Scria, Regina Maria, în Memorii, despre nora sa, Elena, proaspăta soţie a lui Carol al II-lea, cea lăsată pentru Elena Lupescu: „Lucrurile exterioare contează prea mult, aparenţa, o casă impecabilă, o rochie perfectă, părul netezit, punctualitatea, politeţea exagerată, manierele frumoase, forma, ierarhia; de multe ori simt că-mi vine să-mi trec mîna prin părul ei prea bine coafat şi să îi spun să se rostogolească pe podea cu băieţelul ei“.

Mi-am amintit aceste rînduri ale Reginei Maria sîmbătă, 26 iulie 2014, pe parcursul întîmplărilor de la Palatul Parlamentului, constatînd că totul se desfășoară perfect, de dragul imaginii, cel mai mic semn de viață, de zburlire a ceva prea bine coafat lipsind în chip straniu dacă ne gîndim că era vorba de un moment din viața politică democratică, definită prin surprizele provocate de conștiința libertății de expresie și de asociere.

Cum s-a întîmplat şi în cazul Congresului PNL care a consfinţit răsturnarea lui Crin Antonescu de către Klaus Iohannis sau, mai bine zis, de către Gruparea din PNL care căuta de mai mult timp pe cineva în numele căruia să-i ia gîtul fostului preşedinte, am fost sîmbătă,  26 iulie 2014, la ceea ce-aş numi Montajul literar-artistic de tip ceaușist Formarea cît ai bate din palme a celui mai mare partid de Centru-Dreapta din Istoria modernă a României. Partea cu Formarea cît ai bate din palme îmi aparţine ca formulare şi e concluzia imediată, dar de neclintit, a experienţei mele directe de la Palatul Parlamentului. Partea cu Cel mai mare aparţine oratorilor celor două partide, toţi întrecîndu-se, de la tribuna sindrofiei, în a supralicita momentul pînă la hotarele plesniturii în speranţa că astfel îl vor agăţa în Istorie ca într-un cui.

I-am zis montaj literar-artistic de tip ceaușist, pentru că, la fel ca la spectacolele de pe vremea stadioanelor lui Ceauşescu, graţie maşinăriei militarizate a PDL (cea care şi-a impus hăbăucilor din PNL disciplinarea evenimentului), la Palatul Parlamentului Scenariul s-a concretizat fără fisură.

Nu numai montajele de pe stadion, dar și Congresele, Plenarele lărgite, Marile adunări populare, într-un cuvînt, reuniunile a mii de oameni, presupuși individualități, se desfășurau pe vremea lui Ceaușescu sub semnul obsesiei de a nu se întîmpla ceva în afara Scenariului. Și dacă se întîmpla ceva în afara scenariului – ca, de exemplu, tovarășei  care aducea lui Ceaușescu carafa cu apă să-i vină să tușească nițel,  ieșea mare scandal și se lăsa cu destituiri spectaculoase.

Ei bine aceeași obsesie pare să fi dominat și desfășurarea întîmplărilor de la Palatul Parlamentului.

O înţelegere a desfăşurării mecanice, fără tresăriri omeneşti, fără întrebări, fără abțineri manifeste, ne-o putem face dacă reamintim că în doar trei ore, de la 11 pînă la 14, au avut loc la Palatul Parlamentului următoarele momente politice:

1) Convenţia Națională Extraordinară a Forţei Civice de aprobare a fuziunii cu PDL.

2) Convenţia Extraordinară (1) a PDL, de aprobare a fuziunii cu Forţa Civică.

3) Intrarea în sală a participanţilor la Congresul Forţei Civice şi transformarea lor în PDL-işti.

4) Şedinţa comună a Convenţiilor PDL şi Forţei Civice pentru aprobarea fuziunii.

5) Convenţia Extraordinară (2) a PDL îngrăşat cu Forţa Civică pentru aprobarea fuziunii cu PNL.

6) Delegaţia Permamentă a PNL pentru aprobarea fuziunii.

7) Congresul PNL pentru aprobarea fuziunii.

8) Şedinţa Comună a Convenţiei PDL şi a Congresului PNL de aprobare a fuziunii.

Pe parcursul acestei succesiuni de evenimente politice:

1) S-au votat în unanimitate 16 hotărîri cruciale (cea care viza dispariţia PDL a fost votată de membrii PDL!).

2) Au ţinut discursuri doar 5 persoane: Vasile Blaga (două), MRU (două), Cătălin Predoiu (două), Klaus Iohannis (două), Ludovic Orban (unu).

Restul de peste 2.400 de prezenţi fiziceşte la acest montaj literar-artistic s-au resemnat să ridice mîna, să sară în picioare cînd li se făcea  semn, să moară de căldură, să iasă la bufet (în pauză, dar şi după), să se pozeze cu vedete, să cînte Imnul de stat  (fără strofa cu Traian, potrivit tradiției USL-iste) şi Imnul PDL ( cu mormăieli din partea Liberalilor).

În ultima parte a Tărășeniei, numărul de locuri fiind mai mic decît numărul de 2400 de delegați, pe rîndul rezervat Presei și Diplomaților au dat năvală delegați de la Congresul PNL. Lîngă mine s-a nimerit o jună despre care nici în visele mele cele mai politizate nu mi-aș fi închipuit-o preocupată de lucruri fără nici o legătură cu cosmeticele, cum ar fi Congrese de partid.  În timp ce la tribună Klaus Iohannis, șeful ei, vorbea despre cum ar trebui să fie Președintele României, fătuca schimba mesaje de zor pe telefonul mobil. Cînd a venit momentul entuziasmului comandat pentru Klaus Iohannis, a sărit în cele două piciorușe, odată cu toți liberalii din sală. Continuînd însă să culeagă cu degețele făcute să fie sărutate și nu să aplaude Rezoluții, litere fără diacritice pe telefonul mobil.

Am văzut cu uimire că presa, o ”anumită presă”, cum i-ar fi zis politicienii interbelici, a făcut mare caz de un Moment Monica Macovei. Despre acest moment am scris duminică, 27 iulie 2014, pe cristoiublog.ro:

„Monica Macovei a stricat unanimitatea la Congresul Fuziunii; Monica Macovei – în război cu conducerea PDL; Monica Macovei – lasată fără microfon la Convenţia PDL.

Astfel de titluri au dominat relatările de la momentul Fuziunii, petrecut la Palatul Parlamentului. Nu de puţine ori am întîlnit oameni obişnuiţi care au fost martori sau chiar eroi ai unui eveniment relatat apoi de presă atît de aiurea faţă de ceea ce ei au văzut că se cruceau de ceea ce se poate născoci cu ochii larg deschişi.

Sîmbătă, 26 iulie 2014, am fost la Convenţia Extraordinară a PDL.

Am stat în primul rînd de scaune, rezervat Presei, de la început pînă la sfîrşit, inclusiv în pauză.

Unul dintre motivele pentru care am ales Convenţia PDL şi nu Congresul PNL a fost, aşa cum am scris pe cristoiublog.ro sîmbătă, la 11, urmărirea Monicăi Macovei. Citisem anterior în presa noastră, simpatizantă la modul absolut a Monicăi Macovei, că distinsa europarlamentară va face mare tărăboi.

Ei bine, ca om care am fost la faţa locului, simt nevoia să-mi fac cruce:

De unde Dumnezeu au scos ziarele şi televiziunile chestia cu momentul eroic al Monicăi Macovei?

Lucrurile s-au petrecut astfel:

La chestiunea Statutului, Gheorghe Flutur, care conducea lucrările Convenţiei, a zis:

Dacă doreşte cineva să aibă intervenţii pe această problemă a statutului.

Monica Macovei ridică mînuţa. Gheorghe Flutur întreabă în mod firesc:

Vreţi să vorbiţi?

Monica Macovei răspunde:

Da, dar nu despre Statut.

Gheorghe Flutur reacţionează normal:

Eu vă întreb de statut. Deci mergem mai departe.

Monica Macovei lasă jos mînuţa şi nu mai spune nimic.

Aceasta a fost rebeliunea mult cîntată a Monicăi Macovei.

După Convenţie, distinsa a dat fuga la presă pentru a-şi exprima revolta că n-a fost lăsată să vorbească.

Acum, să stăm strîmb şi să judecăm drept.

Monica Macovei e cea care a renunţat precizînd că ar vrea să vorbească, nu despre Statut.

Din discursul pe care Monica Macovei susţine că ar fi vrut să-l ţină înţelegem că voia să-i avertizeze pe PDL-işti să nu uite statul de drept. Şi noi care, judecînd după tărăboiul făcut după încheierea Convenţiei, am crezut c-avea de gînd să-i întrebe pe PDL-işti cum de se pupă-n bot acum cu cei care au dat lovitura de stat din 2012 şi cu cei care-şi apără în Parlament corupţii! Din cîte se vede, discursul despre care presa zice că i-a fost interzis n-avea nimic grozav faţă de montajul literar-artistic de la Palatul Parlamentului.

Să zicem însă că Monica Macovei a considerat acest Discurs crucial pentru ea şi pentru PDL.

Ce-a oprit-o să nu se ridice de la locul ei, să se îndrepte spre tribună şi să ceară sălii să fie ascultată?

Secvenţa de mai sus arată că revolta Monicăi Macovei s-a rezumat în Convenţie la ridicarea mînuţei ca să ia cuvîntul la o chestiune, după care s-a liniştit şi a votat şi ea constituirea Alianţei.

Şi atunci unde e Revolta? Unde e stricarea Unanimităţii de către Monica Macovei?

Şi eu şi confraţii mai tineri am fost acolo, în sală.

Cum de ei au văzut Scandal acolo unde n-a fost nimic?!“

Aşadar, un moment Monica Macovei n-a fost decît în fantezia jurnaliştilor, care au supralicitat fleacul.

Notez asta pentru că:

1. Așa cum i-am spus Monicăi Macovei după finele montajului literar-artistic, mă aşteptam cel puţin din partea ei la un gest mult mai hotărît decît timida ridicare a unei mînuţe.
2. Atît de fără cusur s-a concretizat Scenariul montajului literar-artistic, încît presa noastră independentă, avidă de Scandal, a dat proporții de eveniment unui fleac. Pentru a înțelege frustrarea presei ajunge să semnalez aici inițiativa penibilă a celor de la Gîndul de a o urmări pe Monica Macovei pe parcursul Convenției și a semnala drept revoltă față de cele ce se întîmplau la tribună faptul că la un moment dat și a scos batista și şi-a suflat nasul.

De ce insist pe acest moment?

Pentru a evidenţia încă o dată uluirea mea, ca participant la un eveniment politic postdecembrist, faţă de maşinăria căreia i s-au supus militariceşte 2400 de politicieni şi nu dintre cei de rînd, ci politicieni de marcă, fie cu şefii prezente, fie cu şefii foste. N-am dibuit niciun fost ministru PDL sau fost ministru PNL tresărind într-un gest de a se opune, de a se abţine sau măcar de a cere explicaţii. Miniştrii, şefii de Cameră (Roberta Anastase, de exemplu), atît de la PDL, cît şi de la PNL, au dat ascultare, cuminţi, tuturor indicaţiilor de Regie, fără să crîcnească.

La Convenţia extraordinară a PDL, Roberta Anastase a stat în primul rînd al Prezidiului.

La Congresul de fuziune, cînd au venit şi liderii PNL, am văzut-o împinsă în rîndul 2.

În rîndul întîi şedeau Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Marian Petrache.

Deşi fusese împinsă mai în spate, fosta şefă a Camerei Deputaţilor nu părea supărată.

Cele două purtătoare de cuvînt, Alina Gorghiu (PNL) şi Adriana Săftoiu (PDL) au fost aşezate alături. Pînă mai ieri se concurau la ideologie şi la chipoşenie. Acum şedeau una lîngă alta cuminţi, fără a se întreba care dintre ele va rămîne purtătoare de cuvînt a Partidului Unic.

La Congresul al XII-lea al PCR,  din noiembrie 1979, a luat cuvîntul, în afara Scenariului, firește, Constantin Pârvulescu pentru a-l ataca pe Nicolae Ceauşescu. I-au  răspuns dur alţi lideri ai PCR – Ion Popescu Puțuri, George Macovescu. A zis ceva şi Nicolae Ceauşescu. Vorbitorul a fost scos din sală.

Ce Breaking news-uri, dacă ar fi fost televiziunile de ştiri de azi!

Ce discuţii pro şi contra s-ar fi stîrnit seara la televiziuni!

Se mai găsesc unii care denunţă Congresele PCR pentru  că nu se întîmpla nimic, pentru că totul se desfășura  potrivit Scenariului, fără nici cea mai mică abatere.

Se vede treaba că respectivii nu participaseră la cele 8 evenimente într-unul singur de sîmbătă, 26 iulie 2014, de la Palatul Parlamentului!