romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

HANDBAL. Români a suferit un nou EȘEC la Campionatul Mondial. Norvegia le-a învins pe fetele lui Tomas Ryde

HANDBAL. Români a suferit un nou EȘEC la Campionatul Mondial. Norvegia le-a învins pe fetele lui Tomas Ryde

Naționala feminină de handbal a României a pierdut, joi, partida disputată contra Norvegiei (scor 22-26), la Campionatul Mondial din Danemarca. România a pierdut meciul disputat, joi, cu Norvegia, la Campionatul...

IREAL. OFERTA Germaniei pe care niciun musulman nu poate să o refuze: 500 de MILIOANE de euro

IREAL. OFERTA Germaniei pe care niciun musulman nu poate să o refuze: 500 de MILIOANE de euro

O sentinţă revoluţionară a fost dată de Curtea Socială Federală din Germania, cu sediul la Kassel: orice străin dintr-o țară UE care trăiește mai mult de șase luni în Germania...

UN MINER din România S-AR FI SINUCIS CU DINAMITĂ. Cadavrul său a fost găsit sub un pod

UN MINER din România S-AR FI SINUCIS CU DINAMITĂ. Cadavrul său a fost găsit sub un pod

Un miner din România a fost găsit mort sub un pod şi din primele cercetări se pare că acesta a folosit un dispozitiv improvizat cu dinamită pentru a-şi duce planul...

S-a aflat SECRETUL DIN ÎNCHISORILE UNGARIEI. Deţinuţii sunt folosiţi pentru AFACERI INTERNAŢIONALE

S-a aflat SECRETUL DIN ÎNCHISORILE UNGARIEI. Deţinuţii sunt folosiţi pentru AFACERI INTERNAŢIONALE

Situaţia din închisorile din Ungaria a făcut ocolul jurnalelor de ştiri din Europa. Deţinuţii dintr-un penitenciar situat în Budapesta fabrică sârmă ghimpată pentru construirea unui gard la frontiera Ungariei cu...

Premierul britanic David Cameron vine, azi, în vizită la București

Premierul britanic David Cameron vine, azi, în vizită la București

Premierul britanic David Cameron va efectua, azi, o vizită oficială în România, urmând să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotorceni, şi să aibă discuţii cu premierul Dacian...

EȘEC. România a pierdut fără dubii meciul cu Spania, de la Mondialul de Handbal

EȘEC. România a pierdut fără dubii meciul cu Spania, de la Mondialul de Handbal

Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă, marți, de Spania, scor 18-26, într-o partidă din Grupa D a Campionatului Mondial. După victoriile cu Puerto Rico (47-14) și Kazahstan...

GESTUL ANULUI făcut de un PRIMAR UDMR. IMAGINEA ISTORICĂ îi poate apropia pe ROMÂNI ŞI MAGHIARI cum nu S-A ÎNTÂMPLAT NICIODATĂ. Kovacs Laszlo le-a arătat celor din “64 de Comitate” UN EXEMPLU DE CIVILIZAŢIE

Kovacs Laszlo, primarul UDMR din Vâlcele (jud. Covasna), este autorul unui gest care este un veritabil exemplu de civilizaţie europeană şi care este în antiteză cu acţiunile extremiste generate de...

Premierul britanic David Cameron vine în vizită la București

Premierul britanic David Cameron vine în vizită la București

Premierul britanic David Cameron va face, mâine, o vizită oficială în România, urmând să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotorceni, şi să aibă discuţii cu premierul Dacian...

Militarii români participă la un exercițiu multi-național NATO, împreună cu cei din SUA și Republica Moldova

Militarii români participă la un exercițiu multi-național NATO, împreună cu cei din SUA și Republica Moldova

Militari din România, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii participă, începând de astăzi, la un exerciţiu multi-naţional NATO pentru îmbunătăţirea apărării colective în Europa de Est. Potrivit unui comunicat al...

Simona Halep a dezvăluit MOTIVUL pentru care nu a jucat în meciul de Fed Cup de la Montreal: „M-a afectat foarte mult”

Simona Halep a dezvăluit MOTIVUL pentru care nu a jucat în meciul de Fed Cup de la Montreal: „M-a afectat foarte mult”

Simona Halep, locul 2 WTA, a vorbit deschis despre alegerea sa de a nu participa la meciul României cu Canada din Fed Cup (scor 3-2). Tenismena constănțeancă a explicat că...

Ce planuri are DACIAN CIOLOŞ pentru românii din afara graniţelor şi cum şi-a convins soţia să rămână în ROMÂNIA

Ce planuri are DACIAN CIOLOŞ pentru românii din afara graniţelor şi cum şi-a convins soţia să rămână în ROMÂNIA

Soţia primului-ministru, Valerie Cioloș-Villemin, a ales să rămână aici, iar Cioloş spune că "nu s-ar mai întoarce în Franţa". Primul-ministru Dacian Cioloș a răspuns, în urmă cu câteva zile, întrebărilor...

Ministerul Sănătăţii: Toate persoanele rănite în INCENDIUL de la COLECTIV pentru care există recomandare vor fi TRANSFERATE în STRĂINĂTATE

Ministerul Sănătăţii: Toate persoanele rănite în INCENDIUL de la COLECTIV pentru care există recomandare vor fi TRANSFERATE în STRĂINĂTATE

Situaţia pacienţilor cu arsuri internaţi în spitalele din România va fi analizată de o comisie de specialişti pe 7 decembrie, la Ministerul Sănătăţii, în vederea implementării unui plan de îngrijire...

EXTREMIȘTII maghiari sar în apărarea lui Beke Istvan: "DIICOT și SRI vor eșua LAMENTABIL. Fac acuzații HALUCINANTE"

EXTREMIȘTII maghiari sar în apărarea lui Beke Istvan: "DIICOT și SRI vor eșua LAMENTABIL. Fac acuzații HALUCINANTE"

Arestarea lui Beke Istvan, care care este acuzat că ar fi intenționat să comită un atentat la Târgu Secuiesc, de Ziua Naţională a României, a stârnit un val de nemulțumiri...

Dosarul lui ”Number One” a fost retrimis în judecată de către procurorii DNA Cluj. Se vorbește de celebrul fond de rezervă al premierului

Dosarul lui ”Number One” a fost retrimis în judecată de către procurorii DNA Cluj. Se vorbește de celebrul fond de rezervă al premierului

Un afacerist din Cluj, cu mari intrări la fostul primar al orașului, Sorin Apostu, condamnat pentru corupție, a fost retrimis în judecată pentru trafic de influență. Călin Stoia îi spunea...

JOHN KERRY a acceptat invitația ministrului Comănescu de a veni în România anul viitor

JOHN KERRY a acceptat invitația ministrului Comănescu de a veni în România anul viitor

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a avut, azi, o întrevedere cu secretarul de Stat al SUA, John Kerry, ocazie cu care șeful diplomației române a subliniat „nivelul excelent" al cooperării...

MOMENTUL ZILEI de 1 Decembrie: LACRIMILE UNUI COPIL al cărui tată A MURIT ÎN AFGANISTAN. Premierul Cioloş l-a consolat

MOMENTUL ZILEI de 1 Decembrie: LACRIMILE UNUI COPIL al cărui tată A MURIT ÎN AFGANISTAN. Premierul Cioloş l-a consolat

Ziua Naţională a României a fost marcată de un moment foarte emoţionant, în care premierul Dacian Cioloş i-a consolat pe mama şi pe copilul unui militar român căzut la datorie...

Un român şi un maghiar AU MAI ÎNCERCAT CEVA la 1 Decembrie: ATENTAT LA PREMIER. Operaţiunea lor este deja istorie

Un român şi un maghiar AU MAI ÎNCERCAT CEVA la 1 Decembrie: ATENTAT LA PREMIER. Operaţiunea lor este deja istorie

Un român şi un maghiar au încercat să comită un atentat la premier chiar de 1 Decembrie. Se întâmpla la 1 Decembrie 1915, iar autorii erau maghiarul Toth şi românul...

Mesajul lui George Maior cu ocazia Zilei Naționale

Mesajul lui George Maior cu ocazia Zilei Naționale

Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. Maior a făcut apel la solidaritate internațională, indiferent de contextul geo politic. Redăm...

Noul cântec PATRIOTIC lansat la Timișoara. O artistă a compus României un cântec nou I VIDEO

Noul cântec PATRIOTIC lansat la Timișoara. O artistă a compus României un cântec nou I VIDEO

România se schimbă cu muzică bună. Asta crede o artistă din Timișoara care, marți, 1 decembrie, de Ziua Națională a dedicat României un cântec deosebit. Are 26 de ani nu...

Preşedintele Iohannis, despre primul an de mandat: "A fost un an dificil, cu multe provocări"

Preşedintele Iohannis, despre primul an de mandat: "A fost un an dificil, cu multe provocări"

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, într-un interviu acordat revistei Polis, că primul an de mandat a fost unul dificil, cu numeroase provocări, punctând schimbarea climatului politic. "A fost un an...