizare parțială în Rusia și a amenințat Occidentul cu armele nucleare. De asemenea, ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, a anunțat că 300.000...

Primele declarații ale lui Joe Biden după amenințarea nucleară a lui Vladimir Putin. „Nimeni în afara Rusiei nu a căutat să intre în conflict”

Primele declarații ale lui Joe Biden după amenințarea nucleară a lui Vladimir Putin. „Nimeni în afara Rusiei nu a căutat să intre în conflict”

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a făcut primele declarații după ce Vladimir Putin a amenințat Occidentul cu armele nucleare. În acest context, liderul de la Casa Alba a susținut că...