„Dacă mă gândesc că modelul de jurnalist este Mircea Badea, atunci este clar că undeva ceva s-a defectat la maşinăria aspiraţională a tinerilor absolvenţi de liceu”...

Aceasta scrie, printre altele, sociologul Vasile Dâncu într-un amplu material publicat pe vasiledancu.blogspot.ro, sub titlul „Din raiul jurnalismului”.

„În aceste zile România a aflat, şocată, că meseria de jurnalist este cea mai râvnită profesie la noi, iar competiția la facultăţile de gen a fost foarte mare, vreo nouă indivizi pe un loc. Ca unul care am luptat acum două decenii pentru introducerea învăţământului jurnalistic din România ar trebui să fiu fericit. Da, sunt! Dar dacă mă gândesc că modelul de jurnalist este Mircea Badea, atunci este clar că undeva ceva s-a defectat la maşinăria aspiraţională a tinerilor absolvenţi de liceu. Poate este un semn că societatea noastră se vulgarizează din ce în ce mai mult sau poate că oamenii nu înţeleg nimic din criza valorilor şi nici din criza profesiei de jurnalist din aceşti ani”, scrie Vasile Dâncu pe blogul său.

„Nu s-a schimbat mare lucru”

„Am primit o scrisoare emoţionantă de la o fostă studentă de la jurnalism, acum plecată departe de acest rai al jurnalismului care a devenit Romania, şi care, printre altele, mi-a semnalat un interesant articol scris de Cătălin Striblea (http://adevarul.ro/news/societate/mesaj-bun-venit-candidatilor-jurnalism-1_53cfbe060d133766a8adc3c6/index.html.). Mi-a adus aminte de un discurs pe care l-am spus, în 1999, la ultima întâlnire cu generaţia lor şi pe care l-am publicat în ”Ţara telespectatorilor fericiţi”. Deşi am mai publicat acest text, azi l-am recitit şi am sentimentul că nu s-a schimbat mare lucru în 15 ani. Acum un deceniu şi jumătate încă puteam să vedem zilnic tresăriri ale conştiinţei (de om) ale unor truditori ai agendei publice. Se simţea încă de atunci presiunea socială sau politică asupra profesiei, însă acum s-au schimbat multe. Felicitări celor care au fost admişi la jurnalism! Nu vreau să-i demoralizez, pot să se raporteze la acest text ca şi la un text istoric. Da, aşa era înainte, înainte cu vreo 15 ani. Aşa vedea lumea un profesor de la jurnalism din acea vreme. Un dascăl de la jurnalism care nu crede nici acum că România este raiul jurnalismului”.

„Jurnalistul este cel mai expus cenzurii”

„De ce trebuie să facă jurnaliştii şcoală?”, întreabă Vasile Dâncu, notând şi răspunsul. „Pentru a amâna patru ani întâlnirea cu viaţa cea adevărată şi dură a jurnalistului”.

Sociologul subliniază faptul că fiecare profesie are miturile ei, „dar parcă cea de jurnalist are cele mai multe”.  „Jurnalismul nu este o instituţie socială necenzurată, cenzura nu dispare odată cu apariţia democraţiei. Vi se spune că democraţia asigură libertatea de expresie, că libertatea de expresie şi conştiinţă a fost cel mai important bun pe care l-am câştigat în 1989. Poate ceilaţi, dar nu voi, jurnaliştii. Jurnalistul este cel mai expus cenzurii. Şi cel mai vulnerabil. Veţi primi diplome de bună purtare de la preşedinţi, primari sau prim miniştri, ca în cazul ultimei mineriade. Nimeni nu vă va considera eroi atunci când o să vă faceţi meseria cum trebuie. Cei mulţi nu pot acorda diplome pentru fapte de normalitate jurnalistică. Diplomele se primesc mai mult pentru diverse ticăloşii. La început o să vă loviţi de cenzură, o să vă revoltaţi, o să vă plângeţi, poate vă veţi da şi demisia, dar cu timpul cenzura va fi înlocuită de autocenzură. Tot mai mult o să vă convingeţi că nu se poate face nimic şi totuşi mai bine e în presă, cu un salariu măricel decât la şaibă sau în profesor, într-un sat fără autobuz”.

„Să fiţi iubiţi!”

Vasile Dâncu mai precizează că „în televiziunile unde veţi lucra se trage cu tunul, în numele unor valori democratice. Vor muri colegi ai vostri şi se vor cere scuze pentru că a fost o eroare. (...)  Jurnalistica nu este o instituţie a dreptăţii sociale. (...) Jurnalistica nu este o profesie respectată (...). Jurnalismul nu rezolvă marile probleme ale societăţii. (...) Jurnalismul este important, în primul rând,  pentru noi, cei care suntem direct sau indirect legaţi de asta. Pentru societate e o profesie importantă dar, sunt atâtea cazuri, societatea supravieţuieşte şi acolo unde nu există libertate de expresie.  (...) Nu este o instituţie a dialogului polifonic. Este una a consensului, un instrument de consens artificial. (...) Vor veni momente când n-o să mai înţelegeţi nimic, când o să-i vedeţi pe toţi cei din proximitatea voastră că susţin altceva decât voi. Vă veţi întreba dacă v-aţi pierdut simţul realităţii, dacă nu cumva aţi înnebunit. De abia atunci să ştiţi că aveţi dreptate, ceilalţi cred aceleaşi lucruri ca şi voi dar n-au curajul s-o spună, simulează sau, cum spun ei la o bere, mănâncă o pâine. Renunţaţi la o aşa pâine. Oricum pâinea îngraşă. Şi ce dacă v-am spus toate astea? Vorba poetului meu, devenit măscărici, nu vă acriţi, doar fiţi atenţi cum treceţi strada, să nu vă calce maşina Salvării! Vă doresc să trăiţi într-o altă lume decât a noastră. Să fiţi iubiţi!”, încheie sociologul Vasile Dâncu materialul său publicat pe blog.