romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

România, răvăşită de furtună

România, răvăşită de furtună

Copaci şi stâlpi căzuţi. În Bucureşti precum şi în alte judeţe din ţară s-a dezlănţuit aseară o furtună violentă cu ploaie însoţită de grindină. Mai multe maşini au fost avariate...

România, printre statele paşnice

România, printre statele paşnice

Ţara noastră ocupă poziţia 31 în clasamentul celor mai paşnice 141 de state ale lumii, potrivit Indexului Global al Păcii (GPI) pe anul 2009, citat de Mediafax. România a coborât, faţă...

România, ţara "investiţiilor de mare succes" pentru israelieni

România, ţara "investiţiilor de mare succes" pentru israelieni

Industria alimentară, agricultura şi turismul par a fi cele mai atractive domenii pentru afaceri, consideră preşedintele Traian Băsescu, care i-a îndemnat pe oamenii de afaceri israelieni să investească în ţara...

România, o ţară fără modele

România, o ţară fără modele

Aflat la Petroşani, într-un turneu de promovare a candidaţilor liberali la europarlamantare, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că modelele din societatea românească sunt false în condiţiile în care...

România, ţara fără concurenţă energetică

România, ţara fără concurenţă energetică

Ţara noastră îşi asigură necesarul de energie în proporţie de 54,3% în centralele termoelectrice, 28,4% în centrale hidroelectrice, iar 17,3% în centrala nucleară, susţine premierul Emil Boc. Primul-ministru spune că ...

România, pe harta ţărilor cu gripă porcină

România, pe harta ţărilor cu gripă porcină

România figurează, de ieri, pe lista ţărilor în care a fost confirmat virusul gripei porcine, A/H1N1. Specialiştii de la Institutul „Cantacuzino”, din Bucureşti, au confirmat, ieri, prezenţa virusului la o...

România, văzută ca inamic al Ucrainei

România, văzută ca inamic al Ucrainei

KIEV. Ministrul ucrainean al apărării, Iuri Ehanurov, a apreciat că România şi Rusia sunt potenţiali inamici ai ţării sale, din cauza disputelor teritoriale, potrivit Mediafax, care citează „Kyiv Post”.  În...

România, prima din Europa la mortalitate infantilă

România, prima din Europa la mortalitate infantilă

Rata mortalităţii infantile de 22,9% plasează România pe primul loc în Europa, în comparaţie cu 5,72% cât este media înregistrată pentru celelalte ţări aparţinând Uniunii Europene, informează Organizaţia "Salvaţi Copiii"....

România, acuzată de Moldova

România, acuzată de Moldova

Republica Moldova a acuzat, astăzi, România că încearcă să o anexeze şi a făcut apel la o mediere a Uniunii Europene în vederea "neutralizării politicii agresive duse de Bucureşti", anunţă...

România, plină de săraci

România, plină de săraci

Numărul românilor afectaţi de sărăcie va ajunge anul acesta la peste 1,5 milioane, crescând cu 370.000 faţă de cel înregistrat în 2008. Aproape un sfert din acest număr sunt copii...

Romania, una dintre ţările unde criza nu a atins apogeul

Romania, una dintre ţările unde criza nu a atins apogeul

România e departe de a fi atins apogeul crizei, iar în Europa Centrala şi de Est nu se văd încă "mugurii" revirimentului economic. Sunt concluziile întâlnirii a doi analişti de...

România, vedeta Festivalului de la Porto

România, vedeta Festivalului de la Porto

S-a încheiat, în weekend, Festivalul Internaţional de Film de la Porto, manifestare de prestigiu, la care reprezentanţii României s-au bucurat de un frumos succes. Astfel, Marele Premiu al festivalului a...

România, codaşă la Eurovision şi cu sancţiune de la UE

România, codaşă la Eurovision şi cu sancţiune de la UE

În timp ce un pretendent la preşedinţia României se lansa în ritmuri de dans şi cu bacşiş în sutienele aşa-ziselor susţinătoare, starea de sănătate a solistului de la Depeche Mode...

Fitch: corecţie severă a PIB, în România

Fitch: corecţie severă a PIB, în România

RAPORT. Finanţarea şi atenuarea deficitului de cont curent reprezintă o problemă destul de gravă pentru statele din Europa Centrală şi de Est, mai ales în contextul recesiunii globale, arată utimul...

România, sancţionată oficial pentru deficit excesiv

România, sancţionată oficial pentru deficit excesiv

Comisia Europeană a lansat azi procedura de deficit excesiv împotriva României, Lituaniei, Maltei şi Poloniei, în contextul deficitelor bugetare de mai mult de 3% raportate în 2008, conform unui comunicat...

Academia de HIV/SIDA, în România

Academia de HIV/SIDA, în România

În curând, va fi lansată în România, Academia europeană pentru HIV/SIDA şi boli infecţioase, instituţie care va face parte din din noua strategie de sănătate publică, a anunţat, astăzi, ministrul...

România, pe locul 15 în Second Life

România, pe locul 15 în Second Life

România a ajuns pe locul 15 în lumea virtuală second Life, într-un clasament întocmit după umărul de utilizatori unici înregistraţi în luna martie. Acum doi ani, ţara noastră o cu...

România, fără statut de favorită

România, fără statut de favorită

Echipa de tenis a României, antrenată de Andrei Pavel şi avându-l ca lider pe Victor Hănescu, nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din...

România, campioană europeană din nou

România, campioană europeană din nou

RUGBY. Echipa națională Under 21 a României și-a păstrat ieri titlul de campioană europeană, după ce a învins Georgia în finala de la Madrid, cu 27-20. „Stejarii mici” au fost...

România, fruntaşă la cancerul de col uterin

România, fruntaşă la cancerul de col uterin

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Spitalul de Boli Infecţioase din Piteşti, că în România se înregistrează cel mai ridicat număr...