rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Extrema dreaptă se consolidează în Austria

Extrema dreaptă se consolidează în Austria

Partidul Liberal a obținut un rezultat important la alegerile regionale din această duminică, cu sprijin de peste 50% în unele landuri. Carintia este un canton al Austriei unde căprioarele alergă...

Fox News l-a cenzurat pe Donald Trump atunci când a spus că ar fi putut lăsa Rusia să „preia părți” din Ucraina

Fox News l-a cenzurat pe Donald Trump atunci când a spus că ar fi putut lăsa Rusia să „preia părți” din Ucraina

În timp ce Donald Trump i-a spus prezentatorului de la Fox News, Sean Hannity, că ar fi putut preveni războiul prin negocierea unui acord cu Rusia, acea parte a fost...

Analiza la rece a spionajului american în cazul războiului din Ucraina. „Armata rusă este incapabilă de acțiuni ofensive”

Analiza la rece a spionajului american în cazul războiului din Ucraina. „Armata rusă este incapabilă de acțiuni ofensive”

Statele Unite ale Americii nu cred că armata rusă își poate reveni din pierderile suferite în Ucraina pentru a obține câștiguri teritoriale. Cel mai înalt oficial al serviciilor secrete americane, Avril...

Nord Stream: Ucraina neagă că ar fi răspunzătoare de sabotarea gazoductelor

Nord Stream: Ucraina neagă că ar fi răspunzătoare de sabotarea gazoductelor

Kievul a negat miercuri orice implicare în sabotajul de anul trecut contra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică pe care "New York Times" îl impută unui "grup...

Vladimit Putin își întărește influența în Caucaz. Legea controversată care scoate Georgia de pe traseul european

Vladimit Putin își întărește influența în Caucaz. Legea controversată care scoate Georgia de pe traseul european

Vladimir Putin privește Georgia ca pe o posibilă viitoare țintă a aspirațiilor sale imperialiste, în condițiile expansiunea spre vest s-a blocat în Ucraina. În acest context, noul proiect de lege...

UE a pus la punct un plan de ajutorare în valoare de două miliarde de euro pentru Ucraina. Kievul cere dublu

UE a pus la punct un plan de ajutorare în valoare de două miliarde de euro pentru Ucraina. Kievul cere dublu

Miniștrii afacerilor externe din Uniunea Europeană au discutat de un nou plan de ajutorare pentru Ucraina. Amata lui Volodimir Zelenski ar urma să primească obuze în valoare de două miliarde...

Război în Ucraina, ziua 379. Rușii avansează la Bahmut. De la începutul invaziei, Rusia a pierdut 70 de avioane de luptă

Război în Ucraina, ziua 379. Rușii avansează la Bahmut. De la începutul invaziei, Rusia a pierdut 70 de avioane de luptă

Războiul din Ucraina a intreat în ziua cu numărul 379. Rușii continuă să avanseze spre orașul Bahmut, în veme ce apărătorii Kievului opun o rezistență ieșită din comun. Experții sunt...

Tacticile cibernetice ale Rusiei în Ucraina se schimbă și se concentrează pe spionaj

Tacticile cibernetice ale Rusiei în Ucraina se schimbă și se concentrează pe spionaj

Hackerii susținuți de Rusia nu au reușit să își atingă obiectivele strategice în 2022, nici pe teren, nici în spațiul cibernetic, iar acum se orientează către spionaj. Informațiile sunt expuse...

Iranul a trimis în secret armament Rusiei. Moscova a primit 100 de milioane de gloanțe și mii de obuze

Iranul a trimis în secret armament Rusiei. Moscova a primit 100 de milioane de gloanțe și mii de obuze

Rusia a primit destul de mult ajutor din parte Iranului încă de la începutul invaziei din Ucraina. Un număr mult mai mare față de cel anunțat de gloanțe, rachete și...

Războiul din Ucraina va continua mult și bine. Adrian Năstase crede că Rusia va fi deconectată de la lumea modernă

Războiul din Ucraina va continua mult și bine. Adrian Năstase crede că Rusia va fi deconectată de la lumea modernă

Fostul premier al României, Adrian Năase consideră că războiul dintre Rusia și Ucraina, și Rușia și țările NATO sau Statele Unite va continua pentru mulți ani de acum înainte Năstase...

Elicopterul folosit de Dmitri Medvedev s-a prăbușit la o centrală nucleară. Ce spun oficialii despre acest incident

Elicopterul folosit de Dmitri Medvedev s-a prăbușit la o centrală nucleară. Ce spun oficialii despre acest incident

Elicopterul Mi-8 aparținând lui Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, s-a prăbușit când oficialul a vizitat centrala nucleară Beloyarsk din regiunea Sverdlovsk la începutul lunii martie, a informat...

Rușii au pierdut alegerile din Estonia

Rușii au pierdut alegerile din Estonia

Alegerile în Riigikogu (parlamentul) Estoniei au adus victoria Partidului reformelor (de guvernământ). Liderul său, primul ministru Kaja Kallas, care a mizat pe sprijinul activ acordat Ucrainei, și-a consolidat considerabil poziția....

Se va descurca Europa cu problema decarbonizării fără Rusia?

Se va descurca Europa cu problema decarbonizării fără Rusia?

Președintele Conferinței pentru securitate de la München care s-a desfășurat la sfârșitul lunii februarie, Christoph Heusgen, a acuzat partea rusă că Occidentul trebuie să cheltuiască miliarde de dolari ca să...

Ofițeri de informații ucraineni, infiltrați în administrația prezidențială a Rusiei. „Cârtița” din anturajul lui Putin este bine ascunsă

Ofițeri de informații ucraineni, infiltrați în administrația prezidențială a Rusiei. „Cârtița” din anturajul lui Putin este bine ascunsă

Un fost agent KGB a vorbit deschis despre agenții de informații ucraineni care erau, în trecut, infiltrați în administrația prezidențială din Rusia. Acesta susține că, dacă și în prezent există...

Vladimir Putin, profund recunoscător, le urează femeilor dragoste și fericire de Ziua Internațională a Femeii

Vladimir Putin, profund recunoscător, le urează femeilor dragoste și fericire de Ziua Internațională a Femeii

Președintele rus Vladimir Putin a felicitat femeile cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, urându-le dragoste, fericire și sănătate. Liderul de la Kremlin s-a arătat profund recunoscător femeilor care s-au dedicat...

Republica Cehă vrea şi ea tancuri vechi Leopard 2 elveţiene

Republica Cehă vrea şi ea tancuri vechi Leopard 2 elveţiene

La fel ca Germania, Republica Cehă a cerut Elveţiei tancuri vechi Leopard, care sunt în prezent în stoc în ţara alpină, a arătat luni ministrul elveţian al apărării, Viola Amherd...

Autorităţile de la Beijing susţin că nu au furnizat niciodată arme părților aflate în conflictul din Ucraina, deoarece China alege pacea

Autorităţile de la Beijing susţin că nu au furnizat niciodată arme părților aflate în conflictul din Ucraina, deoarece China alege pacea

Beijingul "nu a furnizat arme nici uneia dintre părțile conflictului ucrainean. China nu este arhitectul crizei și nici parte direct interesată. De ce se amenință atunci cu sancțiuni împotriva Chinei?...

Un cutremur puternic a zguduit Rusia. Seismul a avut o magnitudine de peste 6 grade pe scara Richter

Un cutremur puternic a zguduit Rusia. Seismul a avut o magnitudine de peste 6 grade pe scara Richter

Academia rusă de Științe a transmis, miercuri dimineață, că un cutremur puternic s-a produs în largul coastei Kamceatka. După primele măsurători, acesta ar fi avut o magnitudine de 6,1 grade...

Mirările domnului Prigojin

Mirările domnului Prigojin

Duminică, întreaga mass media mondială a fost zguduită de revelațiile domnului Prigojin, patronul Grupului ”Wagner”, ai cărui mercenari duc de luni de zile greul luptelor de la Bahmut. Câte parale...

De ce nu învață armata rusă din propriile greșeli

De ce nu învață armata rusă din propriile greșeli

Ofițerii militari ruși par să facă aceleași greșeli pe care le-au făcut în primele faze ale războiului împotriva Ucrainei și sunt potențial incapabili să le corecteze. Cel mai recent exemplu...